| gabitzagab a întrebat:

Cine imi spune care este ziua de odihna adevarata dar cu citate din biblie va rog

29 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

Când spune că Dumnezeu s-a odihnit de lucrarea sa, se pare că Pavel se referă la ceea ce se spune în Geneza 2:2, unde citim: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse". De ce „s-a odihnit [Iehova] în ziua a şaptea"? Cu siguranţă nu pentru că avea nevoie să-şi refacă forţele după „toată lucrarea. . . pe care o făcuse". Versetul următor ne oferă un indiciu: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui creatoare, pe care o făcuse". — Geneza 2:3; Isaia 40:26, 28.
„Ziua a şaptea" a fost diferită de oricare dintre cele şase zile precedente prin faptul că Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o, a dedicat-o unui scop special. Care era acest scop? Mai înainte, Dumnezeu îşi făcuse cunoscut scopul său referitor la pământ şi omenire. Iată ce le-a spus Dumnezeu primului om şi soţiei lui: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ" (Geneza 1:28). Deşi Dumnezeu îi dăduse omenirii şi pământului un început perfect, era nevoie de timp pentru ca întregul pământ să fie supus şi să fie transformat într-un paradis locuit de o familie umană perfectă, aşa cum îşi propusese el. Aşadar, în „ziua a şaptea", Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie de pe pământ, adică a încetat să mai lucreze la ele, pentru a permite lucrurilor create anterior de el să progreseze în armonie cu voinţa sa. Până la sfârşitul acestei „zile", tot ceea ce şi-a propus Dumnezeu va deveni realitate. Cât va dura această odihnă?
Să ne întoarcem la afirmaţia lui Pavel din Evrei. El a spus că „rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat" şi i-a îndemnat pe colaboratorii săi în credinţă să facă tot posibilul ‘să intre în această odihnă’. De aici înţelegem că, pe vremea când Pavel a scris aceste cuvinte, „ziua a şaptea", ziua de odihnă a lui Dumnezeu, care începuse cu circa 4 000 de ani mai înainte, nu se sfârşise încă. Ea nu se va sfârşi până când scopul lui Dumnezeu referitor la pământ şi la omenire nu se va împlini în mod complet la sfârşitul Domniei de O Mie de Ani a lui Isus Cristos, care este „Domn al sabatului". — Matei 12:8; Revelaţia 20:1–6; 21:1–4.

| milan9 a răspuns:

Porunca sabatului nu a fost dată creştinilor ci evreilor:
"Acesta este semn veşnic între Mine şi FIII LUI ISRAEL"!
"Să păzească deci FIII lui ISRAEL ziua odihnei..."

Noi creştinii nu suntem "fiii lui Israel". Rânduielile Legii Vechi a evreilor nu mai sunt valabile azi pentru creştini. Această problemă a fost clarificată clar în Noul Testament. Tot respectul pentru evrei şi ziua lor de odihnă, dar cele câteva sute de legi şi prescripţii iudaice NU AU FOST MOŞTENITE în creştinism! Astăzi nici măcar evreii nu le mai respectă...

| gabitzagab explică (pentru milan9):

Cele 10 porunci sunt valabile? dac zici ca nu aratami unde scrie in biblie te rog si sabatul este scris in porunca a 4

| martzian a răspuns (pentru gabitzagab):

Adesea se spune că "Dumnezeu a instituit ziua de Sabat în Eden" datorită legăturii care se face între Sabat şi creaţie în Exod 20:11. Deşi faptul că Dumnezeu s-a odihnit în cea de-a şaptea zi (Geneza 2:3) a prevestit o viitoare lege cu privire la Sabat pentru Israel, nu există nici o înregistrare biblică referitoare la Sabat înainte ca Israel să părăsească Egiptul. Niciunde în Sfintele Scripturi nu se face vreo referire la ţinerea Sabatului de către oameni de la Adam până la Moise.

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar în privinţa faptului că ţinerea Sabatului a reprezentat un semn special între El şi poporul Israel: "Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu'" (Exod 19:3–5).

"Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat" (Exod 31:16–17).

În Deuteronom 5, Moise readuce cele 10 porunci pentru următoarea generaţie de israeliţi. Aici, după prezentarea poruncii referitoare la ţinerea Sabatului în versetele 12–14, Moise prezintă şi motivul pentru care Sabatul a fost dat în mod specific poporului Israel: "Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă" (Deuteronom 5:15).

Observaţi, vă rog, expresia de aceea. Atunci când a dat poporului Israel Sabatul, intenţia lui Dumnezeu nu a fost aceea ca ei să îşi amintească momentul creaţiunii, ci să îşi amintească de robia din Egipt şi de modul cum Dumnezeu i-a eliberat din aceasta. Observaţi de asemenea cerinţele specifice pentru ţinerea Sabatului: o persoană aflată sub autoritatea poruncii Sabatului nu îşi putea părăsi casa sau locul unde se afla în ziua de Sabat (Exod 16:29), nu putea face focul (Exod 35:3), şi nu putea pune pe nimeni la lucru în Sabat (Deuteronom 5:14). Dacă o persoană încalcă porunca legată de ţinerea Sabatului, acea persoană era pedepsită cu moartea (Exod 31:15; Numeri 15:32–35).

O examinare a pasajelor relevante din Noul Testament ne arată 4 aspecte foarte importante:

1) Ori de câte ori Hristos se arată oamenilor dupa înviere şi când este menţionată ziua, întotdeauna este vorba despre prima zi a săptămânii (Matei 28:1, 9, 10; Marcu 16:9; Luca 24:1, 13, 15; Ioan 20:19, 26).

2) Singurele menţiuni privind Sabatul în Noul Testament de la Faptele Apostolilor până la Apocalipsa sunt legate strict de evanghelizarea evreilor iar locul este întotdeauna o sinagogă (Faptele Apostolilor, capitolele 13–18). Apostolul Pavel a scris: "Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei" (1 Corinteni 9:20). Pavel nu s-a dus la sinagogă să aibă părtăşie sau pentru edificarea sfinţilor, ci să îi aducă pe aceştia la Hristos în vederea mântuirii.

3) După ce Pavel spune "de acum încolo, mă voi duce la Neamuri" (Faptele Apostolilor 18:6), Sabatul nu mai este menţionat niciodată.

4) în loc să sugereze creştinilor ţinerea zilei de Sabat, Noul Testament a învăţat în mod clar opusul acestei învăţături, chiar şi în cazul singurei excepţii la punctul 3 de mai sus, care se găseşte în Coloseni 2:16.

Privind cu mai multă atenţie la punctul 4 de mai sus, vom descoperi faptul că nu există nici o obligaţie pentru credincioşii Noului Testament în ceea ce priveşte ţinerea Sabatului. De asemenea, vom descoperi şi faptul că ţinerea Duminicii ca "zi de Sabat creştin" este de asemenea o idee lipsită de suport în Sfintele Scripturi. După cum s-a discutat deja mai sus, există o singură referire la Sabat după momentul în care apostolul Pavel şi-a concentrat lucrarea pe Neamuri (ne-evrei): "Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos" (Coloseni 2:16–17). Sabatul evreiesc a fost desfiinţat la cruce, unde Hristos "a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră" (Coloseni 2:14).

Această idee este repetată de mai multe ori în Noul Testament, unul din pasajele relevante fiind: "Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face..." (Romani 14:5–6a). De asemenea, Galateni 4:9-10 spune: "Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani".

Însă unele persoane spun că prin porunca lui Constantin în anul 321 d.Hr., a fost "schimbată" ziua de Sabat din Sâmbătă în Duminică. În ce zi se întâlnea biserica pentru închinare? Scriptura nu menţionează nicăieri strângerea credincioşilor pentru comuniune sau închinare în ziua de Sabat evreiesc (Sâmbătă). Pe de altă parte, există o serie de pasaje care menţionează foarte clar prima zi a săptămânii ca zi de închinare şi comuniune a creştinilor. De exemplu, Faptele Apostolilor 20:7 arată că "În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea". În 1 Corinteni 16:2 Paul îi îndeamnă pe credincioşii din Corint ca "În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui". Întrucât Pavel cataloghează în 2 Corinteni 9:12 acest fel de daruri drept una dintre modalităţile de închinare către Dumnezeu, colecta trebuie să fi fost legată de un serviciu de închinare al creştinilor în ziua de Duminică. Din punct de vedere al relatărilor istorice Duminica şi nu Sâmbăta a fost ziua normală de adunare a creştinilor încă din perioada de început a bisericii.

Sabatul a fost dat poporului Israel în mod specific, şi niciodată bisericii. Sabatul este Sâmbăta, nu Duminica, şi acest lucru nu s-a schimbat niciodată. Însă obligaţia ţinerii Sabatului este parte a legii Vechiului Testament, creştinii nefiind sub autoritatea Legii (Galateni 4:1-26; Romani 6:14). Ţinerea Sabatului nu este o cerinţă pentru creştini—indiferent dacă ar fi vorba despre ziua de Sâmbătă sau ziua de Duminică. Prima zi a săptămânii, Duminică, Ziua Domnului (Apocalipsa 1:10) celebrează Nouă Creaţie, Hristos Cel înviat fiind Capul bisericii. Noi ca şi creştini nu avem obligaţia ţinerii Sabatului mozaic prin odihnă, ci suntem liberi să Îl urmăm pe Hristos Cel înviat, slujindu-I. Apostolul Pavel a spus că fiecare creştin este liber să decidă dacă doreşte să ţină o zi de odihnă de sabat: "Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui" (Romani 14:5). Noi suntem chemaţi să ne închinăm lui Dumnezeu în fiecare zi, nu numai Sâmbătă ori Duminică.

http://www.gotquestions.org/Romana/Sabat-Sambata-Duminica.html

| milan9 a răspuns (pentru gabitzagab):

Noul Testament nu vorbeste despre porunca a 4. Si nici despre Sabat.

| milan9 a răspuns (pentru gabitzagab):

Si iata de ce...
Rânduielile Legii Vechiului Testament nu mai sunt valabile pentru creştini. Cele câteva sute de legi şi prescripţii iudaice au fost desfiinţate. Astăzi nici măcar evreii nu le mai respectă!
Hristos este – "Mijlocitorul unui testament mai bun"(Evrei 8, 6); "voi face testament nou"( Evrei 8, 8);
"nu ca testamntul pe care l-am facut cu parinţii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca să-i scot din pământul Egiptului"(Evrei 8, 9);

Evrei 8, 6,, Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai deosebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.
Evrei 8, 7,, Căci dacă (testamentul) cel dintai ar fi fost fara de prihana, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea"!
Evrei 8, 8,, Ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou,

Evrei 8, 13: "Şi zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire."

| gabitzagab explică (pentru milan9):

Vorbeste despre tote poruncile

| gabitzagab explică (pentru milan9):

Matei cap 5 vers 17 si 16 Sa nu credeti ca am venit sa stric legea sau proroci, am venit nu sa stric ci sa implinesc.caci adevarat va spun cata vreme nu va trece cerul si pamantul nu va trece o iota sau o frantura de slova din lege... poti sa mai citesti si versetele 19 si 20

| gabitzagab explică (pentru martzian):

Nu sunt de acord cu cele spus de tine de rog sa citesti Matei 5 de la 17 la 19, iacov cap 2 vers 10la 12 sabatul este scris in porunca a 4 asadar dmnz zice Cine ma iubeste va pazi poruncile mele asadar dac il iubim vom pazi poruncile lui

| martzian a răspuns (pentru gabitzagab):

Nu trebuie sa fii de acord... Tot porunca Domnului cu privire la Sabat este sa ii omoram pe cei care l-au incalcat. Sa presupun ca daca nu o pazim si nu ii omoram pe cei care incalca porunca a patra nu il iubim pe Dumnezeu? Sau luati doar ce va place din Lege?

| gabitzagab explică (pentru martzian):

Imi pare rau ca gandesti asa, noi toti spunem cal iubim dar cum o facem? facand voi lui cred, nu? si ce inseamna sa faci voi lui? pazind tot ce ne-a zis el nu numai porunca a 4 ci tote celalate. Lege insemna tote 10 nu? cum spui ca luam ce ne place.

| gabitzagab explică (pentru milan9):

Frumose versete le-am citit din scriptura dar te rog sa citesti si cap 9si 10 sa vezi despre ce legamant era vorba era despre jerfe care au fost inlocuit cu sangele Domnului Isus Hristos

| martzian a răspuns (pentru gabitzagab):

Nu trebuie sa va para rau, ci trebuie doar sa ma convingeti cu argumente biblice ca logica mea nu este cea corecta. Eu nu tin din legea Iudaica decat acele principii reluate in Noul Testament. Altfel unde am ajunge?

Coloseni 2:16: "Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos."

sau

"Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Şabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea, să fie pedepsit cu moartea. Să nu aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua de Şabat." Exodul, 35.2-3

| gabitzagab explică (pentru martzian):

De tote cele 9 porunci sunt bune si una nu de ce? sau tu ce crezi mai sunt valabile cele 10 porunci sau nu sunt forte multe verete in noul testament in care arata ca lege este buna si nu a fost desfintata

| martzian a răspuns (pentru gabitzagab):

Probabil ca nu ati citit ce am scris. Eu nu am spus ca este vreuna de nota 9. De fapt, Legea nu se rezuma la cele 10 porunci, dar le include. Si nici o mentiune din Lege nu este de noua mai mica de 10.

| milan9 a răspuns:

Dacă era O ZI SPECIALĂ în care creştinii se întâlneau regulat, aceasta era prima zi a săptămânii (duminica noastră) şi nu Sabatul (sâmbăta noastră).
- Faptele Apostolilor 20, 7: "În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii."

- I Corinteni 16, 2: "În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni."


Hristos este – "Mijlocitorul unui testament mai bun"(Evrei 8, 6); "voi face testament nou"( Evrei 8, 8); "nu ca testamntul pe care l-am facut cu parinţii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca să-i scot din pământul Egiptului"(Evrei 8, 9);

Evrei 8, 13: "Şi zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire." Amin!

| milan9 a răspuns:

Noul Testament nu vorbeste despre porunca a 4. Nu este relevant faptul ca Mantuitorul face referire la Legea
Veche. Mai sus am vazut ca in intregime aceasta a fost "suspendata". El face referire la un Nou Testament.
TRebuie sa te hotarasti. Tii iudaismul, sau poate crestinismul?

| gabitzagab explică (pentru milan9):

Eu il iubesc pe Dumnezeu si doresc sal ascult tu prietene alege sa faci ce vrei sa stii ca se vorbeste despre toate poruncile in noul testament asa cum scrie sa nu ucizi sa nu furi sa nu precurvesti asa scrie de toate cele 10 porunci te rog frumos sa citesti im matei cap 5 vers 17, 18, 19 si 20 sa vezi ca isus nu a suspendat nimica din cele 10 porunci.

| martzian a răspuns:

Problema noastra, a oamenilor, este ca pierdem din vedere esenta, focalizandu-ne pe forme. In porunca a patra nu ni se transmite ca o zi este mai buna decat alta. Termenul sabat (shabbâth) inseamna de fapt odihna, repaos. Principiul este explicat dupa, in versetul urmator, si este unul cat se poate de sanatos: 6 zile sa lucrezi, una sa o pui deoparte pentru Domnul. Ea ramane valabila si astazi ca principiu, fara sa te limiteze la o anumita zi a saptamanii. Iar daca simtiti nevoia de forme, odata cu obligativitatea unei zile trebuie sa luati, la pachet, si celelalte mentiuni ale Legii iudaice.

| PreaDulcePreaFin a răspuns:

Ziua adevarata de odihna e cea pe care mi-o aleg eu, sunt mai presus de biblie smug

| gabitzagab explică (pentru PreaDulcePreaFin):

Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu semeni cu el raspunde insa nebunului dupa nebunia lui ca sa nu se creada intelept. PROVERBE 26 CU VERS 4 SI 5

| PreaDulcePreaFin a răspuns (pentru gabitzagab):

Du-te si culcate ca esti obosit. tu ala care asculti si ghidezi viata dupa entitati imaginare. nebun ziceai laughing

| gabitzagab explică (pentru PreaDulcePreaFin):

Prietene CREDE IN CE VREI dar ai grija ca vei raspunde pentru ce spui in fat lui DMZ

| PreaDulcePreaFin a răspuns (pentru gabitzagab):

Eu nu raspund in fata personajelor fictive, create de imaginatia oamului

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Si daca te odihnesti in alta zi ce se intampla?

| gabitzagab explică (pentru anonim_4396):

Calci o porunca, porunca a 4

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ziua de odihna e Sambata (a 7-a zi).
Insa crestinii comemoreaza invierea lui Iisus ce a avut loc Duminica(prima zi a saptamanii). De aceea se face "frangerea painii" sau Euharistia sau Liturghia... In plus e zi de rugaciune, nu de odihnawinking

| gabitzagab explică (pentru anonim_4396):

Atunci ce parere ai de porunca a 4 trebuie respectata?

| S3D4n a răspuns:

Geneza 2:3