Salutare! De 4 zile aproximativ am niște dureri foarte mari de stomac, mai ales când mă mișc, simt de asemenea o arsură și niște înțepături destul de nasoale care parcă îmi taie din puteri, nici nu pot să mănânc, nici nu am pofta de mâncare. Înainte cu o zi de a începe să mă doară am luat creatină in faza de încărcare ( adică 4 porții a câte 5 grame ) pentru a umple depozitele din mușchi mai rapid și nici nu m-am hrănit chiar bine și hidratat. Am mai luat si in trecut (doar 5 grame pe zi timp de 4-5 zile pe săptămână) dar parcă simțeam că nu mi-o tolerează corpul și am renunțat la ea instinctiv. Acum o să spun și restul problemei, va fi un mesaj lung. Un om sănătos nu ar trebui să-și facă griji in legătură cu creatina dar eu am o gastrită acută de la helicobacter pylori de când aveam 11 ani ( acum am 26 ) și medicii de acum 15 ani mi-au spus că doar prin regim strict mă voi vindeca. Am trăit ani la rând chinuindu-ma stomacul până la un moment dat când am început să mă obișnuiesc și să trăiesc confortabil cu durerea. N-am mai făcut analize decât prin 2019 unde mi s-a confirmat din nou că am aceeași gastrită acută dar n-am urmat niciun tratament. De vreo 2-3 ani am devenit atât de tolerant la acele dureri încât n-am mai ținut cont de regim și am mâncat practic orice acceptandu-mi durerea. Dar am un sentiment ciudat, gândul mă duce doar la faptul că acum am deja cancer gastric. Poate m-a marcat și faptul că mama mea are un cancer de col uterin destul de avansat și știu ce dureri avea înainte de radioterapie și cât m-am străduit să o țin puternică și să afișez mereu o energie pozitivă chiar dacă eu eram tulburat total și distrus pe interior când vedeam prin ce trece. Eu sunt un om slab atât pe interior cât și pe exterior, am fost mereu un copil anemic care fugea in viteză de la școală spre casă de frică să nu i se facă rău pe drum, am leșinat de foarte multe ori prin cele mai nepotrivite momente. Anii au trecut dar inca mă simt foarte slab, nu aș putea trece niciodată prin ce a trecut mama. Dar am un sentiment că ceva nu e bine deloc. Știu, am fost neglijent, de când am crescut puțin, puteam lua măsuri pe cont propriu. Lui tata nu prea i-a păsat de mine iar mama nu avea nici o putere in fața lui. Puteam lua măsuri singur totuși dar crescând cu durerea de la o vârstă atât de fragedă, am crezut că poate așa e normal, m-am obișnuit și n-am mai tratat-o ca pe o problemă. Urmează să mă duc la medic dar instinctul meu îmi spune cu voce tare că sunt un om pierdut. Mai am și alte probleme de sănătate cum ar fi coloana, fierea și chiar același virus HPV care i-a produs mamei cancer de col uterin. Îndepărtez de mine orice fată cu care încep să mă înțeleg doar din simplul motiv că nu vreau să o infectez și să îi fac viața un chin. De când mi-am descoperit propria sexualitate am acele papiloame și mă întreb uneori de ce e viața asta atât de nedreaptă uneori. Mă simt pierdut și fără speranță. Am plecat in viață cu vise mari, cu gândul de a ajuta oamenii și a face lumea un loc mai bun unde fiecăruia îi pasă de cei mai puțin norocoși, dar am ajuns in punctul in care mă simt distrus și nu mai văd sensul in nimic, și nu am depresie, sunt destul de pozitiv de obicei dar nu mai pot, toate mă copleșesc in același timp. Orice sfat ajută, chiar am nevoie!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook