Noi nu trebuie să credem în Dumnezeu doar de dragul de a crede în ceva. Ba mai mult, noi trebuie să cercetăm, să căutăm să cunoaștem cum stau lucrurile acestea: să căutăm existența noastră mergând pe fir.
Și cum am zis mai sus, dacă nu omul ne-a creat ci prin știință doar ne-a cercetat, atunci trebuie să mergem pe alt fir.
Noi credem că dacă Dumnezeu S-ar descoperi lumii în felul care am gândi noi și să ne spună odată dacă El există sau nu, și dacă El ne-a creat sau nu, toate lucrurile ar fi fost bune și noi oamenii nu ne-am mai fi frământat mintea și inima cu întrebări despre existența Sa.
Dar nu aceasta este metoda lui Dumnezeu; dorința Lui este sa-L cunoaștem -sa-I cunoaștem caracterul prin lucrurile pe care le-a făcut.
Apariția Lui pe cer ar aduce spaimă și teamă în ființele pe care le-a creat după chipul și asemănarea Sa. Natura noastră a decăzut mult. Dacă Adam s-a ascuns de Acela cu care înainte avea obiceiul să comunice în "răcoarea zilei" -și s-a ascuns după înfăptuirea unui singur păcat-, cu cât mai mult noi nu am putea suporta și nu am putea sta în fața sfințeniei Sale.
De aceea Dumnezeu caută să ni Se descopere prin lucrurile și lucrările pe care le-a făcut. Pot fi multe metode prin care ni Se poate descoperi. Dar oamenii credincioși au descoperit 3 ca fiind de bază:
-prin natură (tot ce este creat)
-prin întruparea Domnului Hristos
-prin Sfânta Scriptură.
Este și normal ca omenirea să respingă pe Dumnezeu, tot ce ține de El, inclusiv dorința Lui de a ni Se face cunoscut.
Altfel spus, inima care nu vrea să aibă de-a face cu Dumnezeu respinge cu îndârjire adevărul. Iar metodele prin care Dumnezeu caută să ni Se descopere sunt puse la îndoială; iar lumea necredincioasă se ascunde în spatele științei. În felul acesta a luat naștere închinarea adusă idolilor. În trecut aceasta s-a manifestat într-un fel, iar astăzi se manifestă altfel, prin metode mai moderne. Noi nu trebuie să ne ascundem de Dumnezeu prin nici o metodă. Până la urmă nu noi suntem cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu, pentru că nu stă în natura noastră sa-L căutăm, ci ne ascundem. Dumnezeu este în căutarea noastră. Important este ca să nu-L respingem ținând cu dinții de necredința noastră.
Tocmai de aceea, când ajungem în situații dificile credem că viața noastră nu-și are rostul, și descoperim atunci că nu are nici un sens. Dar noi oamenii nu am fost lăsați fără speranță nici în cele mai întunecate aspecte ale vieții noastre. Hristos a murit pentru ca noi să avem nădejde. Vrăjmașul omului și al lui Dumnezeu caută să ne aducă nu doar la necredință, ci și la descurajare, pentru ca el să nu piară și să nu-și împărtășească soarta de unul singur. El face pe om să păcătuiască, și atunci când omul realizează în ce situație a ajuns, el îi spune că a mers prea departe și că Dumnezeu nu-l mai poate primi, că nu-l mai poate ierta. Aceasta este iscusință diabolică. Pentru că Domnul Hristos a venit să ne salveze din starea în care am ajuns, și să ne răscumpere din natura păcătoasă în care ne-am născut și să ne aducă la starea bună pe care Adam a avut-o cu Dumnezeu mai înainte de a cădea în neascultare.
Dovada că Dumnezeu poate să ne aducă pe noi oamenii într-o relație bună cu El sunt toți acei oameni care dintr-o viață străină de Dumnezeu au ajuns să trăiască pentru El. Este și normal ca cei necredincioși să numească aceasta "fanatism". Dar la o bună cercetare se poate face clar diferența dintre a sluji lui Dumnezeu și a trăi în fanatism.
Cunoașterea de Dumnezeu ține de educație care trebuie începută încă din pruncie.
Dumnezeu a dat plugarului pământ care să-l semene și să-l îngrijească. Nici sămânța nu o poate arunca în el oricum; că altfel nu s-ar prinde. Dar dacă plugarul este leneș la sfârșit nu doar că va culege spini și pălămidă; dar nu i se va cere socoteală de lenevia lui? Nu putea Dumnezeu să de-a altuia darul Lui?
Tot așa stau lucrurile și cu toți acei oameni care și-au luat calitatea de a fi părinți. Dacă aceștia nu seamănă în copii care le-au fost dați de Dumnezeu dragostea pentru Dumnezeu, și au trăit în mod nepăsător, nu este și normal ca necredința să răsară atunci când copii ajung mari? Pe de altă parte sunt alți părinți care Îl văd pe Dumnezeu ca o ființă autoritară, și cu această imagine cresc copiii acestora. Și când ajung mari aceștia refuză să mai creadă și să se închine unui astfel de Dumnezeu. Lucru dealtfel cât se poate de normal. Nici Dumnezeu nu poate primi o astfel de închinare. Acestora li se va spune la final: "Duceți-vă de la Mine că nu vă cunosc."
Este suficient deci ca să nu facem nimic pentru ca răul, necredința să se extindă. Dar pentru a culege roade bune trebuie depus efort neîntrerupt.
De aceea pentru a căuta existența noastră trebuie să depunem efort, indiferent în ce ar consta acesta. Dar efortul acesta va fi răsplătit. Iar răsplata nu va fi doar pentru viața aceasta, ci va fi pentru veșnicie.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Sa fac sex cu o papusa din silicon si sa invart covrigul. Si sensul romaniilor e acela de a fi om prost. Daca s-ar schimba sa fie mai bun ar fi o viata mai buna
Răspunde
Sa fiu de folos altora.
Fiecare om isi da sens vietii lui, nu exista unul general
Sa puna intrebari pe TPU aparent.
http://www.edituratrei.ro/......piei/3264/
Asta zice un nene care a supravietuti holocaustului.
Dumnezeu. Orice altceva chiar și persoane dragi sunt trecătoare; iar dacă acestea trec, va trece si sensul vieții?!
De aceea ținta noastră trebuie să fie nemuritoare pentru ca să nu ne pierdem sensul vieții.
Așa am fost creați și nu putem trăi altfel.
Dumnezeu e cel mai ușor răspuns posibil, dar nici măcar nu știi dacă tipul crede îl Dumnezeu. Probabil nu, altfel nu punea întrebarea
Răspunde
Nu stiu cum sa ma exprim, dar credinciosi sau necredinciosi trebuie cu totii sa ne incredem in Dumnezeu. Nu ne putem pune o tinta mai joasa. Nimeni si nimic nu poate implini -in afara de Dumnezeu- nevoia sufletului nostru. Pentru ca asa am fost creati.
Ca o imagine sugestiva asa putea spune ca asa cum planetele se invartesc in jurul soarelui, tot asa trebuie sa ne "invartim" si noi in jurul lui Dumnezeu. Nu trebuie nici sa stam prea departe de El ca sa nu ajungem inghetati si fara viata ca acele planete reci, si nici sa nu ne apropiem de Dumnezeu stapaniti de un spirit de curiozitate si sa pierim, asa cum filistenii s-au uitat in chivot si au pierit.
Fiecare are dreptul la opinie, eu cred că Dumnezeu a fost creat de om ca să scape de frica de moarte și asta nu e neapărat ceva rău, dar credința a dus la multe nenorociri, cum ar fi Holocaust up.Eu unul nu cred in Dumnezeu și nici nu îmi explic crearea omului și a universului in vreun fel
Este normal sa avem intrebari; dar nu este normal sa nu cautam raspunsuri la ele. De aceea trebuie sa cautam sa cunoastem adevarul; sa cautam sa cunoastem cum stau lucrurile. Aceasta este o datorie a fiecarui om nascut vreodata pe pamant.
Noi trebuie sa cunoastem de unde venim si incotro ne duccem.
Cum nu este o intamplare ca eu deschid calculatorul si il inchid la loc, ca acesta nu a rasarit din pamant ca iarba de pe camp si ca a fost facut intr-un mod atent si minutios, detaliat, tot asa este de adevarat ca toate lucrurile -inclusiv noi- am fost creati. Si nu parintii nostri ne-au creat. Si dupa cum fiecare micron dintr-un calculator a fost facut de om, tot asa si fiecare celula din corpul nostru a fost facuta de un Creator. Si nu parintii nostri ne-au facut asa.
Este spre binele si fericirea noastra sa cautam sa ne interesam de existenta noastra.
Si de unde știi că e un Creator? Nu cred in niciun Creator, as vrea sa stiu cum am fost creați, noi, oameni.Dar asta e foarte greu, aproape imposibil de descoperit aș îndrăzni să spun, nu o să cred in nici o teorie ca Dumnezeu doar de dragul de a crede in ceva
Noi nu trebuie să credem în Dumnezeu doar de dragul de a crede în ceva. Ba mai mult, noi trebuie să cercetăm, să căutăm să cunoaștem cum stau lucrurile acestea: să căutăm existența noastră mergând pe fir.
Și cum am zis mai sus, dacă nu omul ne-a creat ci prin știință doar ne-a cercetat, atunci trebuie să mergem pe alt fir.
Noi credem că dacă Dumnezeu S-ar descoperi lumii în felul care am gândi noi și să ne spună odată dacă El există sau nu, și dacă El ne-a creat sau nu, toate lucrurile ar fi fost bune și noi oamenii nu ne-am mai fi frământat mintea și inima cu întrebări despre existența Sa.
Dar nu aceasta este metoda lui Dumnezeu; dorința Lui este sa-L cunoaștem -sa-I cunoaștem caracterul prin lucrurile pe care le-a făcut.
Apariția Lui pe cer ar aduce spaimă și teamă în ființele pe care le-a creat după chipul și asemănarea Sa. Natura noastră a decăzut mult. Dacă Adam s-a ascuns de Acela cu care înainte avea obiceiul să comunice în "răcoarea zilei" -și s-a ascuns după înfăptuirea unui singur păcat-, cu cât mai mult noi nu am putea suporta și nu am putea sta în fața sfințeniei Sale.
De aceea Dumnezeu caută să ni Se descopere prin lucrurile și lucrările pe care le-a făcut. Pot fi multe metode prin care ni Se poate descoperi. Dar oamenii credincioși au descoperit 3 ca fiind de bază:
-prin natură (tot ce este creat)
-prin întruparea Domnului Hristos
-prin Sfânta Scriptură.
Este și normal ca omenirea să respingă pe Dumnezeu, tot ce ține de El, inclusiv dorința Lui de a ni Se face cunoscut.
Altfel spus, inima care nu vrea să aibă de-a face cu Dumnezeu respinge cu îndârjire adevărul. Iar metodele prin care Dumnezeu caută să ni Se descopere sunt puse la îndoială; iar lumea necredincioasă se ascunde în spatele științei. În felul acesta a luat naștere închinarea adusă idolilor. În trecut aceasta s-a manifestat într-un fel, iar astăzi se manifestă altfel, prin metode mai moderne. Noi nu trebuie să ne ascundem de Dumnezeu prin nici o metodă. Până la urmă nu noi suntem cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu, pentru că nu stă în natura noastră sa-L căutăm, ci ne ascundem. Dumnezeu este în căutarea noastră. Important este ca să nu-L respingem ținând cu dinții de necredința noastră.
Tocmai de aceea, când ajungem în situații dificile credem că viața noastră nu-și are rostul, și descoperim atunci că nu are nici un sens. Dar noi oamenii nu am fost lăsați fără speranță nici în cele mai întunecate aspecte ale vieții noastre. Hristos a murit pentru ca noi să avem nădejde. Vrăjmașul omului și al lui Dumnezeu caută să ne aducă nu doar la necredință, ci și la descurajare, pentru ca el să nu piară și să nu-și împărtășească soarta de unul singur. El face pe om să păcătuiască, și atunci când omul realizează în ce situație a ajuns, el îi spune că a mers prea departe și că Dumnezeu nu-l mai poate primi, că nu-l mai poate ierta. Aceasta este iscusință diabolică. Pentru că Domnul Hristos a venit să ne salveze din starea în care am ajuns, și să ne răscumpere din natura păcătoasă în care ne-am născut și să ne aducă la starea bună pe care Adam a avut-o cu Dumnezeu mai înainte de a cădea în neascultare.
Dovada că Dumnezeu poate să ne aducă pe noi oamenii într-o relație bună cu El sunt toți acei oameni care dintr-o viață străină de Dumnezeu au ajuns să trăiască pentru El. Este și normal ca cei necredincioși să numească aceasta "fanatism". Dar la o bună cercetare se poate face clar diferența dintre a sluji lui Dumnezeu și a trăi în fanatism.
Cunoașterea de Dumnezeu ține de educație care trebuie începută încă din pruncie.
Dumnezeu a dat plugarului pământ care să-l semene și să-l îngrijească. Nici sămânța nu o poate arunca în el oricum; că altfel nu s-ar prinde. Dar dacă plugarul este leneș la sfârșit nu doar că va culege spini și pălămidă; dar nu i se va cere socoteală de lenevia lui? Nu putea Dumnezeu să de-a altuia darul Lui?
Tot așa stau lucrurile și cu toți acei oameni care și-au luat calitatea de a fi părinți. Dacă aceștia nu seamănă în copii care le-au fost dați de Dumnezeu dragostea pentru Dumnezeu, și au trăit în mod nepăsător, nu este și normal ca necredința să răsară atunci când copii ajung mari? Pe de altă parte sunt alți părinți care Îl văd pe Dumnezeu ca o ființă autoritară, și cu această imagine cresc copiii acestora. Și când ajung mari aceștia refuză să mai creadă și să se închine unui astfel de Dumnezeu. Lucru dealtfel cât se poate de normal. Nici Dumnezeu nu poate primi o astfel de închinare. Acestora li se va spune la final: "Duceți-vă de la Mine că nu vă cunosc."
Este suficient deci ca să nu facem nimic pentru ca răul, necredința să se extindă. Dar pentru a culege roade bune trebuie depus efort neîntrerupt.
De aceea pentru a căuta existența noastră trebuie să depunem efort, indiferent în ce ar consta acesta. Dar efortul acesta va fi răsplătit. Iar răsplata nu va fi doar pentru viața aceasta, ci va fi pentru veșnicie.
Sensul unui om tine de ocupatiile sale zilnice.
Tu ce ocupație Ai? Muncești?
Studiezi ceva?
Sincer, îți zic ce cred eu! Viata este făcută pentru a o trai, trebuie sa ne bucuram de fiecare moment fie bun, fie rău. Mai ales de cele lângă părinții noștri. pentru ca într o zi nu o sa mai fie iar atunci ne vom da seama cât am greșit netraind viata cum trebuie. Unii oameni își dau seama de chestia asta când sunt pe moarte. Cred ca cel mai bine ar fi sa trăiești viata bine, sa ți iubești părinții. Dacă tu ai primit viata înseamnă că ești o persoana speciala, nu trebuie sa ai dubii
Nu exista un sens al vieții, viața ta e nesemnificativa comparativ cu lumea 8n sine, te naști, trăiești si mori. Asta e tot. In sine nu esti special comparativ cu ceilalți, viața ta se rezuma doar la ceea ce trăiești în prezent.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
