| Pisuu12 a întrebat:

Bună! Am nevoie de un sfat in legătură cu profilul de la liceu. Sunt clasa a 8-a și urmează să dau evaluarea, numai că am început sa fiu nesigură pe decizia mea în legătura cu profilul pe care îl voi alege pentru liceu. Până acum, eram foarte hotărâtă sa urmez un profil uman si mă gandeam la meserii cum ar fi judecător, notar, jurnalist, dar nu mai sunt la fel de sigură. Mie imi place si matematica si româna, dar mereu mi-a fost mai ușoara româna, încat nu m-a interesat prea mult matematica până în momentul venirii clasei a 8-a, cand m-am pus pe învățat mai serios și am descoperit că nu e atât de nesuferită pe cat credeam eu. Acum, si profesoarele mele de la meditații mi-au recomandat să urmez un profil real, în special mate-info. Profesoara de mate mi-a spus că ar fi chiar păcat pentru că ma prind repede si mă descurc, si m-ar avantaja mai mult la terminarea liceului un profil real. Eu am emoții pentru că știu ca e mai dificilă matematica și că nici informatica nu e ușoară, mai ales că sunt si multe ore si eu vreau să ajung la un liceu bun din orașul meu, unde presupun că profesorii sunt mai exigenți. De altfel, mă gandeam la știintele naturii, dar nu îmi convine chimia si, stiu ca sunt multe ore (cred) de chimie… deci, chiar nu stiu ce sa fac si am nevoie de un sfat sau de informatii de la elevi care invata la profilurile astea.

3 răspunsuri:
| dullcat a răspuns:

Buna.Cred ca poti alege real, si daca consideri ca nu te descurci, sa te muti la alt profil.In astia 4 ani de liceu iti vei da seama ce directie vrei sa apuci pentru facultate.

| sammie a răspuns:

Bună! La mate-info ți-ar prinde bine dacă ești bună la matematică. Mâine poimâine poți avea o căruță de bani!
Eu zic că ți-ar prinde bine! Este doar opinia mea. Spor!winking

| Ilovedinero a răspuns:

Eu iti recomand sa mergi pe un profil real deoarece daca nu esti decisa ce vrei sa ajungi si ce facultate vrei sa alegi ar fi greu dupa aceea.De exemplu daca tu timp de 2 ani nu mai faci matematica si la un moment dat te hotarasti sa mergi la o facultate unde ai nevoie iti va fi mai greu.Dar daca mergi la un liceu de profil real si faci chiar si 1-2 de matematica pe saptamana stii macar ca tu nu te-ai deconectat total si nu ai rupt legatura cu acea materie.Din cate stiu, romana se face si la real asa ca nu ai nimic de pierdut la un profil real