| Zekkar a întrebat:

Bună TPU. Am o mică problemă la urechea stângă cam de un an de zile. Anul trecut prin noiembrie am început să o simt oarecum înfundată (nu am prea băgat de seamă deoarece am mai pățit și întrecut să am dop de ceară și mă gândeam că am din nou ceva asemănător). După o săptămână am fost la O.R.L și după control mi s-a spus că am otită medie seroasă (am făcut 10 zile de aerosoli) (acest tratament l-am mai facut odata la 16 ani dar totul a fost bine dupa), de această dată doar un pic a dat roade tratamentul. A mai trecut ceva timp tot senzatia de ureche înfundată o aveam. Am mai fost la un medic am primit un spray nazal.( mi s-a spus ca nu s.-u atrofiat polipii complet si din cauza asta mai am astfel de faze. Am folosit sprayul 20 de zile și a dat roade cât de cât. Pe perioada iernii cat a fost rece afară mai tot infundată a fost. Vara a fost mult mai bine. Acum de cand a venit toamna iar am acea senzatie amplificata (mai ales la un zgomot puternic). Nu este ceară și nu este o senzație ca si cand ai avea dop, este mai mult o presiune în zona aceea. Uneori mai aud o mica pocnitură și aud mult mai bine.(am trecut și printr-o perioadă mai stresantă și am observat că și stresul accentuează starea dar nu cred că e vinovat în totalitate.Am 19 ani. Vă rog să mă ajutați cu un sfat dacă ați trecut prin așa ceva.vă mulțumesc.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
Răspuns utilizator avertizat