| Dav231 a întrebat:

Salut, de 2 săptămâni am ba angina erimestoasa, ba amigdalita. Totul a inceput de la un banal control la medic, aveam in gat puroi 77 la sută. Am ținut 1 săptămână tratament fara antibiotice, a scăzut la 34 la sută, merg la control a 3-a oară, încă nu mi-a trecut, mi-a dat antibiotic. Totul bine ai frumos, credeam că îmi trecuse, până când mă trezesc joi ai observ că pierd autobuzul. Am alergat tare cu gura deschisă 4-3 minute continu, ai deja incepuse să mă doară gatul, am zis na belea, poate până sâmbătă când mă duc iar la consult îmi trece. Însă pe mine încă mă zgârie in gat? Ce o să facă medicul daca vede că e tot așa / s-a înrăutățit chiar si după tratament cu antibiotice? Mă va trimite altundeva, la spital sau îmi face perfuzie, una din astea 100 la sută că simt că mă zgârie in gat, si pastilele s au terminat. A mai spus data trecuta că mâine îmi va face exudat. De la ce sa mă aștept când îmi va vedea gatul tot roșu chiar după tratament cu antibiotice? La spital nu vreau sa merg, dar nici bani prea multi pentru perfuzii zilnice nu am. Scuzați dacă apar greșeli, sunt de pe telefon

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
| MihaiNicu23 a răspuns:

Incearca sa schimbi medicul poate vei scapa in sfarsit de problema.