| StroeRaduHit a întrebat:

Salut! Am fost săptămâna trecută operat de apendicita care a dat în peritonita, am avut tub de dren, dar nu am eliminat deloc puroi in el, iar ieri am fost externat. Țin să pe precizez că am stat in spital fix o săptămână, de pe 1 aprilie până pe 8. Acum eu aș avea două întrebări : 1. Eu sunt sportiv, si as vrea sa știu în cât timp așa avea voie, după cum credeți voi, că aș putea să fac sport măcar la nivel mediu? ( Medicul mi-a spus o lună fără sport, dar nu prea este un răspuns foarte vast )
2. Credeți că e posibil ca apendicita să mai poata recidiva vreodată la mine?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| ValentinMihai78 a răspuns:

Am fost operat de peritonită. Da, repaus total o lună de zile, apoi există benzi elastice de abdomen care se pun, cel puțin 6 luni de zile.
Unde ai avut tubul de dren, locul respectiv nu este cusut. Trebuie să mergi la bandajare cel puțin zilnic în perioada următoare, dacă nu are cine să îți schimbe bandajul acasă.
Apendicita este de fapt, un organ, apendice, care odată scos nu mai crește la loc.
Luna de repaus este pentru a se închide gaura. Altfel, riști să se rupă pielea unde a fost operația și să ajungi la urgență pe masa de operație.
Ascultă sfaturile medicului, mergi la controlul medical când ți s-a spus și ține regimul alimentar recomandat!

| StroeRaduHit explică (pentru ValentinMihai78):

Dar acum mai am o întrebare pentru tine, din greșeală l-am ridicat pe fratimiu de pe un scaun în picioare, gen l-am tras de mana in picioare ( are 25 kg ), crezi că s-ar putea întâmpla ceva? M-a durat vreo 2 minute acolo un pic, dar acum nu mă mai doare deloc. Mi-e frica sa nu fi făcut ceva...

| ValentinMihai78 a răspuns (pentru StroeRaduHit):

O dată nu are nimic, dar să nu se mai întâmple.

| StroeRaduHit explică (pentru ValentinMihai78):

Mulțumesc mult! Îți dai seama că nu o sa se mai întâmple, dar dacă și tu ai trecut știi cum e la început...

4 răspunsuri:
| AdelinaC a răspuns:

Apendicita nu recidiveaza