| Steregoi a întrebat:

Cum poate cineva sa știe ca înaintea lui nu a existat nimic sau ca e primul care exista? De exemplu eu nu pot spune ca sunt primul pentru ca exista lucruri in jurul meu care nu aparțin de corpul meu si care nu le-am făcut eu sau nu-mi amintesc ca le-am făcut eu si pe care le-am găsit existente când am deschis prima data ochii. Specia sau genul umanoid are un început pentru ca nu stiu pe nici un om care sa poată face materie la o scara atât de mare. Daca omul ar fi apărut înaintea materiei atunci s-ar fi găsit oase de om la 200 metri sub pământ pe toată suprafața Pământului aflata la nivelul celor 200 metri sau când am săpat la doi metri ca sa îngrop pe cineva dintre rudele din familie trebuia sa gasesc oase de om istorice sau preistorice fosilizate. Pot spune ca am fost si arheolog cand am săpat cei doi metri in scoarța terestra. Am fost arheolog si când am săpat ca sa plantez niste pomi in gradina si nu am găsit nici un craniu sau os umanoid. Inseamna ca planeta Pamant a aparut inainte sa apara specia umana si deci capitolul 1 din cartea biblica Geneza este adevarat. Ar exista cazul cand scoarta terestra de acum ar fi fost lava sub placa tectonica cu miliarde de ani in urma insa cand privesc piesele din puzzle-ul cu America de Sud si Africa pot înțelege ca uscatul s-a rupt si daca s-a rupt înseamnă ca uscatul a apărut in urma unor erupții vulcanice care au ridicat lava deasupra oceanului planetar si cum omul nu avea cum sa apăra direct din lava sau nu avea cum sa existe in lava înseamnă ca planeta Pamant a apărut înaintea speciei umane. Omul nu a aparut din spatiu cosmic pentru ca omul nu poate calatori pe distante foarte lungi in spatiu fara sa moara iar daca ar fi venit oameni din spatiul cosmic apropiat atunci am fi fost vizitati deseori de oamenii de acolo. Cu acest raționament a dedus Dumnezeu tatăl ca a existat primul înaintea a tot restul cate exista?

1 răspuns:
| PreaDistinsul a răspuns:

Ai merita un premiu Nobel. Pentru prostie.