Oare de ce noi, ca oameni, tindem să vedem în suferință ceva de speriat, de nedorit și fugim de ea cât ne țin picioarele, când suferința poate fi o cale a evoluției noastre spre desăvârșire și ceea ce scoate din noi tot ce este mai bun?
Chiar și cele mai frumoase creații artistice ale omului, în diferite domenii, au apărut ca un răspuns la suferință. Cred că suferința este pentru om ceea ce este focul pentru aur.
Sunteți de acord?
Suferința e o arma cu doua tăișuri. Ori te distruge, ori te ridica. Depinde de cum răspunzi la ea. Dacă te împotrivești, te răscoli împotriva ei, va creste și va avea puterea sa te doboare (și ma îngrozesc întotdeauna cand vad un om doborit de suferința), dacă o accepți, dacă cauți modalități de a-i face fata și a trai alături de ea, îți va forma caracterul, te va face om în adevăratul sens al cuvintului. Pe cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut am descoperit ca au trecut prin mari suferințe, și cand mai intilnesc cate unul ma întreb prin ce a trecut și el, dacă a trecut.
De ce fugim de ea? Pentru ca doare. E neplăcută. Am vrea ca totul sa fie bine și frumos. Dar uitam ca e o alta fațeta a realității. Care o poate completa foarte bine pe cea pe care o dorim mereu.
Cind vorbim de creație, ah, Doamne, ce subiect! Van Gogh, cu epilepsia lui, și tablourile lui care nu pot sa nu te binedispună cand le privești, și Beethoven, care a compus "Oda bucuriei" ( și chiar e o oda a bucuriei!) cand era surd, sunt doar doua cazuri de creație în suferința. Sau, cate cazuri sunt de oameni care au suferit și mai apoi au înțeles suferința altora și au făcut tot ce au putut ca să ii ajute! Și într - un fel e normal sa fie asa, căci suferința te face sensibil, te face profund, te schimba incit poate sa iasă ce e mai bun tine, și de cate lucruri bune am fi în stare dacă nu am da de multe ori dovada de superficialitate!
Sunt intrutotul de acord ca suferința e ca focul pentru aur, ca ne curațește, a ne formează, ca ne face sa fim mai buni decat înainte de a o experimenta.
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Fara suferinta honey viata nu ar avea rost,in timp ce sufeream am realizat ca de ce nu ma bucur de asta,ca e acelasi lucru ca sunt intr o iluzie,opusul iubiri este ura,dar ambele sunt doua fete ale aceleasi moneda,sa spunem ca noi ne casatorim,facem dragoste,facem copii dar apoi apare rutina zilnica =duce la plictiseala, nu mai simti placerea aia ca s-a dus,asa ca divortam copii raman la tine si eu ma insor cu emma, copii suferinta =cream suferinta, dar daca am fii mereu fericiti am fii iar condamnati sa simtim fericire ar fi o suferinta, nu trai la extreme, lumea asta e perfecta, fara suferinta nu as fi stiut cat de mult imi iubesc mama, ma intelegi suferinta e buna e o parte din viata dar nu exagerat, plange, bucurate de toate in mod echilibrat
Răspunde
Numa un om bolnav si masochist nu fuge de suferinta.
Nu am nevoie de nici o evolutie, am nevoie sa imi traiesc ziua ca si cum ar fi ultima si atat.
Si cine e sa evolueze, evolueaza oricum, fara suferinta.
Deci NU sunt de acord.
Evoluezi daca esti destept, nu doar daca suferi, ca sa ajungi sa evoluezi doar daca suferi, e dovada de prostie.
Pentru unii muma, pentru alții ciuma...gen
Dacă pentru acri oameni suferința a fost ca un trigger care i-a făcut sa vadă lumea cu alți ochi, treaba lor. Te-ai gândit ca unii artiști se descarca punându-și sentimentele în arta?
Depinde la ce fel de suferinta te referi.
Sau la dozajul ei.
Unii se tem, sau ar dori sa evite. doar suferinta fizica si psihica la propriu, aceea indusa de o boala incurabila, pierderea unei persoane foarte dragi, etc.
Si ar dori poate sa amane clipa "plecarii" (fie a lor, fie a celor dragi).
Toate celelalte forme de suferinta ii educa, ii intaresc, ii responsabilizeaza, le hranesc ambitia de a reusi, ii ajuta in diverse forme.
INSA nu oricine poate crea arta (sau orice altceva semnificativ) ca un contra-raspuns la durere.
Pentru ca suferinta pura nu este de ajuns, e nevoie de geniu, de talent, sau de un nivel mai inalt de cunoastere si intelegere a lucrurilor ce ne inconjoara.
La final, incearca sa te pui in locul cuiva de 19 ani, care in decurs de 2 luni, si-a pierdut atat sora, de leucemie, iar apoi parintii, intr-un accident de circulatie.
Sunt tare curios ce se poate invata din asta, sau cu ce te ajuta acest gen de suferinta?
Ce poți învața din cazul expus de tine, al acelei persoane de 19 ani? Ca lumea asta, cu tot ce e în ea, e efemera, ca poți pierde totul într-o clipa, fie lucruri, fie persoane dragi. Cu ce te ajuta înțelegerea asta? Te ajuta sa nu mai depinzi de nimeni, sa fii detașat (în sens bun) chiar și atunci cand iubești, și asta înseamă sa fii puternic. E doar un exemplu.
Daca înveți să te detașezi, nu mai suferi 
deci nu e bine.
De ce nu e bine? Nu suntem creati pentru suferinta. Avem dreptul sa cautam ce ne face bine, sa ne cautam fericirea. Ca mai exista și durere și suferința, trebuie sa acceptam și acesta realitate.
S-ar mai numi suferinta daca ar fi de dorit? Cum ar fi sa ti se scoata maselele fara anestezie de dragul artei? Sau sa fii violat in public ca sa poti scrie apoi o opera superba, huh?
Inteleg ca suferinta este reala si ca nu putem scapa de ea, dar pe bune?!
Suferinta inseamna durere, iar durerea ce sa vezi...doare!
Daca intrebi de ce nu-i place omului sa-l doara, inseamna ca esti masochista. Noua, oamenilor normali, nu ne place.
Daca ramai la mentalitatea unui copil, da, normal ca te sperie un pic de durere. Ca orice copil care nu intelege nimic din ce se intampla in jurul lui, care reactioneaza fara niciun pic de ratiune bazandu-se doar pe stimuli.
Dar oamenii care s-au maturizat pot sa vada ca in spatele suferintei se ascunde un castig, de cele mai multe ori.
Ma refer la suferinta care inevitabil vine in viata unui om si nu la prostii pe care ti le provoci singur.
Scrii mult si fara rost. Abtine-te, pentru ca habar nu ai despre ce vorbesti.
Normal ca in loc sa adresezi ceea ce am zis preferi sa ataci ieftin persoana in loc de mesaj. Patetic
Teama de a suferii ne ferește de rele. Știm oricare că dacă ne dăm cu ciocanul peste degete vom simții durere și vom suferii și atunci suntem atenți și facem tot ce este posibil să nu se întâmple asta.Sunt oameni pentru care suferința este ceva înălțător, aici mă refer la martiri.Sunt oameni care nu fac față suferinței de nici un fel și aceasta îi îngenunchează. Sunt oameni pentru care suferința este ca un drog, exemplu pictorul Van Gogh.
https://www.historia.ro/......i-van-gogh
Nu exista "desavarsire". Acceptarea suferinței, a "crucii", ține oamenii la pământ, de asta creștinii sunt cei mai prăpădiți și săraci oameni din toate punctele de vedere.
Corpul suferă când e bolnav, la fel și mintea.
Un om cu o minte sănătoasă nu suferă degeaba. Suferă când are o problema, temporar, și după o vreme își revine. Dacă-l duce capul...
Ție de ce nu-ți place să fii bătută? De fapt, poate îți place și nu știi, la ce placeri mai ai tu...
Dacă îți rup picioarele poți învăța o grămadă de lucruri despre recunoștință și apreciere
Bonus, ai avea material de poezii.
Dacă refuzi oferta, nu-ți place suferința așa mult 
De fapt creștinii nu sunt cei mai prapaditi si saraci oameni. Asta e o chestie scoasa din partea posterioara daca imi permiti.
Nu stiu cum poti sa citesti viata unor martiri si soldati creștini si sa-i numesti "prapaditi". De fapt n-am vazut niciodata o tarie de caracter si o putere psihica mai mare decat cea a martirilor creștini. As vrea sa te vad pe tine sa mori pentru ceea ce crezi, dar sunt sigur ca nu crezi in nimic, decat in hedonism neincetat. Wow ce viata curajoasa, wow cata forta iti trebuie pentru asta.
Acceptarea crucii nu ține oamenii la pamant. Ba din potrivă. Îi ridica de la pamant. A-ti accepta crucea inseamna a nu ceda psihic la greutatile vietii.
Stii ce se intampla cand nu-ti accepti crucea? Incerci sa te refugiezi intr-o lume imaginara. Lumea alcoolului, a drogurilor, a pornografiei sau a orice te distrage de la realitatea crunta a vietii. Doar oamenii slabi fac asta. A nu-ti accepta crucea inseamna sa scancesti ca un bebelus toata ziua. Asta inseamna sa fii prapadit si sarac si slab.
Se spune ca suferinta este ultima cale numita si calea prostilor.
Crestinismul tot abuzeaza de ea.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
