anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am o problemă mai intimă și la care aș vrea neapărat un răspuns serios.

Vreau să încep prin a vă spune că acum un și jumătate, doi am fost operat la testiculul stâng pentru torsiune testiculară(răsucirea testiculului din câte îmi amintesc), am rămas internat câteva zile în spital și mi s-a dat drumul. Am așteptat să mă refac si am observat că testiculul operat era mult mai mic și mult mai moale.
M-am documentat pe internet și am înțeles că testiculul s-a atrofiat...le-am spus și părinților mei însă m-am gândit că își revine, el nu și-a mai revenit si nici părinților nu le-am mai spus pentru că mă simt foarte jenat.

Aș vrea să știu care este problema? Doctorul să nu fi făcut treaba cum trebuie și testiculul să mi se fi atrofiat?
După această perioadă lungă de timp, respectiv 2 ani de zile, să mi se fi întâmplat ceva rău căci este la fel de mic ca la început(nimic nu s-a schimbat).

Aș vrea să precizez si faptul că testiculul drept(cel sănătos) parcă este mai mai mare și tare, posibil să mă înșel cu privire la acest lucru, ÎNSĂ cel stâng sunt sigur că are probleme.

Vă rog să mă ajutați cu un răspuns, o părere ce este posibil să se fi întâmplat cu testiculul operat...doctorul să fi greșit ceva?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
| Violleta2022 a răspuns:

Spune-i tatalui tau si roaga-l sa mergeti la medicul care te-a operat la control, sau la orice urolog din tara.
Din pacate, noi nu putem sa-ti facem investigatii medeciale si sa-ti spunem ce ti s-a intamplat.
Atata vreme cat tii ascunsa problema asta fata de aprintii tai, risti ca testiculul ala sa nu mai fie bun de nimic si sa necesita o alta operatie de eliminare a alui.
Daca deschideai gura demult, cine stie, poate ca acum erai deja refacut.
Nu mai amana problema, ca nu-s e rezolva de la sine, dimpotriva, se complica situatia. Rusinea in cazul de fata, este o idiotenie, mai ales ca maica-ta te-a facut si te-a vazut in fundul gol o gramada de ani.