| Rapidistu47 a întrebat:


Am observat de la un timp ca am mainile reci (nu stiu sigur, insa cred ca asa le-am avut intotdeauna...)
Chiar daca mi le incalzesc sau port manusi, acestea devin reci imediat (simt frigul la fel ca oricine, insa chiar si vara am mainile mai reci decat altii), ceea ce e ciudat deoarece, din cate stiu in familia mea nimeni nu a mai patit asta.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| LenoreVoldaren a răspuns:

Și eu sunt la fel, asta înseamnă că ai mici probleme cu circulația sângelui, adică sângele îți circulă greu/încet prin vene. Într-un cuvânt, este "leneș". Dar poți îndrepta asta dacă faci exerciții fizice, mai alergi un pic pe-afară, te mai miști. De asemenea, poți să bei un păhărel de vin roșu care ajută să știi. Nu mult, ci un păhărel micuț. Eu așa fac și mă ajută.
Dar atenție, că dacă mănânci mult gras sau fumezi, poți avea ceva mai grav. N-ar strica o vizită pe la medic. Succes!

| Rapidistu47 explică (pentru LenoreVoldaren):

Mda... problema e ca mainile imi sunt la fel chiar si dupa ora de Ed. Fizica (adica dupa o ora de handball/fotbal/alergari). Cat despre medic, am sa ii fac o vizita, dar la anul, caci acum nu lucreaza.
Pana atunci cred ca incerc cu paharelul de vin rosu (e neaparat sa fie vin rosu?).

| LenoreVoldaren a răspuns (pentru Rapidistu47):

Sportul era o opțiune dacă erai un pic mai sedentar/ă gen să stai mai mult la tv și să mănânci în pat, etc. Da, vinul trebuie să fie roșu, nu prea știu de ce, dar așa trebuie. Eu beau aproape zilnic câte un pic.

| Rapidistu47 explică (pentru LenoreVoldaren):

Okey. Mersi.

3 răspunsuri: