anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am făcut o tâmpenie de mai multe ori de câte sper ca mama nu va afla prea curând și o sa va zic acum.

Eu cu câțiva prieteni ne-am urcat acum câteva săptămâni pe un bloc și de atunci ne urcam foarte des ca să admiram priveliștea, jur ca am fost foarte atenți ca să nu cădem și am stat la distanta de margine și mergeam foarte des pe acel bloc când ne plictiseam fără nici un stres. Azi am fost 9 persoane între vârstele de 10-13 ani și un băiat de aproape 16. O fata a venit cu noi pana sus dar s-a răzgândit și a vrut sa stea de paza și imediat m-a sunat și mi-a zis ca de la etajul 6(penultimul)a ieșit o femeie, pe moment ne-am panicat dar am mai stat puțin și am așteptat să plece.

Acolo penultimul etaj este cu apartamente și ultimul cu niște uși random(nu știu la ce ajuta) și un geam pe unde te poți urca pe bloc, bun, am întrat înapoi pe geam și am coborât repede ca să luam liftul, eu și 2 băieți am apucat sa urcam în lift dar a venit foarte repede un bătrân și ne-a tras+bruscat foarte tare, pe copilul de 10 ani l-a luat cu 2 mâini și la tras din lift de zici ca era păpușă, efectiv l-a luat pe sus și pe mine și acel băiat ne-a tras de mâini. 2 au rămas pe bloc(unul de 13 și unul de aproape 16), 2 au apucat sa intre pe geamul ala dar când au coborât i-au certat și pe ei și unui băiat i-a spus sa se ducă și sa închidă geamul, s-a dus, l-a închis și după iar începe sa ne amenințe sa ne întrebe ce cautam în bloc, pe bloc etc și eu i-am zis frumos ca ne-a deschis un bărbat și am venit în bloc ca să ne urcam pe acoperiș și ca am fost foarte atenți dar am văzut ca cu omul ala mi se poate sa vorbești frumos și când am văzut ca urla și m-a bruscat i-am zis sa nu ma mai atingă și s-a enervat și mai tare și se apropia de mine urlând, au ieșit vreo 6 bătrâni și ne amenințau cu politia dar cel mai grav a fost cu acesta care ne-a tras din lift, pana la urma am plecat și afara ne-am adus aminte de cei 2, adică știam de ei dar am uitat ca geamul este închis asa ca am riscat si ne-am întors după ei dar ei deja ieșiseră pentru ca bătrânul ala le-a deschis și înainte de asta cel de app 16 a sunat la politie și le-a spus situația, adică ca s-a urcat pe un bloc și au rămas blocați acolo.

Ma simt foarte prost pentru ce s-a întâmplat dar înainte de a începe sa facem asta ne-am informat și am înțeles ca nu este ilegal dar tot ne e frica sa nu ne trezim mâine, poimâine cu politia la ușa. Dacă era prima data nu ma mai simțeam asa prost dar frate, de aproape o luna am mers încontinuu acolo frate, ca disperații și le lângă asta uneori mai fa eam și gălăgie (nu cu intentie).

Le acolo nu mai călcăm dar nu știu... Dați-mi niște păreri și spuneți-mi dacă sunt șanse sa vina politia (practic au sunat de doua ori, cel de pe bloc și unul dintre bătrâni) dar au spus ca asta e ultima data când ne iartă și dacă ne mai prinde o singura data nu ne mai lasă să plecam

5 răspunsuri:
| aditimus a răspuns:

De pe bloc in cel mai rau caz poti sa mori si ei sunt responsabili mai ales cei de la ultimul etaj daca va vad nu ar mai trebui sa va lase sa mergeti acolo.
Daca tot vreti sa admirati peisajele sunt terase amenajate unde puteti sa vedeti si sa fiti in siguranta.

| CristianaCrss a răspuns (pentru aditimus):

Oricum nu o sa mai mergem dar ce o sa se ingample? Sunt camere de luat vederi la parter și dacă bir dovezi o sa aibă o gramada pentru ca am întrat de foarte multe ori și o sa fim surprinși pe camere când luam liftul. A spus ca e ultima data când ne iartă dar au apucat sa sune la politie deci ce o sa se întâmple?

| aditimus a răspuns (pentru CristianaCrss):

Daca in cateva zile nu se intampla nimic atunci nu mai mergeti acolo.

| CristianaCrss a răspuns (pentru aditimus):

Oricum nu mai mergem acolo never

| Nirvanaaa a răspuns:

Nu cred ca va venit poliția, dacă era sa fie venea pana acum la voi acasa. Dar mai bine sa nu mai treceti pe acolo.