| Petre_Dragos_1998 a întrebat:

Salutare, am următoarea situație:

Doresc să cumpăr un teren care figurează cu 600mp în măsurătoarea topografică, dar în actele primăriei figurează cu 280mp. Această situație este cunoscută de vânzător și de primărie.
Din ce mi s-a comunicat de la primărie și propietar, ei zic că așa era pe vremea lui Ceaușescu, adică că părinții, dacă deținau mult teren, nu puteau da teren în moștenire cu acte mai mult de 300mp, chiar dacă verbal îi dădea 600mp, iar cei de la registrul agricol spun că trebuie să vină (în termen de maxim 2 ani) un cadastru general pentru toată comuna, în care va apărea și diferența de teren (pentru toți localnicii - mai mulți au această problemă).
De asemenea, registrul agricol și propietarul susțin că nu este nicio problemă, adică diferența de 300mp este tot a propietarului de la care vreau să cumpăr (după ce acesta va finaliza de realizat succesiunea și intabularea), însă eu am dubii pentru ca nu cumva pe parcurs după achiziționare să apară situații neplăcute.

Dvs., din punct de vedere legal, ce spuneți? Este adevărat ce mi se spune? Am motive să mă îngrijorez? Pot merge mai departe cu cumpărarea după ce actele propietarului sunt terminate?

Vă mulțumesc anticipat!

11 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

In asemenea cazuri este necesar ca actele sa fie corectate, respectiv sa fie trecuta suprafata reala si aceasta se face in baza masuratorii terenului de catre un topograf si a unei declaratii date de proprietar la un notar public si autentificata de acesta.
Dupa aceea situatia va fi in ordine si clara, suprafata din acte va corespunde cu suprafa reala din teren.

| Raducadastru a răspuns (pentru Ioandelasal):

laughing) deci o simpla declarație sa poată marii suprafață cu orice procent? Va înșelați.

| Petre_Dragos_1998 explică (pentru Ioandelasal):

Suprafața nu este luată "din neant". Ea există pe numele tatălui vânzătorului decedat, numai că, din cauza reigmului comunisc (așa mi s-a comunicat) nu se puteau da mai mult de 300mp. Deci terenul întreg în declarația de propietate a decedatului (aia veche) este, dar ce este dat fiului apare în acte doar ca 300mp, ceilalți fiind tot ai fostului propietar.
De aceea ei tot îmi zic că nu ar fi nicio problemă, că și la primărie figurează la fel - și anume că acel teren este al decedatului (toți cei 600mp).

| Ioandelasal a răspuns (pentru Raducadastru):

L.7/1996, rep.in 2015, cu md. si compl. ulterioare, la art.33, nu specifica un anumit procent, citez:
"ART. 33
  (1) Înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti definitive şi irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declaraţii date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentaţii cadastrale."

| Ioandelasal a răspuns (pentru Petre_Dragos_1998):

La primarie probabil este in registrul agricol.
Nu aveti carte funciara in localitate?

| Petre_Dragos_1998 explică (pentru Ioandelasal):

E registru agricol. Ar trebui să fie (cred) - este o nouă localitate, în altă parte față de unde locuiesc eu.
Omul ăsta (vanzatorul) nu are niciun act necesar pentru a se prefecta vanzarea-cumpararea, le face săptămânile astea - intabulare, succesiunea, si ce acte mai trebuisc.

| Ioandelasal a răspuns (pentru Petre_Dragos_1998):

Atunci sa rezolve cu suprafata cu ocazia celor aratate si nu vei avea nici o problema.

Bula
| Bula a răspuns:

Vorbeste cu un notar: daca- si cum poate face contractul de vanzare- cumparare in acest caz, ca sa fii asigurat in calitate de cumparator!
Eu vad rezolvarea sub forma urmatoare (se fac mai multe acte paralele la notar):
1. Contract de vanzare-cumparare pentru cei 300mp teren detinute deja in proprietate - cu achitarea contravalorii
2. Promisiune de vanzare-cumparare pentru cei 300mp teren revendicate, cu termn de finalizare stabilit (de vanzator)
3. Contract de imprumut pentru suma egala cu contravaloarea terenului revendicat (300mp).

In acest fel, vei fi asigurat ca vei primi terenul revendicat sau contravaloarea (imprumutul).

| CristiDinBucuresti a răspuns:

România este țara hotilor, fi atent sa nu iei țeapă, cumperi teren si ce faci cu el? Ai bani sa faci casă? Daca il cumperi doar asa de dragul de a avea teren si fara sa faci nimic cu el o sa te "trezesti" peste cîtiva ani ca vin tiganii care nu au unde sa stea si isi pun corturile pe proprietatea ta si mai dăi afara daca poti, cel mai bine nu te risca sa cumperi nimic, citi bani vrea proprietarul pe acel teren?

| Dismally a răspuns:

Nu te baga, mai cunosc pe cineva care s-a bazat pe cei de la primarie si a avut o gramada de probleme cu actele pe urma. Daca pe actele tale va scrie 300 mp atunci atat vei avea, indiferent ce iti spune vanzatorul, oricand poate veni sa-ti ia cealalta parte de teren.

| Raducadastru a răspuns:

Când sunteți hotărât sa achizitionati un bun imobil recomand sa atoti o persoană autorizata im domeniul cadastrului sa verifice dacă ce este im acte se regăsește la fata locului. Sa plătiți consultanta.
Cadastru se poate face pentru maxim cu marire de 15% a suprafeței din acte. Pentru diferenta în plus de 15% sunt mai multe variante
1. Ordinul prefectului
2. Acțiune de uzucapiune
3. Cadastru în calitate de posesor și după câțiva ani sa devina proprietar automat DAAAR aceasta este o procedura noua care multe primarii și oficii de cadastru nu vor sa o aplice.