Din cugetările lui Henri Bergson. Vorbind despre instinct, el spune că dacă acesta ar putea să-și extindă obiectul și să reflecteze asupra lui însuși, el "ne-ar da cheia operațiilor noastre vitale - tot așa cum inteligența dezvoltată ne introduce în materie". Inteligența și instinctul, spune el, sunt orientate în două sensuri opuse, una spre materia inertă, celălalt spre viață. Inteligența "se învârte în jurul vieții, luând, din afară, cel mai mare număr posibil de vederi asupra acestui obiect pe care îl atrage la sine, în loc de a intra la el. Dar în interiorul însuși al vieții ne-ar putea conduce intuiția, adică instinctul devenit dezinteresat, conștient de el însuși, capabil de a reflecta asupra obiectului său și de a-l extinde în mod indfinit".
Cum comentați? Are sens ce spune el aici?

Ce urmeaza sa spuneste strict opinia mea personala, nimic mai mult:

Bergson isi facea aparitia intr-o perioada cand oamenii incepeau sa-si dea seama ca ratiunea pura e limitata, dar manati de spiritul anti-religios al vremii, trebuiau sa gaseasca un ai treilea mod de a vedea lumea, unul care sa nu se limiteze nici la ratiune, nici la religie.

Astfel apare transcendentalismul, o miscare care a durat extrem de putin timp, si care si-a facut foarte putin simtita prezenta in istoria gandirii. Pana si cel mai cunoscut text al miscarii asteia, "Walden" de Thoreau este citit in ziua de azi ca fiind strict un experiment psihologic, nicidecum inceputul unui nou mod de gandire.

Ce a descalificat intuitia din a ocupa un loc central in filosofie? In opiniea mea, evolutia literaturii. Prin ea, oamenii si-au dat seama ca modul in care spui si citesti o poveste are un impact mult mai pare asupra gandirii decat intuitia si chiar si decat ratiunea.

In post-modernism vedem deja ideea ca trebuie sa modificam modul in care spunem povesti astfel incat sa indrepte constiinta omeneasca in directia pe care o dorim, intr-o directie mai morala si mai egalitara. Astfel ia sfarsit ideea de intuitie ca forta care sa ghideze omul.