Salut tuturor, as vrea sa stiu de ce sunt diferita de ceilalti din punctul asta de vedere.
Sunt fata, am 15 ani si sunt o persoana "fara sentimente", dupa cum m-as descrie eu. Am locuit toata viata mea cu familia. Nu am dus cea mai frumoasa viata. Nu am avut tot ce mi-am dorit, parintii mei au avut conflicte, au fost si despartiti pe perioade scurte de timp. Uneori se bateau cam cand aveam 4 ani, iar asta mi-a prins foarte rau. Situatia noastra materiala era destul de rea, dar nu cea mai rea. In fine. Totul a inceput cand tatal meu a plecat in straintate, in speranta unui trai mai bun. Si vreau sa zic ca el a fost plecat cam jumatate de an, si nu i-am simtit lipsa. Pur si simplu nu imi era deloc dor de el, si nu inteleg de ce. Dupa ceva timp am plecat si eu, dar mama a ramas in tara. Nici de ea nu imi este dor. Stiu ca probabil o sa aruncati cu rosii in mine pentru ca am "sange albastru", dar credeti-ma, nici eu nu stiu de ce. Parca nu am sentimente pentru nimeni si nimic. Am si o pisica, si la fel, nu mi-e dor de el. In schimb imi e foarte mila de copiii care sunt batuti si chinuiti, dar mai presus de toate, mi-e extrem de mila de animale. Am plans in hohote la un film cu un caine, sau am vazut uneori filmulete cu animale ranite si abandonate care m-au facut sa plang, sau filmulete cu oameni care isi bateau joc de animale, care mi-au provocat foarte multi nervi si mi-au stricat dispozitia timp de cateva ore.
Ce se intampla de fapt? De ce nu simt iubire pentru nimeni?

Dorul nu se manifesta intotdeauna prin sentimentalisme si mila fata de o persoana si/sau un loc. Spui ca nu ti-e dor de parintii tai, dar ai fost martora la conflictele lor: mie imi este foarte clar ca ai fost afectata de acest lucru. Pur si simplu tu asimilezi apropierea lor ca pe un conflict interminabil, nu ca pe o familie, si orice om are nevoie de liniste iar tu asta cauti. Sufletului tau ii este mai bine cand ei sunt despartiti pentru ca asta inseamna pentru tine mai putine conflicte intre ei. Eu nu as spune ca nu ti-a dor de ei, ci ca vrei liniste. Faptul ca simti mila chiar si pentru alte persoane de nota ca ai suflet si ca poti iubi, insa cu parintii tai lucrurile stau altfel. Cu siguranta daca ai avea certitudinea ca ei s-ar intelege si ca le-ar veni greu unul fara altul, si sentimentele tale ar capata alt simtamant pentru ei (poate sub forma dorului cand esti departe de cel putin unul din ei). Spor in cele bune

Nu esti o persoana fara sentimente, simti compasiune pentru copii si animalele maltratate. Ei sunt singurii care merita afectiune in rest trebuie sa ai sange albastru. E clar ca ai fost afectata si de problemele familiale, dar stai linistita nu e nimic in neregula cu tine.

Avand in vedere conflictele la care tu ai luat parte, probabil, mica fiind acestea te-au afectat si te-au facut sa te chinui in interiorul tau, ti-au creeat o latura care nu are mila sau sentimente fata de orice/oricine, doar pentru cei care sunt chinuiti la randul lor atat fizic cat si psihic, asa cum si o fata care a fost probabil violata, are o sensibilitate la lucruri asemanatoare. E posibil sa te vezi involuntar in acele persoane sau animale, acestea fiind inocente si fara putere de aparare, fiind tratate asa. Asta isneamna ca ai sentimente, iar in acelasi timp ai si personalitate, sa nu-ti para rau, numai copii si animalele merita mila. Eu traiesc cu parere de rau din cauza emotiilor amplificate, pot spune ca eu plang din orice:nervi, fericire, tristete,melancolie, suparare, plictiseala, dorinta si orice altceva. Toata ziua, orice as face plang, iar asta il dispera pe iubitul meu, de multe ori plang si cand ii spun ca il iubesc, el se supara ca plang, nu suporta sa ma vada plangand des si ne certam(practic dintr-un nimic), daca as putea sa nu mai fiu o persoana atat de emotiva as incerca sa opresc asta. Asemenea tie, am si eu sensibilitatile mele: nu suport sa aud de violuri, nu vreau sa aud de copii/persoane cu dezabilitati din cauza unor probleme medicale, si nu suport sa vad oameni marginalizati pe motine penibile, gen timiditatea.

Ai un fel de sentimente de milă, cât despre iubire e încă incert, aş spune că eşti în balanţă pentru că nu-i urăşti.
Doar că ai influenţe de când erai mică şi asta schimbă felul în care priveşti lucrurile. Iubirea pentru tine e mult asemănată cu sentimentul de milă dar e un fel de iubire şi aceea.
Cât despre persoanele care le iubeşti depinde de tine, trebuie să te gândeşti că şi părinţii tăi au suferit şi au făcut anumite sacrificii pentru tine

Păi cum nu simți? Simți pentru copiii bătuți și chinuiți și pentru animale.