| chiftelutacrocanta a întrebat:

Am ajuns la concluzia ca unele animale sunt lasate pe pamant pentru ca noi oamenii sa invatam cate ceva bun de la ele, voi ce credeti?

4 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Exista si oamenii buni de la care avem ce invata man, putini cei drept, noi nu suntem animale?

| Idkidk a răspuns:

Omul este un animal, animalele sunt în unele cazuri mult mai bune ca un om, am văzut la ştiri, că o pisică, avea grijă de un câine mult mai mare ca ea, care era rănit, dar oricum s-a rezolvat, câţiva oameni cu suflet i-au luat şi i-au îngrijit, desigur, de la animale putem trage multe concluzii şi să învăţăm ceva de la ele, şi ele sunt foarte înţelepte, noi nu ne dăm seama, dar animalele ne înţeleg, dar nu se pot exprima prin cuvinte, ci prin gesturi... Pisica nu te zgârie degeaba, nici câinele nu te muşcă degeaba, e vorba despre acţiunile noastre, ele nu au nici o vină, au fost lăsate pe pământ să trăiască cu noi. Eu zic că trebuie să respectăm mai mult animalele decât o facem acum, ele merită tot respectul, pentru că un câine dacă îi dai un colţ de pâine nu te uită nici o dată, ba chiar te îndrăgeşte, dar dacă îi dăm unui om un colţ de pâine, se vaită în gândul lui, că el voia ceva mai bun, de aceea trebuie să respectăm animalele, contează să fim buni!

| Porcusorul a răspuns:

In primul rand, omul este un animal. Nu este doar o afirmatie fara sens, ci este un adevar demonstrat de secole. In al doilea rand, ti-ar prinde mult mai bine sa citesti literatura stiintifica, nu doar religioasa - desi e posibil sa nu citesti deloc. Vad ca ai intrebari care denota ignoranta crasa in legatura cu lumea care te inconjoara. Intrebai daca planeta e sferica sau e plata; aberanta o asemenea intrebare. Pune mana pe carti si citeste.

Răspuns utilizator avertizat