| Nucreeed a întrebat:

De ce 90 % din populatia tarilor din nord (Norvegia,Suedia,Finlanda, Danemarca s.a.m.d.) este formata din atei? tarile astea sunt cele mai dezvoltate din Europa...nu credeti ca treaba cu religia tine de educatie? fara citate din biblie ca's satul rolling on the floor

30 răspunsuri:
| MMihai a răspuns:

Lumea Nordică este o altă lume!
În vremea lui Ceaușescu bisericile erau destul de goale cu excepția Paștelui și a Crăciunului, când toți ateii venea la biserică ca bătaie de joc, și își făceau cruce ortodoxă la biserici catolice și invers.
Aveam peste 25 de ani și eram de Paște, -- că nu mergeam la biserică de crăciun că era frig, și nu era pentru mine, -- la Patriarhie și am avut senzația că toți din jurul meu erau la fel ca și mine sunt tot atei, și voluntar mi-am făcut cruce catolică. O tânără m-a atenționat foarte încet, că îmi fac cruce catolică, și nu ortodoxă, că precis la fel ca și ea și eu sunt ateu, dar că trebuia să mă fi informat anterior să vin la Patriarhie, cum se face crucea ortodoxă.

Eu am renunțat la Ateism în 1988.
Am încercat să mă apropii de Dumnezeu.
În 1995 am ajuns la concluzia că religiile adamice nu sunt bune ( creștinism, islamism, mozaism și nici credința Bahai ).

| Angel0 a răspuns:

Si de cei din Arabia Saudita ce sa spunem?

| costis a răspuns:

Daca le admiri asa de mult, de ce nu marche acolo?

| OOOLEOOO a răspuns:

Religia era psihologia moderna.
Avem nevoie de lideri Alfa care sa ne invete prin puterea exemplului, nu de oameni beta care ne vorbesc despre cum sa traim bine in numele unui Alfa dar care tot ei sa ne transimta prin subcomunicare slabiciunea si amaraciunea lor.

Treaba cu religia ar trebui sa se bazeze doar pe respect si stil de viata, cunostinta tine de dezvoltare personala, dezvoltarea personala se dobandeste prin studiul psihologiei.

| ania a răspuns:

Da, credința se relaționează cu educația laică invers proporțional.Cu cât se crede cineva mai deștept e mai orb la nevoile lui spirituale și -si acoperă cu mai multe zorzoane golul din suflet care strigă după Creatorul lui.

| RAY a răspuns:

Religia ofera omului sarac, lipsit de speranta o speranta, de fapt asta e baza religiei a oferi o speranta omului bonav, sarac etc
in tariile bogate duci o viata linista, nivelu de cultura e mai ridicat si nivelu de speranta creste nu scade ca in tarile sarace

| anonimg a răspuns:

-Norvegia nu este chiar o tara ateista: http://www2.norvegia.ro/About_Norway/policy/Populaie/general/
Cat despre suedezi, iata ce este scris depre ei: "Nu se studiază cursuri de doctrină religioasă în școli, dar se predau cursuri de etică și morală, unde se discută atât valori laice cât și valori religioase, cât și istoria religiilor." Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Suedia#Religie
Nici lui Dumnezeu nu-i place religia mai presus de etica si morala.
-In Finlanda predomina Luterani 79.9 % http://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Finlandei#Religii
-Iata ce am gasit scris despre Danemarca: "Conform Constituției, membrii familiei regale trebuie să facă parte din biserica națională, dar restul populației este liberă să adere la orice credință.", chiar daca numai 3% din populatie mai merge la biserica. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Danemarca#Religia

Stii de ce le merge bine acelor oameni? Da-mi voie sa ma exprim astfel: deoarece necredinciosia fata de Dumnezeu pe care o vezi la ei este cu mult mai... `credincioasa` fata credinta romanilor. Mai pe scurt, inaintea lui Dumnezeu noi suntem mai rai decat ei.
Iar daca cineva ar intreba cu ce suntem mai rai, eu i-as raspunde: "Cu ce suntem mai buni?" Ca vorbim despre Dumnezeu? Fiecare sa se cerceteze pe sine insus inaintea lui Dumnezeu.
Mai mult decat atat, prin tarile nordice au trecut multi reformatori. In tarile acestea predomina religia luterana -nume care a fost luat de marele reformator Martin Luther. Acesta este considerat eretic de catre Biserica Ortodoxa Romana...
La fel si America. Aceasta tara este predominat protestanta si neoprotestanta.
Oricum, si catolicii sunt mai buni decat ortodocsii.
Priveste la Grecia si Romania -tarile predominant ortodoxe: acestea sunt fruntase in ce priveste saracia...

| LegionarulRoman a răspuns (pentru anonimg):

"Priveste la Grecia si Romania -tarile predominant ortodoxe: acestea sunt fruntase in ce priveste saracia..."

Crezi ca magnatii Ordinii Mondiale ne las sa facem ceva. Avem tari extrem de frumoase, iar Romania are potential in toate domeniile.Aici tinem cont de faptul ca suntem condusi de aceeasi sarlatani de 20 de ani.

| Azµre a răspuns:

Citez dintr-o altă postare a mea:

Toate religiile cu zeii, semizeii, profeții, mesia și sfinții lor, sunt produse ale fanteziei și credulității unor oameni care încă nu au atins o ddezvoltare maximă și personalitate completă a puterilor lor intelectuale. - Mihail A. Bakunin

| Mădă0611 a răspuns:

"O alta teorie spune ca si crestinismul a avut un rol in declinul Romei, facand populatia mai putin interesata de sloganul "aici si acum" asteptand in schimb rasplata in ceruri."
Sunt si eu curioasa ce raspunsuri o sa primesti, pe langa "diavolul le da bogatii", "sufletul conteaza", "fericiti cei saraci cu duhul..." thinking

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Populaţiile ţărilor nordice au şi nişte sisteme foarte bune. Copiii sunt educaţi aşa cum trebuie de mici, există respect şi bun-simţ şi se ţine cont şi de părerea celorlalţi fără a fi nevoie de jigniri şi atacuri la persoană. Pe când la noi în ţară ar putea fi 99% din populaţie atee, tot aceeaşi situaţie ridicolă presărată cu miros de rahat de porc ar fi, deoarece mentalitatea românului e una şi aceeaşi, indiferent de credinţă.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mergi acolo.am auzit ca umbla cainii cu covrigi in coada si ploua cu bani.

| Nucreeed explică (pentru anonim_4396):

Dc raspunzi asa? eu am intrebat serios? nu ai altceva de zis? decat sa ma duc acolo? explica'mi dc se intampla asta ...esti frustrat? nu mai stii ce sa zici altceva?

hai lasa'ne atunci happy...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Infams? am auzit peste tot ca in alte tari ar fi raiul pe pamant.am vazut romanii plecand in tarile respective ca omul neganditor la pomul laudat. vrei sa-ti spun ce au gasit acolo? ce au gasit bun si cate rele? crede-ma ca crestinii nostri ajunsi acolo sa castige BANI,au pierdut o viata romaneasca,curata,grea, dar frumoasa. specificand ca sant tari formate din atei nu ai facut decat sa demonstrezi labilitatea ta de a trai acolo unde ti-e locul, si faptul ca, crezi in basme si povesti, ori in bani si asta e foarte superficial.cat despre dezvoltare, sant sigur ca esti un veritabil economist si analist, cum sant eu preafericitul...

| Nucreeed explică (pentru anonim_4396):

Ma...puterea financiara vine si de la educatie...media de viata acolo este de 80 de ani ..cu educatia cum ramane?
dc ei pot sa stea fara un dumnezeu si voi nu?

EDUCATIA despre asta n'ai zis nimic dc aia care au studii nu cred in nicio divinitate? pentru ca s'au informat... ceea ce la noi este foarte greu pentru marea parte

eu nu te'am intrebat cum o duc aia daca o duc bine sau nu sau daca e mai bine la ei sau la noi =|

scuze pentru dezordine dar asta e internetu n'o sa stau sa tin cont de fiecare regula gramaticala si de ortografie

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Infams? anonimg se apropie cumva de parerile mele care pe langa credinta religie,se mai leaga si de istorie,spatiul in care traiesc si economia lor afectata mai mult sau mai putin de factorii istorici. deasemeni ma gavdesc, ca daca as pleca in africa cu bruma de educatie ce o am ca crestin ortodox, ala mic si negru care paste caprele, supravietuieste, dar pe mine ma papa leul.fiindca pe el il cunoaste.ori? stiu si eu? poate patesc precum ateul cand l-a prins ursul? Doamne nu am cum sa devin credincios atat de repede, dar fa-l pe urs crestin te rog.ok.si atunci ursul impreunandu-si laboaiele zise; binecuvanteaza Doamne aceste bucate...

Răspuns utilizator avertizat
| RainboyDash a răspuns:

Cand oamenii devin suficient de bogati devin aroganti si refuza sa mai creada. E nevoie de suferinta si de un suflet puternic ca oamenii sa poata creada cu adevarat.

| nelu88 a răspuns:

Mi ai adus aminte de o intrebare care am facut o unui pastor
" De ce aproape toti inventatori si oameni care au adus un aport util omeniri au fost atei?"

Cred ca educatia e mult mai importanta decat credinta/religia.

Pentru ca religia te face sa te complaci in situatia in care esti sperand ca incurand se va schimba totul intr-o utopie.

Pe cand o buna educatie te impinge a acctiona, a face lucrurile mai bune, a vrea sa traiesti mai bine.

| Angel0 a răspuns (pentru nelu88):

"De ce aproape toti inventatori si oameni care au adus un aport util omeniri au fost atei?"
Ti se pare.

| Nucreeed explică (pentru Angel0):

Ce raspuns rolling on the floor

| nelu88 a răspuns (pentru Angel0):

Daa asa mi se pare happy

| HueyFreeman a răspuns (pentru Angel0):

Asa li se pare cam tuturor. Este bine ca tu poti vedea prin aceasta iluzie.

| Thunderstruck a răspuns (pentru Angel0):

De-acord cu tine, chiar daca sunt ateu.Nu toti marii inventatori au fost atei, nici macar majoritatea.E si normal, pe Pamant sunt majoritari religiosii, pana si teoretic ar trebui ca religiosii sa descopere mai multe chestii.

| LegionarulRoman a răspuns (pentru HueyFreeman):

Pana pe la 1800 cam toti au crezut (intr-un fel sau altul).

| Angel0 a răspuns (pentru Thunderstruck):

Ma bucur ca exista si persoane care gandesc pe site-ul acesta.

Răspuns utilizator avertizat
| HueyFreeman a răspuns (pentru LegionarulRoman):

Da, au "crezut" ca sa nu li se intample ce i s-a intamplat lui Giordano Bruno.

| UnNumeCiudat a răspuns:

Ma., astea apara poponarii, la ce sa te astepti?