Am 17 ani si imi lipseste foarte mult tatal care a murit cand aveam 8 ani.De atunci m-am schimbat mult.Am devenit o persoana inchisa care nu are incredere in nimeni si nimic.am cateva prietene dar pur si simplu nu pot avea incredere in nimeni.Niciodata nu am zis cuiva ce ma framanta...in fine chestii. Iarna prefer sa vin de la scoala noaptea singura prin parc si nu cu ceilalati colegi.Ascult muzica la tel si ma gandesc...si ma intristez, acasa cand ajung plang caci ma simt ca o mare proasta.Fiind inchisa m-am obisnuit sa fac lucrurile singura, si cand stau la tv in camera mea si mai vine si mama nu imi place pentru ca ma simt mai bine singura.
Uneori stau si ma gandesc ca daca era tatal meu cu mine totul era diferit caci cu el ma intelegeam f bine. Nu ma simt deloc bine in pielea mea... urasc totul la mine, stau foarte foarte prost si cu incredere in mine...asta e alta problema. Cred ca toate aceste se intampla ca nu e tatal meu langa mine.
In concluzie... ce sa fac sa nu ma mai simt asa sau ce credeti despre toate aceste? Am innebunit?

Off. draga mea te inteleg.Iti este dor de tatal tau.Deaia patesti asa.Nu ar trebui sa fi inchisa in tine.Incearca sa iti faci cat mai multi prieteni, incearca sa vorbesti mai mult cu mama ta si gandeste-te ca tatal tau oriunde ar fi el, v-a ramane in sufletul tau
Incearca sa depasesti acels moment.Mult succes!

In primul rand, imi pare rau pentru pierderea ta
nu sunt vreo experta, dar am impresia ca iti place sa fii singura de teama ca atunci cand te vei apropia de cineva foarte tare si acea persoana o sa plece.
in niciun caz nu ai innebunit, ai pierdut pe cineva foarte drag la o varsta frageda care urma sa te indrume. astfel de situatii difera de la caz la caz, oricine persoana reactioneaza diferit. probabil esti o fire foarte sensibila.
nu ai mentionat daca ai frati sau surori deci sa inteleg ca o mai ai doar pe mama ta care sa te sprijine si sa te ajute. nici in ea nu ai incredere? poate ar trebui sa vorbesti cu ea despre asta.
poate ar trebui sa te gandesti la faptul ca tatal tau era un om bun si daca a plecat e pentru ca Dumnezeu avea mai mare nevoie de el decat voi. deci daca El a crezut ca poti sa traiesti fara tatal tau ar trebui sa incerci sa o faci. daca iti continui viata in mod normal nimeni nu o sa se supere, nu inseamna ca l-ai uitat pe tatal tau sau ca iti pare bine ca nu mai e.
eu iti sugerez sa gasesti o activitate care sa iti placa, ceva ce poti face cu drag. astfel o sa iti ocupi timpul si nu o sa mai fii atat de trista, o sa prinzi incredere in tine si o sa iti faci si noi prieteni cu aceleasi interese.

sper ca te-am putut ajuta.

Multumesc mult tuturor celor care mi-au raspuns.nu ma asteptam sa primesc raspunsuri asa repede.

Nu cred ca moticul este faptul ca tatal tau nu este langa tine, eu cred ca asta este parerea ta, probabil ai fost socata ca la varsta de 8 ani sa-ti pierzi tatal, si ai ramas cu socul si acum, ai avut incredere deplina in el si in tine, dar acum ca nu mai este increderea s-a dus cu el, incerca.(stiu ca o sa sune ciudat) incearca sa mergi la mormantul lui, si sa ii povesteti la fel ca inainte, sunt singura ca de acolo de unde este va fi bucuros sa auda toate pataniile tale, si sunt singura ca de acolo de unde e, o sa incerce sa te ajute sa iti recapeti increderea de sine, si de celelalte persoane.
Pana atunci, incearca sa vorbesti cu mama ta, spune-i ce simti si spune-i de faptul ca nu ai incredere in nimeni, sunt sigura ca te va intelege.

Nu, n-ai innebunit! Si eu mi-am pierdut tatal de curand si te inteleg perfect, cu atat mai mult cu cat varsta ta era atat de frageda, incat socul a fost imens si ti-a marcat viata! Intotdeauna, legatura intre tata si fiica este ceva special! Daca este o legatura normala, nu vorbesc de exceptii (ex:tata betiv, fata care se drogheaza, etc)! Poate ca mama ta,(sigur a trecut si ea prin socul ei), nu a realizat ce a insemnat pentru tine cu adevarat aceasta pierdere ireversibila si faptul ca asta te-a maturizat inainte de vreme, n-a putut sa compenseze parte din absenta tatalui, cred ca, daca ati invata sa vorbiti deschis una cu alta, sa-i spui ce simti si cat ii simti lipsa tatalui, ar insemna un pas inainte pentru tine! Trebuie sa inveti sa-ti deschizi sufletul, e foarte important! Daca nu poti s-o faci cu mama ta, incearca sa gasesti o prietena/un prieten, care sa fie destul de matur/a, sa poata sa te-nteleaga., Aceasta autoizolare te-a facut si mai depresiva, deci de ea trebuie sa incerci sa scapi in primul rand si sa inveti sa-ti vezi calitatile, SIGUR ai multe calitati, invata sa ti le descoperi si sa crezi in ele! Trebuie sa inveti sa te apreciezi intai TU pe tine si asta va impune si altora sa-ti aprecieze calitatile! Fiecare dintre noi santem UNICI, plini de calitati si defecte! Cunoaste-te! Probabil ca tatal tau stia sa-ti puna in evidenta calitatile si asta-ti lipseste acum f mult, dar comunicarea cu persoane de incredere si sa inveti sa te apreciezi cred ca sunt primii pasi care sa te scoata din starea asta! Succes!

La mine draga mea e mai greu.Incearca sa te stimulezi prin autosugestie:"se putea si mai rau". La mine a murit mama can aveam 17 ani, tata am dar, nu am avut niciodata.Mereu am incercat sa ai atrag atentia dar pentru el nu exist.Nu am existat niciodata.Nu voi exista niciodata Am fost mereu o orfana cu parinti vii.Am fost mereu o moarta in viata.Toata viata am suferit.Acum pot spune ca imi e mai bine si ai multumesc lui Dumnezeu ca am cunoscut cat decat ce inseamna sa fii iubit, protejat, ocrotit si alintat.Am un sot de milioane sa ai dea Dumnezeu sanatate dar, tot lipseste ceva... dragostea paterna care in viata unei fete este cruciala.Se spune ca prima iubire in viata unui baiat este mama iar, in viata unei fete este tatal.In functie de aceasta iubire evoluam in viata din toate punctele de vedere. Daca aceste iubiri lipsesc cu desavarsire, ne pierdem increderea in noi insine, dragostea pentru propria persoana si ajungem "un esec in viata". Rezolvare, din plan psihologic nu exista decat autosugestia si taria de caracter.Iti doresc din tot sufletul sa treci peste etapa asta si ati doresc mult sa gasesti in viata un sot iubitor care sa umple cat decat golul lasat in urma tatalui (Dumnezeu sa-l aibe in paza Lui)

Nu stiu ce sa zic eu nu am trecut prin aceasta situatie si nici nu vreau. Vreau doar sa te gandesti ca tatal tau te priveste de sus si pe tine si pe mama ta si se intristeaza si el cand tu esti trista si se bucura cand si tu esti fericita. Sa te gandesti ca tu ai viitorul inainte si poti face multe lucruri bune ce-l pot inveselii.Incearca sa vorbesti mai mult cu mama ta, gandeste-te ca si ea poate plange noaptea si vrea macar pe tine sa te aiba nu o indeparta si mai mult. Aveti grija una de alta. Sper ca te-am ajutat.FI PUTERNICA.

Ia taurul de coarne si da cu el de pamant, e greu nai ce sa mai faci deschide-ti inima si tot cei rau sterge cu buretele, pa mult noroc si uita ce e greu viata uneori e mult mai cruda.

Stii? si eu ma simt foarte prost, nici eu nu am parintii langa mine, dar...incearca sa te obisnuiesti cu ideea ca tatal tau nu mai e langa tine, indiferent de cat de greu iti e mie una imi e super greu, dar incerc sa ma obisnuiesc, daca iti vine sa plangi, plangi, descarca-te, numai strange in tine, nu te mai inchide in tine...incearca sa nu mai iti distantezi prieteni de tine, sa stii ca si ei te pot ajuta intr-un fel sau altul...si nu o distanta mai ales pe mama ta, nu fi indif cu ea, mamei tale ii e mai greu ca tie stii cat mi-as dori sa o am si eu pe mama langa mine? succes!

Dupa ploaie iese curcubeul

Si eu mi-am pierdut mama, cand aveam doar 7 anisori, dar asta a vrut D-zeu, acum am mama vitrega si 2 frati,... dar eu stau la bunici si mie bine

N-am decit un singur raspuns in citeva cuvinte care sper sa exprime daca nu tot macar cit mai mult.In timp ce tatal tau este mort tie trebuie sa-ti intre bine in cap caci nu esti.

Cred ca gresesti refuzand-o afectiv pe mama ta, ea poate intelege, ea te-a nascut nu este normal sa tii mai mult la tatal, poate ai sa ma urasti ca-ti scriu lucrurile astea, dar mama este cea cu care trebuie sa vorbesti, de ce o respingi, cred ca nu i-a fost usor sa creasca singura un copil poate doi, cred ca o sa-ti dai seama de abia peste vreo 20 de ani, oricum singurul sprijin sa stii ca ramane tot cineva din familie, nu strainii, fals sa crezi ca o prietena poate tine la tine mai mult decat mama sau fratele tau.

Harciog termina-ti ideea poate era un sfat bun pentru ea.

Am uitat sa mentionez ca daca esti in stadiul de pubertate este normal sa te insingurezi chiar in absenta mortii cuiva, si eu eram asa si nu-mi murise nimeni, este o perioada mai dificila pubertatea.