Întrebare recomandată | Inferno a întrebat:

Tinand cont de articolul 29 din Constitutie, citez:
"1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine."
( Sursa:http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t 2c2s0a29)

Tinand cont de acest lucru, este de la sinte inteles ca Romania NU poate fi o tara crestina ci este un stat laic in care nu exista o religie de stat, o religie nationala. Si citez: (In conformitate cu Legea nr. 489/2006 referitor la libertatea religioasa, publicata in Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007) "În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee."

"... orice credinta religioasa sau ideologie atee."

In adevar, crestinismul este religia predominanta, dar asta nu implica in niciun fel faptul ca Romania ar fi o tara crestina.

Acestea fiind spuse, considerati corecta atitudinea anumitor utilizatori crestini de a nega adevarul, considerand Romania o "tara crestina"?

13 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Depinde de "locul" unde te asezi in relatia cu statul. Avand in vedere ca majoritatea cultelor din tara noastra sunt crestine DAR si PLATITE de la Buget putem spune ca "suntem o tara crestina" vrem nu vrem dar mai complicat este atunci cand religia dominanta doreste "pironirea" statului Roman ca unul NUMAI al unui ANUMIT CULT MAJORITAR(?). Se fac mari presiuni in acest sens pentru a ne "apropia" in asemanare cu tarile arabe. Deci ceea ce spui tu este floare la ureche pe langa ce se doreste pe la alte "nivele".

| Inferno explică (pentru danut):

Defineste "tara crestina".
Daca prin "tara crestina" intelegi o tara unde crestinismul este cea mai populara si raspandita religie, atunci ai dreptate.

Daca prin "tara crestina" intelegi o tara unde crestinismul este religie de stat, sustinuta de autoritatile publice, atunci gresesti.

NOname
| NOname a răspuns:

Desigur, afirmaţia "România este o ţară creştină" este cam arogant-stupidă.
Dar totuşi realitatea nu prea este reflectată de Constituţie. Suntem mai aproape de teo(/idio)craţie decât se vrea să se admită (oficial).

| Mădă0611 a răspuns:

De aici mie imi place "toleranţă şi de respect reciproc", si ma gandesc, astia nu stiu ce inseamna toleranta, respect sau reciproc? thinking

Nu, dar cati au habar de articolele astea? Nu isi cunosc nici biblia cu care se lauda peste tot, asa ca n-am asteptari de la ei.

| Holiday a răspuns:

Tu chiar ai impresia ca sunt multi care au citit constitutia, sau daca au citit-o au si inteles-o? Majoritatea nu si-au citit Biblia, si doar vorbesc din ce au auzit de la preoti, familie( care de cele mai multe ori la fel n-a citit-o), ce au citit pe diverse site-uri obscure, etc.
Sunt doua cauze ale unei astfel de atitudini, pe de o parte sunt unii care pur si simplu nu au educatia, cunostintele, intelegerea necesara pentru a face distinctie intre un stat crestin si unul laic si doar repeta ce li se spune de categoria doua, care este reprezentata de lideri, oamenii din sistem, formatorii de opinie religioasa, cei care de fapt beneficiaza de pe urma ignorantei primilor. Pe astia ii gasesti oriunde e rost de a manipula pe cineva, in politica, in televiziune, in radio, in presa, pe site-uri dedicate pe internet si bineinteles pe oriunde exista o comunitate cat de cat mare cum e si cazul TPU. Si aici pe TPU sunt unii care apara religia, credinta, nu discutam daca au dreptate sau nu, dar o fac sincer, si unii care apara sistemul.
Imediat o sa apara si la intrebarea ta, nu sunt prea greu de depistat (cei din categoria a doua).


| Inferno explică (pentru Holiday):

Este de datoria celui ce face afirmatii sa se documenteze inainte, nu de datoria celui ce le combate sa prezinte informatiile. Am fost prea elegant cand am postat articolul din constitutie.

| sublime89 a răspuns:

Constitutia e scrisa asa ca sa nu spuna alte tari ca n-avem si noi o constitutie moderna. Nu se respecta ce scrie in ea. Una scrie acolo, iar in practica se intampla cu totul altceva. Cu cat o tara are o constitutie mai buna, si cu cat o respecta mai bine, cu atat e o tara mai civilizata. Noi inca nu ne incadram la aceasta categorie, din pacate. Nu stiu daca ai vazut vreodata, dar in Parlamentul Romaniei, chiar in spatele tribunei la care stau cei mai importanti politicieni ai tarii, este o cruce ortodoxa mare pe perete. Ce stat laic e asta? Atat timp cat crucea aia va fi acolo, nu avem la ce sa ne asteptam de la Romania.

| KhludCiprian a răspuns:

"Acestea fiind spuse, considerati corecta atitudinea anumitor utilizatori crestini de a nega adevarul, considerand Romania o "tara crestina"?"
Bineinteles ca nu. Chiar crestinii zic atunci cand aratam anumiti crestini ceea ce fac: "acestia nu-s crestini adevarati, majoritatea nu-s crestini adevarati stii tu: putini alesi!"

Chiar daca ar fi tara crestina (dupa o definitie foarte slaba), tot n-ar garanta sa asociem valorile ca fiind crestine in largul tarii ca sa dea legitimitate oricarei pozitii crestine.

Desi suntem tara crestina, Biblia si morala crestina nu zice nimic in a face orfelinate, a ajuta persoanele cu handicap sau a da pensie la oamenii in varsta. De aceea daca statul face atat de mult bine pentru atat de multi oameni, tot el nu trebuie sa fie amestecat cand e legat de legi legate de homosexuali ce le garanteaza cel putin aceleasi drepturi ca si celorlalti.

Asa mi se pare cel putin balansat, daca nu, sa vedem ce "crestin arunca piatra" si s-ar taia el insusi de la pensie doar ca sa devina "adevarat crestin" si sa accepte ca Dumnezeu ii va da suficienta mana cereasca sa il ajute.

| Inferno explică (pentru KhludCiprian):

Problema cu "Nu-s crestini adevarati" este ca nu reprezinta un argument, ci doar eroarea de logica "Niciun scotian adevarat".
Daca am asocia valorile cu crestinismul atunci nu ar mai fi tara democratica.

| KhludCiprian a răspuns (pentru Inferno):

Ai dreptate.

Doar ziceam ca logica lor de a defini o tara crestina esueaza cand e pusa in acord cu realitatea si nu ofera legitimitate pozitiei (chiar daca numeric ei sunt majoritari).

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Si de ce te strofoci asa? dupa cate vad santem liberi toti sa credem ori nu ba mai mult, sa ne spunem parerea oricand, oricum oriunde.

| Ben00 a răspuns:

Si atunci de va zbateti atat?

| angus35 a răspuns:

Romania este o tara in care paganismul si crestinismul s-au imbinat intr-un mod "armonios". Oamenii confunda adevaratul crestinism cu crestinimul postmodern.Al doilea tip este unul apostat.Nu e doar vina preotilor.Cei mai vinovati sunt oamenii de rand care permit ca hotia si prostia sa domine Romania(rima neintentionata).