Care este părerea voastră referitoare la normalitate? Este normalul universal valabil sau fiecare are normalitatea lui?
Dacă doriţi, puteţi să dezvoltaţi ideea.
Ordonare:
După relevanţă
Vă citesc, băieţi, şi mă amuz. Cred că nici voi nu mai ştiţi sigur unde vreţi să ajungeţi. V-aţi încurcat în normalităţi, anormalităţi, sensuri, filosofii... Îmi place! Dacă ar fi simplu, clar şi neinterpretabil, nu ar mai fi filosofie.
Răspunde
Si tu ma amuzi. Vad ca majoritatea considera normalul o simpla exprimare si ca el se stabileste doar asa, dupa ureche, nu are nimic de a face cu ratiunea, ci doar cu persoana, e doar subiectivism, punct de vedere. Asa o fi... daca majoritatea zice!
Poate ca voi considerati ca este normal ca o persoana sa castige milioane, doar asa, pe pupe, iar alta prin munca grea si cinstita sa-i umple buzunarele la prima, iar el sa nu castige cat sa traiasca!? Da, este adevarat, normal din unele puncte de vedere! Nu-i corect, dar este perfect normal(!), ca doar coincide unui punct de vedere. Alo, gara!?
Răspunde
Îmi pari uşor confuz, Alphawolf, ca un ciobănesc mare şi ud, cu părul în ochi, care se agaţă de mal şi latră la Lună.
Relax. Discutăm aici, nu batem cuie. : ))
La prima parte sunt nevoit sa te contrazic, eu nu sunt deloc confuz pe aceasta tema... Parul in ochi? Eu nu am spus ca normalitatea nu are treaba cu ratiunea, de fapt nimeni nu a spus-o, doar ca asta se intelege...
Mă refeream la argumentările tale uşor haotice şi trase de păr. E ca şi cum ai ţine cu dinţii de o idee discutabilă, dorind neapărat să o împui ca una universală (o atitudine foarte comună la "religie", nu?).
Da, probabil asa o fi, dar daca nu-mi argumentezi eu nu pot fi de acord cu tine, eu tot la parerea mea raman, iar afirmatiile tale raman acuzatii neintemeiate pentru mine. Este a treia oara cand aduci o afirmatie impotriva parerii mele, dar fara sa-mi explici. Eu nu pot fi deschis daca nu mi se explica.
Mi-am argumentat părerile, teoriile, filosofiile în comentariile precedente, însă scopul meu nu este de a-ţi schimba părerea (în parte probabil chiar ai dreptate). Era doar o reacţie la al tău "Alo, gara!?". Păreai amuzant de revoltat că nu toţi sunt de acord cu tine şi îndrăznesc să aibă păreri diferite. : ))
Ştiţi la ce mă gândesc acum? Cred că termenul "anormal" este inexact, prea general şi, drept urmare, semi-eronat şi se şi foloseşte în prostie.
"Neobişnuit pentru Gică şi Mărioara" - da;
"Anormal" - nu, căci nu stabilesc Gică şi Mărioara normalităţi.
ma bucur ca-ti face placere discutia
asta spun si eu ca nu putem vorbi la nivel individual de normal=anormal si ca este o chestie a unei colectivitati (majoritate)
Shammal: "...nu putem vorbi la nivel individual de normal=anormal..."
Cum nu putem? Cine sau ce ne opreşte? Sau a ieşit vreo lege care interzice normalul individual şi nu am aflat de ea?
NOname: "Neobişnuit pentru Gică şi Mărioara" - da;
"Anormal" - nu, căci nu stabilesc Gică şi Mărioara normalităţi.
la asta ma refeream
Https://www.facebook.com/....../photo.php
"Argumentul normalităţii, scuza neajutoratului.
Foarte des noţiunea de normalitate îmi dă dureri puternice de cap, pentru că-i invocată de fiecare dată ca justificare pentru abuzuri. De exemplu, când vine vorba despre persoane ne-heterosexuale. Persoanele care nu agreează ne-heterosexualii involcă argumentul anormalităţii pentru a-şi disculpa homofobia. Destul de des, totuşi, argumentul e aruncat şi-n faţa heterosexualilor cu practici sexuale diferite de-ale majorităţii (de la cazurile banale de jucării sexuale la femei care folosesc strap-on).
Una dintre explicaţiile la care-am ajuns e că noţiunea aberantă de "normalitate" le oferă un sentiment de protecţie. E un transfer de responsabilitate. Nu sunt datori să dea socoteală pentru comportamentul sexual propriu ("îmi place poziţia misionarului pentru că…"), ci recurg la sprijinul majorităţii ("nu e normal să faci sex în altă poziţie decât cea a misionarului" care se traduce prin "majoritatea oamenilor fac sex în poziţia misionarului"). Poate fac asta din lene în gândire sau poate-o fac din frustrare şi nesiguranţă. Sau, mai plauzibil pentru mine, o fac pentru a elimina compeţiţia, excluzându-i din cursă pe cei care nu se conformează standardelor "normalităţii". Le induc celor din jur ideea că sunt ei înşişi ciudaţi dacă preferă ciudaţii (adică cei cu comportament "anormal"). Motiv pentru care foarte multe persoane ne-heterosexuale îşi amână coming-out-ul sau pentru care multe femei se complac în nişte practici sexuale nesatisfăcătoare.
Un exemplu relevant de utilizare a ideii de "normalitate" pentru a comite abuzuri e biserica. Biserica foloseşte ideea de "normalitate" de foarte mult timp pentru a manipula. A construit un cocon de standarde aşa-zis normale, cărora le-a asociat conceptul de "moralitate". Şi-a atribuit drept de autor pe acest concept şi oricine e în afara moralităţii e anormal şi devine paria. E marginalizat. In mod indirect, răul pe care l-a făcut Biserica atribuindu-şi monopol pe standardele de normalitate, este c-a educat zeci de generaţii în spiritul frustrării sexuale şi al respingerii a orice din sfera sexuală care nu se-ncadrează în acest concept. Până şi generaţiile mai puţin religioase sau complet nereligioase sunt afectate, moştenind ideile preconcepute de la părinţi, pentru că e mult mai uşor să te scalzi în ape testate de alţii înainte, decât să te resetezi pe un "mindset" diferit.
Concluzionez franc: normalitatea e scuza celor pe care nu-i duce capul sa vină cu un argument real. A leneşilor în gândire, a persoanelor slabe. Cred că ideea de valori normale, de referinţă, este acceptabilă doar în sfera ştiinţelor reale."
http://caveatlector.eu/......toratului/
Normalitatea este ca si morala, doar ca ea se muleaza si pe gusturi, iar "gusturile nu se discuta!". Tot ce este distructiv societatii nu poate fi normal, tot ce incalca linistea si libertatea unei persoane nu poate fi normal. Un exemplu: Pentru un psihopat o fi normal sa ucida, insa ratiunea ne spune ca daca am fi toti psihopati ar fi haos, ar duce la disparitia speciei. In cazul asta nu este vorba de o conventie, nici de subiectivism, ci de un adevar, psihopatul nu este diferit, el este defect.
Normalul nu este ceea ce este, ci cum ar trebui sa fie. El trebuie sa urmareasca un adevar, el trebuie sa fie moral, benefic, sau sa nu fie distructiv societatii sau persoanei. Este normal ca o persoana sa fumeze? Pai nu prea. O stie toata lumea(sau aproape). Este normal sa-mi afum membri familiei nefumatori cu fumul meu de la tigara? Nu! Orice om intreg la cap, dotat cu putina ratiune, stie ca nu-i normal. Normalitatea trebuie sa aiba in spate filozofia unui adevar!
Nu-i poti atribui epitete normalulul; normalul nu este ceva concret este un concept, o idee; spui despre ceva ca e normal, cand aduci aprecieri aduci acelui lucru despre care spui ca e normal nu despre normal;
ex cu fumatu si raspunsul tau e parerea ta individoala si nu exprima daca e normal sau nu, daca faci un sondaj la nivel national, prezicerea mea e ca raspunsul va fi pozitiv si anume: fumatul e normal dar stiu ca dauneaza...
normalul n-are in spate nimic, idea despre care spui ca e normal are in spate o filosofie
este normal sa respiri? ti-ai pus intrebarea asta? eu cred ca nu pentru ca este atat de "normal", este ceva cu care toti suntem de acord ca e normal; daca te trezesti intr-o comunitate unde toti nu respira? cum sta treaba cu normalul? sau pasarile, pentru ele e normal sa zboare, pentru oameni e anormal sa zbori
daca apare un om care zboara si el zice oameni buni e normal sa zbori, cum crezi ca vor reactiona "oamenii buni"? omule esti anormal! pentru ca nu se incadreaza in normalul oamenilor; pentru el e natural dar nu poate spune despre zbor ca e normal poate aprecia ca e firesc pentru el (stiu ca ele sunt sinonime insa asa cum am inteles eu intrebarea dezbatem idea de normalitate; daca schimbi normalitatea cu naturalete/firesc in intrebare aceasta are cu totul alt inteles)
Nu e chiar asa. Intr-adevar normalul este un concept, nu este ceva concret, nu este o notiune absoluta, el depinde de fiinte rationale si de realitatea lor. Nimic nu este absolut, totul este cauza si efect, totul depinde de altceva. Morala, binele si raul, sentimentele sunt in aceeasi oala cu normalul, ele sunt concepte dependente de fiinte.
Nu cred ca la un sondaj la nivel national parerea majoritatii ar fi: "fumatul e normal dar stiu ca dauneaza...", dar chiar daca ar fi asa cum spui, normalul nu se stabileste in functie de subiectivism, ignoranta sau superficialitate.
Presupunand o comunitate in care nu se respira, acele fiinte sunt normale pentru ca ele nu au nevoie sa respire pentru a exista. In cazul pasarilor este normal sa zboare pentru ca anatomia lor le permit sa zboare, insa in cazul oamenilor ar fi anormal sa zboare pentru ca zborul oamenilor, din cauza anatomiei lor ar incalca legile fizicii.
Este normal sa avem sentimente de iubire? Normal! Daca nu ar fi iubire nimic nu ar fi. Este un adevar.
Absolul, iubirea suntem noi, e natural pentru noi;
mie mi se pare ok sa putem modifica legile fizicii doar suntem creatorii propriei realitati;
de acord, normalul se modeleaza dupa ratiunea si constiinta colectiva a oamenilor; de exemplu atunci cand apare un om cu constiinta diferita ca Eminescu, Einstein, Newton (Buddha, Confucius, Krishna) acestia aduc schimbare in constiinta colectiva dar in timp prin mesajul, arta, lucrarile lor, atunci cand oamenii rand pe rand isi schimba constiinta, insa pe moment, in conteporaneitatea lor, erau priviti ca fiind persoane "iesite din tipar", nu erau considerate normale de majoritate
Defineste normal.
Orice civilizatie are proprile bariere in care ceva este acceptabil sau trece in Tabu.
Ce e normal acum nu o sa fie normal peste 50 de ani...si tot asa.
Normalitatea e dictata de societate pana la urma.
"Normalitatea e dictata de societate pana la urma."
Crezi că doar de societate?
Dacă ţie îţi place să te îmbraci în portocaliu, să zicem, iar societatea îţi va spune că nu este normal, plăcerea ta o vei considera ca fiind o anormalitate? Vei accepta ca societatea să-ţi dicteze normalităţi?
Nu,dar intelegi ce vreau sa spun.
Aici depinde si de cat de influentabil esti.
Daca parerea oamenilor este tot ce conteaza pentru tine atunci o tii cont mereu nu mai de ei... daca esti o persoana cu personalitate atunci primeaza simtul tau de normalitate si mai apoi parerea lor.
Oamenii sunt niste oi pana la urma.
Este bine uneori sa faci parte din ei, dar asta nu inseamna ca ideile si conceptiile tale nu ar trebui sa primeze.
De acord. Ai punctat foarte bine.
Când ai o personalitate puternică şi nu eşti dependent de părerile celorlalţi, atunci ai propria normalitate care primează şi dacă se întâmplă să se intersecteze cu normalitatea impusă de societate, bine, dacă nu, iar e bine. Iar cei care sunt ceva mai slabi şi influenţabili vor avea tendinţa să se ia după cei puternici, mulându-se după normalitatea lor (mai greu cu opiniile proprii).
Normalitatea este universal valabila pana la un punct! Mare parte tine de conduita si reguli ale societatii. Am fost educati astfel si bineinteles ca unele reguli au fost impuse!
Pe de alta parte, tine si de fiecare popor in parte si/sau mediul lui de dezvoltare! Pentru unii o fi normal sa manance broaste si viermi, pentru noi nu!
Cred ca ambele variante expuse de tine sunt corecte! Avem normalitatea aceea comuna tuturor si avem o normalitate proprie fiecarui individ in parte. Pentru mine e normal sa-mi beau cafeaua dimineata timp de o ora ascultand rock la maxim, vecinul s-ar putea sa spuna: Tipa asta nu-i normala!
Aceeasi parere o am si eu despre manelistul de deasupra, care coboara treptele din 3 in 3 si cum a ajuns afara, scuipa! L-am intrebat de ce face asta...mi-a raspuns ca e normal sa scuipi! 
Aşa e, Miha, pentru unii era normal să-i ardă pe rug pe cei care nu erau de acord cu ei sau erau incomozi, automat devenind anormali şi buni de un foc de tabără, pentru alţii este normal să-i marginalizeze pe cei care sunt diferiţi şi au o normalitate proprie...
Cred că atâta timp cât normalităţile diferite nu se suprapun şi nu agreseaza, e ok, ca şi în cazul libertăţilor. Dar dacă îmi suprimi normalul meu, fără ca el să te privească în mod direct şi să aibă vreo treabă cu normalul tău, e deja o problemă.
"Nu decide nimeni pentru mine ce e etic sau moral, daca calc pe bec inseamna ca merg pe tavan."
Doar atat
Normal si anormal, doua cuvinte in antiteza, care pot da un concept despre ce este firesc, natural, legal ori "sare" din aceste standarde si atunci apreciem ca cineva, care face lucruri ce sfideaza firescul, este "plecat cu pluta", adica mintea nu-i este acasa.
Nu putem vorbi aici de concepte religioase, de superstitii ci, doar de firescul fiecarei zile, asa cum il vad oamenii ce traiesc intr-o societate.
De exemplu, in familia mea, normal este sa nu se fumeze, traditie mentinuta din mosi stramosi, dar in alte familii, in care fumatul este in cotidian, acela este normalul lor.
Din punct de vedere juridic, cand ne referim la cineva care a savarsit o fapta penala ca este normal, adica acea persoana are responsabilitate pentru faptele sale, ori in cazul in care, la data savarsirii faptei penale, a fost diagnosticat ca, este bolnav psihic si atunci ce a facut el, sfidand legile omenesti, cele divine si cele morale, se apreciaza ca, nu are responsabilitate juridica si drept urmare, va fi internat intr-un ospiciu, unde va fi tratat, ca sa nu mai devina violent si sa distruga si alte vieti.
Am citit cu interes raspunsurile date pana acum si am apreciat ca, multi dintre useri au raspuns inteligent, gandindu-se ce inseamna normalitatea universal valabila si ce inseamna normalitatea, in particular, cu referire la fiecare individ in parte.
Este deja o dezbetere filosofica si este bine ca, ne putem problema ce este normal si ce nu, mai ales ca, in etapa actuala, ne intalnim cu multi care au uitat de normalitate ca regula de baza si aplica, in relatiile cu alti membrii ai societatii ceaa ce considera ei ca este normal, dar din pacate, acel normal sfideaza bunul simt, buna cuviinta ori dreptatea sociala si totusi avand bani cred ca, ei sunt cei ce sunt indreptatiti sa dispuna.
Mie nu mi se pare normal ca unele fete se transforma in "marfa", etalandu-si toate "atuurile", doar pentru a atrage atentia, nu mi se pare normal ca unii tineri sa-si "capseze" figura ori alte parti ale corpului, atarnandu-si diferiti cercei, ori altii drogandu-se, doar pentru a "visa" la o viata mai buna si exemplele ar putea continua, dar devenim "moderni" si atunci aceste lucruri ar putea parea normale.
Buna tema de dezbatere si din care se pot trage multe invataminte.
Un gand bun la toti userii TPU si multa sanatate.
Interesantă abordare, Mariana, şi mă bucur că ţi-a plăcut subiectul. Îl găsesc şi eu fascinant şi inepuizabil şi îmi place mult flexibilitatea lui; îţi permite să te joci cu el şi să-l suceşti pe toate părţile.
Ştii, Mariana, citeam spre sfârşitul răspunsului tău ce nu ţi se pare normal şi mi-a sărit în ochi faptul că ai vorbit doar despre ceilalţi, despre ce nu ţi se pare normal în comportamentul oamenilor care te înconjoară, unor străini până la urmă, care, cât timp respectă legea şi nu îţi încalcă drepturile, libertatea, nu au de ce să fie judecaţi sau desconsideraţi (ştiu că nu ai avut o rea intenţie şi au fost doar nişte exemple); şi atunci m-am gândit: ce ar fi să tindem să ne vedem de normalităţile şi anormalităţile noastre şi să nu ne asumăm rolul de judecători, catalogându-i pe ceilalţi, să-i privim cu mai puţin criticism şi cu mai multă detaşare şi acceptare, toleranţă la diversitate? Pe sistem: nu cred că este normal să-mi tatuez corpul, dar nu mi se pare nimic anormal dacă şi-l tatuează altcineva, adult şi cu discenamant.
Poate în acest fel normalitatea ar fi ceva mai normală (mă rog, după raţionamentele mele). : ))
Nu am fost critica, am exemplificat ce mi se pare mie ca nu prea apartine de normalitate, asa cum eu, familia mea si a antecesorilor mei au considerat-o.
Cred ca stii ca, prin prisma profesiei, m-am ocupat de oameni si de adevaratul sens al vietii, de adevar si "normalitate", asa cum ea se cuvine sa arate pentru a ne putea pune in valoare cat mai bine si pentru a trai in buna intelegere cu toti cei cu care venim in contact.
Eu sunt obisnuita sa traiesc in diversitate si sa accept normalitatea si adevarul, asa cum il vad ceilalti dar, cred ca este important sa departajam putin lucrurile si sa transmitem tinerilor si celor ce au si de invatat ceva de pe acest site ca, normalitatea are "cadre" scrise in cutumele si legile pamantului si ca, normalitatea "importata", din occident, mai ales, trebuie inteleasa, prin prisma epocii in care traim si sa selectam ce este bun si mai putin bun in ceea ce vedem in jurul nostru.
Sunt convinsa ca si eu pot parea celorlalti, mai putin "normala" atunci cand imi expun punctul de vedere, insa imi asum acest risc, din spiritul de camaraderie care trebuie sa primeze.
Un Paste fericit, multa sanatate si cat mai mult bine in lume, prin cresterea gradului de "normalitate general valabil".
Normalitatea este creata de majoritatea oamenilor dintr-o comunitate; individual, putem avem chesti pe care le consideram firesti insa care sunt considerate anormale d.p.d.v. al majoritatii
Dar oare majoritatea este cea mai în măsură să decidă care ar trebui să fie normalul meu, al tău şi al tuturor?
Pe vremuri era normal ca o femeie violată să fie dăruită violatorului ca sălbaticul să o violeze în continuare sau era normal să fie omorâtă cu pietre pentru "n" motive idioate, considerate normale de majoritatea anormală, considerată, tot de aceeaşi majoritate, normală atunci. În unele ţări este socotită drept normală, tot de către majoritate, extirparea clitorisului la fetiţe (pentru care poate ar fi fost normal să simtă orgasmul măcar o dată în viaţă şi să nu trăiască în ruşine şi durere, dar le-a întrebat cineva?), în alte ţări este normal să dărâmi şcoli şi spitale şi să ridici biserici din banii publici (când şi aşa sunt deja peste 18.000). Oare să iau apucăturile lor drept normale doar pentru că ei sunt majoritari? Sau au ei dreptul să hotărască pentru mine şi pentru tine cum ar trebui să funcţionăm şi să gândim şi sunt ei îndreptăţiţi să ne eticheteze drept anormali, doar pentru că nu ne afiliem gândirii lor şi avem normalităţi diferite?
Cred că relevanţa părerii majorităţii este supraestimată.
Hai sa tratam subiectul fara a ne implica afectiv, ca pe un exercitiu matematic
nu putem vorbi de normalitatea mea si normalitatea ta, definitia cuvantului normal este consensul majoritatii asupra unui lucru, la nivel de comunitate ceva este normal, la nivel individual avem o anume perspectiva, nu se poate numi normal perspectiva unui individ deoarece normalul este o caracteristica a majoritatii.
inainte razboiul era ceva normal acum gandirea majoritatii s-a schimbat si acesta a devenit anormal; ipotetic vorbind, coreea de nord ar veni si ar spune ca e normal sa atace si sa cucereasca coreea de sud, celelalte state ( "majoritatea" ) ar spune stai un pic ca nu-i normal.
daca si modul in care acest normal al majoritatii este manipulat si/sau este o mostenire este cu totul alta discutie.
Normalitatea e o conventie, e la fel ca si conventia bine-rau.
Depinde la ce nivel privesti, la nivel global as zice ca normalitatea e universal valabila. In grupuri mici, fiecare are normalitatea lui, cu mici variatii.
Mereu m-am intrebat "Ce este normalul de fapt?". Normalul este diferit in functie de om si de educatia pe care o are. Nu stiu... Normal. Definitia cuvantului normal ar trebui schimbata.
Normal is an illusion. What is normal for the spider is chaos for the fly.
Normalul universal valabil, de exemplu e normal ca oamenii sa fie ghidati de instincte primare.
Dar cand vorbim e normalul individual...aici depinde de experienta de viata a fiecaruia. Cineva din Africa nu va avea nici o problema daca mananca un paianjen, dar pentru cineva de la oras e ceva tabu.
Normalul nu este normal. Normalitatea este supraestimata. Este normal ceea ce consideri tu ca este normal pentru tine, confidential. Universal...normalul are o alta denumire: Regulile societatii.
...care nici ele nu sunt univesal valabile, căci diferă de la o zonă la alta.
Asa e, normalitatea este in stransa legatura cu dreptatea, dar nu numai, eu cred ca si cu adevarul. Pe un nebun nu-l face nebun doar comportamentul, ci si ceea ce zice, absurditati, chestii ireale, deci, am putea spune ca el sare din adevar!? Unele convingeri(nu traditii), care nu au sens conform realitatii si ratiunii, intr-un cuvant, superstitiile, creaza dorinte si slabiciuni, iar ele afecteaza/influenteaza ratiunea de a analiza corect. Religiosii vad minuni in orice, il vad pe Satana in orice fapta rea - ratiunea le este influenta de dorinta si frica.
In cazul hindusilor, cel cu vaca sfanta, eu nu-l pot considera o nomalitate, nu pot intelege de ce ar fi omul inferior vacii, este prea absurd. Aceasta normalitate a lor este din faptul ca ei cred ca stiu adevarul, insa eu sunt convins ca le lipseste adevarul, nu-l pot vedea pentru ca marea majoritate(care este foarte multa) nu sunt destul de evoluati rational, sunt indoctrinati si manipulati, asfel ei pun piedici, nu pot concepe alt normal decat cel stabilit. Sunt sigur ca si la ei sunt lupte aprige de argumente pe tema religioasa, dar majoritatea sunt orbi, exact ca la noi... sau in alte parti.
Le lipseste adevarul, iar asta le dauneaza(parerea mea).
Da, tind să-ţi dau dreptate, însă, personal, aş lăsa o mică portiţă relativităţii adevărului şi posibilităţii că de fapt eu sunt cea nebună, oarbă, anormală...deşi nu mi-s dragi în general etichetările.
Si eu tind sa-ti dau dreptate, bine zici cu portita! Mi-am pus deseori intrebari cu privire la cei cu alte convingeri decat mine, si inca imi pun, vreau sa-i inteleg... Atata diversivitate, convingeri total diferite ma fac cateodata sa ma indoiesc si de propria persoana, daca ma incadrez sau am sarit din "stas". Totusi realitatea, argumentele si dovezile imi spun ca la cei cu convingeri opuse convingerii mele(cei superstitiosi) sunt mai caractizati de subictivism si superficialitate decat mine(este valabila afirmatia strict in cazul superstitiilor, iar aici eu incadrez si credintele religioase).
Sensibil subiect!
In mare "normele" normalului (suna ciudat) sunt date de societate, deci ce dicteaz societatea (turma) e "litera de lege".
Daca esti putin diferit din punct de vedere fizic (cazul meu) sau daca gandesti putin diferit (si aici ma incadrez) esti dat la o parte, esti luat drept o problema.
Normalitatea nu e universal valabila, difera in functie de zona si de oameni, insa cum am spus si mai sus, majoritatea dicteaza normalitatea.
Ar fii multe de spus legat de acest subiect.
Mie nu mi se pare normal, sa fac ceva, pentru ca asa face turma, insa esti exculs daca nu te adaptezi. (asta o stiu din experienta)
Oricat am incerca sa fim un grup (turma), cu totii avem convingeri, trasaturi si caracteristici unice, insa in societate cu totii ne afisam cele mai reusite masti si parem o turma mare si fericita.
Ce ma amuza pe mine, e faptul ca cei care sunt "unici" (adica aia, care isi dau seama ca turma poate fii controlata, daca stii cum) sunt cei care conduc turma.
In cazul in care nu s-a inteles ce am vrut sa zic, anunta-ma si o sa incerc sa refac.
Astept un com!
Mulţumesc pentru părere, minor16.
Aş adăuga numai că liderii turmei sunt cei care dictează, aşa zise, normalităţi, inducând mioriţelor impresia că sunt de fapt ideile lor proprii; în consecinţă fluxul majorităţii este condus de minoritate, astfel "normalitatea colectivă" nu este pe atât de colectivă pe cât pare, iar argumentul "normalitatea este stabilită de majoritate" devine invalid sau, cel puţin, dubios.
Normalul este un termen conceput de oameni ..si folosit in prostie fara a detine o definitie elementara a acestuia.
Chestiunea este ca dimensiunea sau sfera acestui termen difera de la o persoana la alta sau de la un colectiv la altul. Ex
entru unii e normal sa te inchini la o vaca, pentru altii e normal sa o consumi.
Doar ca inchinarea omului la vaca il face inferior ei. Acum apare intrebarea: De ce ar fi omul inferior unei vaci? Sau alta: Cu ce il ajuta pe om daca venereaza o vaca, are vreun efect benefic lui?
Nu asta era ideea. Pentru hindusi vaca este considerata sfanta deci superioara. Din perspectiva noastra probabil ei sunt vazuti inferiori. Aici e buba...normalul nostru nu e acelasi cu al lor. Ipotetic si ei ne-ar face inferiori pe noi daca ar sti ca ne inchinam la oseminte.
Eu inteleg ce zici, dar normalul nu se rezuma doar la gusturi, sau la obisnuinta stabilita de societate, el trebuie sa aiba in spate filozofia unui adevar. In cazul hindusilor, normalitatea lor le-a fost stabilita de antici, ei au mostenit o normalitate, le-a fost indusa. Normalitatea lor este pentru ca ei, considerand vaca sfanta, cred ca urmaresc un adevar, ca vaca este ceva divin, in caz contrar, normalul lor, ar deveni anormal si pentru ei.
M25M: "Normalul este un termen conceput de oameni ..si folosit in prostie fara a detine o definitie elementara a acestuia."
De acord, Mihai.
Mă gândeam acum, dacă tot ne place să ne jucăm cu termeni şi etichetări (este oarecum inevitabil), nu ar fi mai bine ca în loc de tăiosul şi discriminator "anormal" să apelăm la mult mai prietenosul "excepţie" (desigur, când e cazul)? Căci "anormal" poţi fi şi în sens pozitiv, iar "excepţional" parcă subliniază mai bine acest lucru şi nici nu sună agresiv şi acuzator.
Personal,de cele mai multe ori, nu arunc etichetele normal sau anormal, pentru ca nu ma consider a fi in masura sa decid eu ce e normal si anormal/exceptie de la normal, fiind invaluit in judecata de subiectivitate, de perceptia mea asupra lucrurilor.
A folosi termenul propus de tine n-ar fi o ideea rea, daca luam in considerare faptul ca notiunea "anormal" poate imbraca o tenta jignitoare. Problema in ceea ce ma priveste este urmatoarea: daca spre exemplu nu vreau sa injuri, din varii motive, iar in locul obscenitatii folosesc, de pilda, expresia "pisici" sau mai stiu eu ce surogat diminutivat, asta nu schimba faptul ca eu injur, ca asta este intentia mea.
Ori, un alt exemplu, cand se folosesc alti termeni care desemneaza o anumita conditie ce poate fi redata printr-un termen: persoana cu deficienta mintala, persoana cu handicap locomotor sunt sinonime cu retardat si, respectiv, handicapat. Daca conventiile societatii au "decis" ca ultimii termeni sunt insultatori asta nu inseamna ca sunt folositi tot timpul pentru a insulta. Dupa cum a spus si George Carlin:" schimband numele conditiei(aici de sanatate) credem ca schimbam conditia".
In ambele cazuri eu vad ipocrizie. Dar asta e parerea mea.
Nu cred ca exista ceva universal valabil pentru normalitate, sau pentru orice alta stare de fapt.Asta ar insemna sa existe un standard universal acceptat.Asa ca -parerea mea-fiecare are normalitatea lui.
Normalul nu este universal valabil,aiurea.
Astea sunt pareri ale oamenilor psihopati si fanatici in ale frumusetii si perfectiunii.
E o obsesie bolnavicioasa.
Fiecare are normalitatea sa. Ceea ce tie ti se va parea normal,altuia i se va parea in acelasi timp,total anormal.
Depinde totul de perceptia noastra,cat e ea de diferita sau dezvoltata in comparatie cu a altor persoane.
Din pacate,nu exista un ghid suprem in lume care sa traseze niste linii si sa defineasca normalul absolut.
E o lume neutra, unde normalul, frumusetea, perfectiunea sunt relative, ele nu exista in stare pura ci sunt create.
Nu stiu ce e intre voi doua si nu voiam sa ma bag ca musca in lapte,dar orice conflicte vechi ar fi,dati-le uitarii,pe bune.
--Jelli,esti tanara,totul se va schimba mai tarziu cand vei creste si te vei adapta. Iar daca nu o vei face,nu-i nimic,nu e o crima sa ramai tu,asa cum esti,chiar daca ceilalti nu au habar de ceea ce ai tu in interior.
Normalitatea nu are reguli,normalul este pentru fiecare in parte asa cum e el,si nu cum e majoritatea. Esti o fata foarte inteligenta,sa stii, stii sa vorbesti si vezi lucrurile in perspectiva ceea ce nu toti pot face. Nu renunta la gandirea ta profunda.
--NOname, tu imi pari o fata desteapta,inteligenta,cu capul pe umeri. Intelege ca oamenii care trec prin perioade dificile si sufera,nu au nevoie de cuvinte grele si nici de critici pentru ca le fac rau,le inrautatesc starea in care deja se afla.
Nu vad nimic rau in faptul ca a pus o intrebare la care cere o rezolvare, nu este deloc penibil asa ceva. Cand nu ai pe nimeni cu care sa poti vorbi si care chiar sa te inteleaga cu adevarat si sa nu rada de tine, atunci apelezi la orice sursa pentru a fi ajutat.
NU e de judecat deloc asa ceva. Nu o face, te rog.
Nu judecam asa usor fara a stii de fapt cum stau lucrurile in vietile celorlalti.
Nu va mai jigniti, cuvintele sunt mai taioase decat faptele.
Îţi înţeleg intervenţia şi originile ei pur altruiste, dar nu era necesară şi nici potrivită. Cum ai spus şi tu, nu ştii despre ce este vorba şi nu poţi fi pe deplin obiectivă. Sunt nişte probleme vechi şi complexe, adunate în timp, care s-au întâmplat acum să se intersecteze cu subiectul şi au cam izbucnit, dar am lămurit ce am avut de lămurit; deci e bine, stai liniştită.
Mulțumesc, apreciez intenția și intervenția, că acele cuvinte vin de la o persoană ca tine, ți-am remarcat răspunsurile pe aici când am dat de ele.
Și nu am zis asta ca să îi dau în cap lui NOname, ea având o părere contrară.
Nu am mai răspuns, deși puteam, la reply-ul ei, ea zicând că nu mai are rost. Bine, îi respect dorința.
Sper să ne fi lămurit.
Normalitatea ca noțiune poate fi universal valabilă însă e foarte greu dacă nu aproape imposibil să o definești fără a intra în contradicție cu o anumită dogmă, etică socială sau stare de fapt. Ne place să credem că normalitatea e o vastă arie cuprinsă între două extreme însă într-o lume în continuă transformare extremele de care vorbim sunt granițe instabile, mereu lărgind sau restrângând aria normalității. În societate, normalitatea e în general o stare care respectă etica stabilită de ea, o stare care nu intră în conflict cu majoritatea chiar dacă aceasta și-a construit această etică plecând de la o premisă greşită. Dacă totuși reducem aria normalității până în punctul în care poate fi conștientizată de fiecare dintre noi ca stare de fapt, ajungem să vedem cât de individuală poate fi normalitatea și cât de mult îi lipsește să fie tratată ca și stare universal valabilă. Ce e normal, să omori? Individual e anormal, adevarat dar e normal să omori sute de mii de oameni într-un război spre exemplu.
Homosexualii nu sunt ceva normal? Pentru unii da, pentru alții nu! Dar islamiştii, ateii, creștinii, comuniștii și nu vreau să continui că sunt multe?! Fiecare poate fi sau nu; depinde de conjuctură.
Mai aproape de adevăr poate fi echilibrul o stare de normalitate dar cine reușește să-l mențină?
Deci, concluzie :
Normalitatea e o noțiune pur umană, universal valabilă, cuantificabilă variabil şi subiectivă; mai clar, un copil născut "din flori", la stadiul mersului în patru labe, lăsat să exploreze lumea de capul lui în marele parc din spatele orfelinatului. 
În concluzie, normalitatea e relativă sau nici nu există, este?
...
Ne cam place să ne considerăm normali, iar cum tot ce este diferit de noi ne pune normalitatea sub semnul întrebării şi ne tulbură micul nostru Univers, tindem foarte superficial şi arogant să-i lipim eticheta de "anormal", desconsiderându-l, "anormalul" acela fiind un fel de asigurare a normalităţii noastre.
Atunci, dacă ceea ce este normal pentru Ion este anormal pentru Gică şi invers, se mai pune problema normalităţii universale, dacă nu sunt decât nişte percepţii subiective şi diferite?
Personal, nu cred că "diferit" însemnă rău sau bun, normal sau anormal, ci doar diferit.
Ai punctat bine ideea mea. Normalitatea universală există doar în teorie, în practică e atât de instabilă încât oricât de normali am fi, până să ajungem să ne acomodăm cu acea stare, ceva la noi devine anormal.
E foarte adevărat că nu există normal sau anormal la scară UNIVERSALĂ ci doar DIVERSITATE.
Poate că știi și tu povestea cu Împăratul ce ajunge nebun, normal fiind între nebuni. Am mai spus-o aici dacă nu mă înșel dar mă repet :
Într-o împărăție, din cauze necunoscute se otrăvesc toate fântânile cu apă și supușii Împăratului, rând pe rând în urma potolirii setei, înnebunesc. Singura fântână ce nu e otravită este a Împăratului și doar el poate să o folosească. După ce toți supușii înnebunesc, ajung să-l acuze pe Împărat de nebunie, detronândul.
Cam așa ceva se întâmplă și în cazul "normalității" noastre cotidiene; efectul de turmă.
Faină pildă. Subliniază foarte bine ceea ce spuneam de majoritate. Din acest motiv şi proverbul cu "dacă trei îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă" îl găsesc simpatic, dar eronat, autenticitatea lui fiind valabilă doar în unele cazuri.
"Ne cam place să ne considerăm normali..."
Nu prea...
Problema cu normalitatea este ca tinem prea mult cont de parerea celor din jur. Facem lucrurile in asa fel incat sa fim in pas cu societatea.
N-am inteles niciodata de ce...
Daca oamenii s-ar comporta natural, si ar reactiona pe moment cum simt nevoia, normalitatea nu ar mai exista.
Eu asta fac. Daca simt nevoia sa ma dau cu capul de un copac, asta fac, pentru ca mi se pare normal sa fac asta daca asa simt.
Te felicit, eşti un om (aproape) liber.
Normalul este ceea cu ce te inveti.
Nu exista un normal universal, normalitatea difera de la persoana la persoana
Normalitatea este impusa de psihic. Fiecare se considera normal, iar pe cei diferiti de el ii considera ciudati. Eu cred ca normalitatea consta in diversitate 
Tu vorbesti despre normalitatea universala versus propriile convingeri si placeri, sau situatii si stari convenabile in care sa-ti spui ca "aici e de mine, sunt acceptat cu anormalitatea mea si n-am de suferit de pe urma ei."Dar ce te faci cand un psiho gandeste si are aceleasi dorinte ca si tine?
Nu exista normalitate, sunt doar niste legi si moduri de a percepe unele mecanisme cu influente.Influentele stau la baza normalitatilor.Un exemplu destul de bun este Charles Manson, care a reusit sa-si conviga adeptii sa comita 9 crime. Unii din ei nici macar nu aveau curajul sa se gandeasca la crime si uite ca dupa cateva "sedinte" li s-a parut normal.
Asa ca normalitatea fiecaruia e ca o ciorba, fiecare informatie va avea la randul ei un nou rezultat si o noua directie.
Încă de la începuturi, oamenii și-au creat propriile legi nenaturale, au stabilit care e frumosul și urâtul, normalul și anormalul, valorosul și nevalorosul, moralul, amoralul sau imoralul, spectaculosul sau plictisitorul. Banii în special au ajuns să conducă aceste legi, dar deja deviez de la temă.
Poți să înțelegi ideea și să ai un stil woodenpintsian miserupist, sau să faci voia celor care te conduc pentru a te face remarcat în societate sau pentru a nu decădea în ochii cuiva, să trăiești viața doar satisfăcându-ți nevoile fizice sau să intri în jocul societății.
Ai zis că pot să dezvolt ideea, am făcut-o .
Cei puternici, cei mari, cei remarcați și cu priză la oameni au decis tot ce am scris eu mai sus, adică normalitatea în sinea ei și au impus. Rețeta e simplă dacă ai oportunitatea să o folosești. E ca un calcul la matematică unde trebuie să afli date necunoscute și apoi să le pui în ordine să afli rezultatul.
Să înţeleg că dacă nu te conformezi tuturor legilor scrise şi nescrise ale societăţii, te consideri o anormală (nebună/nefirească/nenaturală/bolnavă/nu aşa cum trebuie... după traducerea Dex-ului)?
Pe acest principiu toţi suntem nişte anormali, pentru că în proporţie de 100% nu cred că aceste "legi" sunt respectate de cineva, mai ales că ele sunt atât de interpretabile şi multiple, contadictorii în marea lor majoritate.
Reformulez:
Consideri că orice om care nu se supune acestor "legi" este un anormal (bolnav/nebun/împotriva naturii...)? Are societatea dreptul să-l etichiteze în acest fel?
Iar cu individualitatea cum rămâne?
Sau nu mergi pe ideea "nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie"?
Interpretarea ei e dată de inteligența pe care o ai și de cum știi să te justifici.
Poate fi considerat de societate, dar depinde motivul lui și de câți văd.
Etichete se tot pun, corecte sau nu... asta este.
De chestia cu relativitatea pot spune că, în unele cazuri cum este cel cu frumusețea, în general aceleași tipare sunt valabile pentru mulți pentru că așa am fost învățați.
...deci, la modul general vorbind, tinzi să mergi cu turma, după cum bate vântul, şi să faci coaliţii cu cei puternici (azi te mulezi după unul, mâine după altul...)?
E o întrebare retorică.
Cred că știu de ce zici asta, dar nu deschid subiectul acum.
Retorică sau nu, răspund: așa vede societatea că ar fi bine. Eu, de felul meu, sunt diferită, tocmai opusul a ceea ce ai scris tu, iar lumea mă consideră nebună, mai ales în realitate. Suntem într-o societate defectă din punctul ăsta de vedere, vorbeam din prisma lor. Nu mă acuza.
Lumea te consideră nebună? Te acuzi singură, Jelli (sau Ametyst?), atât verbal, faptic, cât şi prin atitudini.
http://www.tpu.ro/......auna-cand/
Da, mare chestie. Am și eu o problemă și am postat pe alt cont, am dreptul la intimitate, bine? De unde știu că tu nu ai făcut asta? Dar desigur, cum să ai tu altă treabă în afara de a stălkui profile? Mă rog, nu contează asta acum.
Probabil încerci să mă faci să mă simt umilită, jignită, înfrântă sau mai știu eu cum. Cum ai părăsit tu site-ul o vreme și ai revenit complet schimbată. Mai știi când ți-am dedicat melodia aia? Știi tu care, că mi-ai șters răspunsul. Ah da, sau întrebarea aia raportată pe care ai pus-o ca să îți arăți mușchii virtual, nu ai făcut decât să mă amuzi, se vedea din votul ce ți l-am dat, dacă te uiți și pe acolo, că sigur o faci. Să nu crezi că-ți port pică acum, e tardiv. Și cred că și ție ți-e mai bine să nu faci pe zâna iubitoare de pace, cum chiar te-am crezut o perioadă, știi tu care.
Da' n-a durat mult să iasă la suprafaţă mahalagioaica din tine. : )) Eşti atât de previzibilă...
Te oftici şi devii ofensivă de parcă am spus vreo noutate sau un neadevăr.
Normalitatea ta este sub un real semn al întrebării (de aia şi reformulasem prima întrebare).
Ai nevoie de un psiholog şi cred că o ştii şi tu.
Iar la cât de uşor te laşi influenţată şi dusă de nas, ai nevoie şi de o minte întreagă şi o personalitate. Sănătate!
Mahalagioaică eram în perioada Toți pentru Kronstadt - Toți contra NOname. Chiar nu cred că mai e cazul.
Mă oftic? Ce termen ai mai găsit și tu. Și cum să reacționez când faci măgării din astea? De parcă ar fi vina mea că am acel dezechilibru, fiecare cu problemele sale. Chiar nu era cazul să mă expui. Probabil m-ai recunoscut după exprimare, nu știu, dar puteai să nu îmi faci așa ceva. Acum nu o să mai fie „Jelli care și-a bătut bunica" ci „Jelli cu două conturi care se excită la lucruri anormale". Chiar meritam așa ceva? Orice aș spune, iar o să fiu blamată de lumea care judecă fără să cunoască. Probabil te face să te simți împlinită, doar atât ți-a rămas? Nu mă face să cred că ești într-un scaun cu rotile. Probabil ești foarte frustrată și neîmplinită, așa că încerci să îi faci pe alții să se simtă josnic? Te rog, zi-mi doar că mă înșel...
Vezi? Îmi judeci normalitatea după normalitatea ta, de parcă nu ar fi un subiect relativ, încercând parcă să o impui. Ce ziceai de individualitate?
Am nevoie, am o grămadă de probleme, probabil le știi la cât m-ai „psihanalizat" și stăkuit, cum faci cu toți de altfel.
Da, da, sunt influențabilă și naivă, exact ca mama mea. Măcar acum recunoști că ai încercat doar a căpăta cât mai multă putere aici, pe acest site. Sau vrei să spui că alții mi-au băgat chestii-n cap? Nu a fost nimeni. Am văzut și eu ce a fost de văzut, interpretarea rămâne o problemă.
Încă mă formez, la fel și cu „mintea întreagă și personalitatea".
Și eu îți doresc multă sănătate, fă și o plimbare mâine dimineață prin parc, poate mai lași din frustrări deoparte.
Problemele psihice nu mai intră la inofensiva categorie a individualităţilor. Ele depăşesc cu mult limita normalului; ţin de sănătate.
Tu chiar ai nevoie de ajutor.
Iar de expus, nu eu te-am expus, ci Aero (prin el am dat de tine) şi tu:
http://www.tpu.ro/......r-absolut/
...
Bine ţi-a zis Paulla:
http://www.tpu.ro/......-cu-lumea/
Din moment ce tu urăşti şi critici pe toată lumea, nu pui suflet în relaţii, în prietenii, împarţi amabilităţi superficiale şi false, te prefaci, mimezi, îţi baţi joc, trădezi încrederea...cum poţi să pretinzi la un altfel de comportament din partea celorlalţi? Îl meriţi? Ai mii de pretenţii de la ceilalţi, mii de reproşuri şi insulte (câte sute de postări ai şterse de admin?), dar când vine vorba de tine, te victimizezi şi te dai mică şi lovită, cerând înţelegere (de câteva ori chiar am picat în plasă).
Îi terorizezi pe toţi, te spargi în figuri, cerşeşti atenție, îi latri pe toţi pe unde apuci, deşi tu ai probleme cu muuuult mai grave.
"Probabil ești foarte frustrată și neîmplinită, așa că încerci să îi faci pe alții să se simtă josnic?"
În cazul tău nu mai e niciun "probabil", e ceva evident şi confirmat.
Eşti de o ipocrizie şi aroganţă fără margini (măcar ceva), deşi cândva aveai potenţial şi păreai un om de treabă...păreai...altfel nu te-aş fi susţinut şi apărat de atâtea ori şi nu aş fi garantat pentru tine; m-ai dezamăgit, Jelli.
...
Dar poate te mai poate repara vreun psihiatru, aşa că apelează cu încredere. Sănătate!
Hai că o iau pe rând:
1. Da, dar te-ai gândit, pot primi? Dispun de condițiile necesare?
Crezi că eu nu m-am săturat să îmi spună toată lumea cât de nebună, ciudățenie, proastă, urâtă din toate punctele de vedere ce sunt? Nu am de gând să mă victimizez, sunt doar naturală și acționez așa cum simt.
Cât despre întrebarea aceea, Aero nu a scos un cuvânt despre Jelli, de-aia mi-am permis să îți răspund. Puteam fi oricine altcineva, dar văd că exprimarea probabil m-a trădat. Credeam că nu mai sunt subiect de actualitate și de bârfă pentru unii pe TPU, dar nu, cineva trebuie să își bage nasul neapărat!
„Din moment ce tu urăşti şi critici pe toată lumea, nu pui suflet în relaţii, în prietenii, împarţi amabilităţi superficiale şi false, te prefaci, mimezi, îţi baţi joc, trădezi încrederea...cum poţi să pretinzi la un altfel de comportament din partea celorlalţi?" - m-ai înțeles greșit. De fapt nu, nu m-ai înțeles în niciun fel. Aș vrea să găsesc o persoană de care să mă atașez, de data asta să fie reciproc sentimentul, pe care să nu trebuiască să o tratez doar cu politețe și atât, de acolo și acea apreciere de care spui. Mi-ar plăcea să redevin o persoană... socială și sociabilă.
E groaznic să nu ai chef de nimeni și de nimic.
Ce îmi zicea Paulla în privat? Că am ajuns să îi urăsc pe toți cei cu viață socială? Se poate spune și așa; de fapt nu îi urăsc pe ei, mă urăsc pe mine că nu pot fi măcar la nivelul lor. Când eram mică, eram mereu cea mai matură, mai informată, sobră, peste nivelul celorlalți; imaginează-ți cum o persoană
(metonimie pentru comunitate) poate să îți dărâme toate principiile în care credeai, să ajungi să mănânci din troaca porcilor odată cu ei, devenind și tu la fel. Nu mai știi în ce să crezi, ce să faci, ce e corect și ce nu, cum să îți organizezi viața, deci se creează un talmeș-balmeș. Așa că am făcut și eu ce am putut, mi-am descărcat frustrările pe ceilalți când am simțit că a fost cazul. Am încercat și eu să fiu un om normal, să fac ce fac și ceilalți, fiindcă știi, una e să fii diferit, alta nebun.
Serios, Flav s-a retras de pe site și i-ai luat tu locul?! Nu, nu îmi răspunde, pentru că e confirmat.
„Îi terorizezi pe toţi, te spargi în figuri, cerşeşti atenție, îi latri pe toţi pe unde apuci, deşi tu ai probleme cu muuuult mai grave." - ok, imaginează-ți de data asta cum e să fii mereu cel care stă într-un colț într-o discuție cu căștile în urechi, să nu aibă curaj, părinții să fie prea obosiți sau ocupați, uneori chiar absenți și să nu primești atenție de nicăieri. Imaginează-ți cum e să stai singur în cameră de dimineața până seara, singurii tăi prieteni fiind departe, iar dacă încerci în realitate să primești atenție, să te lovești și acolo de vorbe dure. Apoi, am și eu nevoile mele, cum vrei să mi le îndeplinec? Am dorințele mele, idealurile mele, gândurile obsesiv-compulsive, probleme peste probleme...
Dacă o iau pe sistemul ăsta, și eu pot spune că ți-ai creat o personalitate care la început să pară prietenoasă cu toți (încă mă întreb cum găseai toți userii și aveai atâta timp să răspunzi dacă le dădeai cerere de prietenie la greu) și apoi să își dezvăluie adevăratul caracter, după o absență misterioasă de vreo lună. Poate în realitate nu ești implinită; uite, mi-am recunoscut defectele, tu ai face-o? Ți-au zis-o mulți până acum; ești un personaj enigmatic și chiar tu ai acceptat să fii așa (nu degeaba te cheamă NOname).
Sper să fie cineva să mă scoată din starea asta, altfel îmi iau câmpii. Nu mi-ar fi rușine să apelez, am și făcut-o, de fapt am fost odată în excursie când avusesem un așa-zis conflict cu cineva și o fată a spus „las-o în pace, nu vezi că e pe pastile?". M-am simțit ca ultimul om, fără intimitate, fără a fi cineva normal. Și mai știi că mama a vrut să mă interneze la Obregia? M-aș simți mai bine acolo cu tratament injectabil și cu creierul spălat, să dorm non-stop, să nu am și eu o bucurie. Știi toate astea? Nu știi și nici că-ți pasă, dar mă judeci.
Tu mă judeci (şi nu doar pe mine) în necunoştinţă de cauză, bazându-te doar pe nişte presupoziţii şi imaginaţie (nu îmi expun intimităţile pe site, căci viaţa mea personală mă priveşte doar pe mine; nu dau raportul nimănui, ca să poţi trage nişte concluzii şi, în consecinţă, nu mă cunoşti), eu în schimb doar ţi-am arătat hibele tale, despre care ştii şi tu foarte bine, dar de care uiţi atât de des şi îţi permiţi să faci pe marele moralistă şi judecătoare şi să-ţi descarci frustrările pe ceilalţi, care nu au nicio vină că ai tu o viaţă nefericită şi dereglări de ordin psihic şi că prin ei încerci să loveşti în tine, fiind uşor masochistă.
Dacă vrei să fii tratată frumos, cu respect, să primeşti afecţiune, înţelegere şi atenţie, de ce muşti mâna care te hrăneşte şi te porţi cu ceilalţi exact cum nu ai vrea să se poarte cu tine? Nu vrei să fii înjosită, dar înjoseşti, nu vrei să fii jignită, dar jigneşti... Asta era ideea.
Nu-mi răspunde, nu mai are rost să continuăm.
Sănătate şi mult noroc în viaţă. Sper să-ţi găseşti echilibrul şi să devii mai bună, o persoană pe care ai putea să o iubeşti şi să o respecţi, căci de aici ţi se trag toate frustrările şi problemele.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
