Daca Dumnezeu e justitiarul, de ce mai e nevoie de justitie?

Întrebarea dtale pornește de la o premiză, de la o ipoteză.
Dumnezeu e justițiarul.
Cine spune asta, de unde ai auzit asta, ce dovezi sunt că este așa.
Astfel dacă începi discuția cu lucruri vagi, incerte, discutabile, nesigure, să nu te mire că ajungi nicăieri.
Dumnezeu este o entitate, un termen un subiect al unui anumit tip de discurs, cel religios.
justiția umană și necesitatea ei ca instituție socială este un fapt al vieții sociale.
Avem nevoie de ea, ca să putem trăi împreună. Să trăim, este un fapt legat de viață.
Între cele două, justiția divină din discursul religios și justiția socială din zona socială în care trăim, este o diferență, o distanță ca de la cer la pământ.
Că cei religioși încurcă și amestecă cele două zone, așa cum se făcea în evul mediu, când erai ars pe rug pentru vrăjitorie, este treaba lor, dar acele timpuri s-au dus.
Pentru dta, când pui o asemenea întrebare, evident retorică, te trezești cu ea în Evul Mediu.
Întrebare fără sens, nu ai cum să răspunzi la ea.

Dumnezeu o fi justițiar acolo sus, aici pe pământ ne facem dreptate noi între noi.

Pai cica el e dupa moarte. Aici in timpul vietii avem nevoie si de altii.

Intreabai pe cei din puscarii daca acolo exista vreun Dumnezeu ca acolo lucruriile stau altfel.

Adrian Păunescu

Orfani

A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?

Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.

Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.

Noi - parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.

Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.

Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.