| Hehehahah a întrebat:

Salut. Azi noapte am avut un vis foarte ciudat care inca îmi dă fiori și care s-a simțit ca și cum chiar s-a întâmplat. Pur și simplu am visat că am murit. Știu, veți spune că este doar un vis, dar eu nu simt asta. Vorbesc foarte serios. In momentul in care am visat, eu eram deja în sicriu la înmormântare și cumva eram ca o fantoma care se uita de deasupra la cei ce mă plângeau. Mergeam langa fiecare rudă in parte și îi ziceam sa nu mai plângă. Sentimentul de tristețe era foarte profund și simțeam chiar că sunt acolo. Sa zic, cam 10 minute am vegheat așa pe toată lumea. După parcă am fost așa tras în sus și urcam in înalțime, după care m-am trezit. Partea interesanta este când m-am trezit (in realitate)și m-am întrebat "a fost doar un vis? Traiesc?". Încă sunt speriat, va zic foarte sincer că am trăit acel vis ca pe realitate și mă întreb dacă chiar așa este atunci când mori. Pur și simplu nu mi-a venit sa cred de dimineață că trăiesc. Aștept părerile voastre. din nou precizez faptul că este 100% adevărat și că nu glumesc

Răspuns Câştigător
| AdrianSOTL a răspuns:

Poate că Dumnezeu a vrut să-ți arate ceva, că există viață după moarte.

Dacă chiar ești interesat și vrei să aflii mai multe lasă-mi o metodă de contact.

Isus te iubește!

4 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Cred ca a fost un vis de la Dumnezeu ca sa te atentio eze ca sufetul supravieruieste trupuluu si e important ce faci cu el.

| halogen001 a răspuns:

Visele sunt fantezii generate de informațiile recente din creier, deci singura legătură cu realitatea e data de informațiile din creier, prin urmare nu e ceva real. Poate sa se întâmple sau nu, poate sa fie adevărat sau nu. Daca un vânzător visează ca a avut vânzări record, a doua zi lucrul asta poate sa se întâmple sau nu. Nu e ceva garantat. E doar un vis.

| UnOmOarecare3000 a răspuns:

Nu te mai gandi la visul asta, uita-l. Este doar un vis.