anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut TPU! Am o mică poveste de spus și la sfârșit e problema, vă rog să citiți pentru că e destul de important pentru mine.

În școala generală am avut un prieten foarte bun (acum sunt clasa a 10-a la liceu).

Întâmplarea face ca eu să mă fi îndrăgostit sau mă rog, să fiu atras foarte tare de o fată, fată care era cea mai bună prietenă a lui.

I-am spus acestui tip, căruia îi voi spune Lucian, că-mi place de cea mai bună prietenă a lui, căreia îi voi spune Andreea. L-am rugat pe Lucian să nu-i spună Andreei că mie-mi place de ea, chiar dacă erau foarte buni prieteni, am zis că mai bine îi transmit eu.

Am început să vorbesc cu Andreea, să fim prieteni și după un timp, 2-3 săptămâni cred, i-am spus că o plac și atunci-mi zice: "Știam, mi-a zis Lucian.". În momentul ăla, mi-au dat lacrimile de supărare pentru că mă simțeam oarecum trădat de omul pe care-l consideram cel mai bun prieten.

De atunci, Lucian și cu mine ne-am distanțat foarte mult, chestia asta întâmplându-se prin clasa a 7-a, apoi pe la sfârșit de a 8-a am început să vorbim din nou, mă rog, chestii foarte simple gen ce faci, ce faci, bine, bine, pa, pa. Știți?

Și acum cam o săptămână am vrut să reiau legătura cu Lucian, i-am dat mesaj pe o rețea de socializare și l-am întrebat dacă are niște timp să ne vedem, să vorbim. Și m-a luat cu replici de alea cu durere-n pix, în scârbă, gen "da' ce, ți s-a făcut brusc dor de mine?" (ca exemplu).

Și problema ar fi că eu cumva mă simt aiurea și simt că e vina mea pentru tot ce s-a întâmplat, pentru că după evenimentul cu fata, noi ne-am certat, ne-am zis cuvinte grele, și consider că a fost vina amândurora.

Vreun sfat?

1 răspuns:
| OanaDD a răspuns:

Daca el ti-a dat replicile acelea inseamna ca e ranit si ii pasa.
Trebuie sa nu ii zici de la inceput nimic despre fata aceea, sa iei tu legatura cu ea fara sa ii povestesti lui.
Ai putea sa ii ceri iertare daca vrei sa reluati legatura.