| DreamAutopsy a întrebat:

Bună!
De mult timp am coșmaruri, aproape în fiecare noapte, am încercat orice să nu le mai am dar în zadar, dar m-am obișnuit cu toate că mă tulbură fiecare coșmar.
Acum s-a înrăutațit situația straight face
Am stat pănă târziu, până pe la 1, apoi m-am culcat liniștită...totul bine, pe noapte m-am trezit pentru că am primit un mesaj... în fine aproape adormisem, pot să zic că eram între somn și realitate. Părcă am auzit pe cineva bătând în geam disperat să intre în casa, o voce feminină mă striga pe nume, apoi o voce groasă ce se auzea din ce în ce mai aproape țiuindu-mi chiar și în ureche, eram conștientă de ce mi se întâmplă și a început să-mi bată inima tare, nu mai puteam să scot nici un cuvânt.
Ok, deci eram trează când mi s-a întâmplat, perfect lucidă. Să zicem că a fost un vis că am auzit pe cineva bătând în geam dar vocea aia puternică care mă striga pe nume chiar lângă ureche m-ar fi trezit.
Deci nu a fost vis!
Nu-s nebună laughing și râdeam de alți când îmi povesteau chestii de astea...
Ce aș putea să fac să înceteze toate astea?
Am și o teroare de întuneric, chiar dacă mi se pare penibil ca la 16 ani să mă tem de întuneric...probabil din cauza coșmarurilor.
P. S. Nu cred în fantome și alte tâmpenii.

Răspuns Câştigător
| CristiPavel a răspuns:

E ok daca nu crezi pentru ca s-ar putea sa te faca sa iti fie si mai frica.

Gandeste-te putin, te uiti des la filme de groaza? Citesti carti pe aceasta tema?

Altfel nu imi explic. Ai grija seara sa nu mananci prea greu, mananca ceva usor, s-ar putea sa te influenteze si asta.

Sigur erai lucida cand ai auzit vocea? Se poate ca de la frica sa te tot gandesti acolo si cum te gandesti mult sa chiar ti se para ca auzi / vezi ceva.

E nevoie de putina gandire pozitiva, mai multe poti gasi aici:
http://castigatimp.com/......ati-viata/

Apropo, incearca sa nu te mai uiti la TV. Mai ales la stiri sau la documentare cu oameni care sufera/paranormale:
http://castigatimp.com/televizorul-avantaj-sau-obstacol/

9 răspunsuri:
| DreamAutopsy explică:

@tsevaoth
Nimeni din familie nu practică spiritismul.
Și niste obiecte stupide n-au influența asupra coșmarurilor mele rolling on the floor

| IceCreamDoll a răspuns:

Si eu am cosmaruri aproape in fiecare noapte. Depinde la ce fel de filme te uiti, la ce te gandesti in timpul zilei, etc. Incearca sa nu te mai culci la ore asa de tarzii, si inainte de culcare bea o cana cu lapte caldut. Exclude filmele horror, pentru ca au un impact negativ asupra subconstientului. Si cel mai important: inainte sa adormi fa-ti rugaciunea. Asta e cel mai important si inca ceva, gandeste-te la lucruri placute cum ar fi: un camp cu maci, iepurasi sau ce vrei tu big grin. Vise placute!

| Homye18 a răspuns:

Incearca sa eviti sa mai mananci seara dupa ora 18.00. Si incearca sa mananci cat mai usor adica evita prajeli, carne etc etc. Sau cheama un preot sa-ti fac o "festanie" (parca asa ii zice) in casa. Bafta

| Artemis94 a răspuns:

Si eu cand erm mica visam numai caini in fiecare noapte (intunericul si caini sunt temerile mele) dar parinti au decis sa imi plateasca slujba unui preot si pe urma au disparut ca prin minune happy dar trebuie sa crezi cu adevarat chestiile astea ca sa ti se intample.si un var de al mamei a fost posedat si chesti din astea dar imi place sa cred ca dracusori exista pentru ca atunci exista si Dumnezeu care nu m-ar lasa niciodata la greu si asa reusesc sa adorm linistita happy

| tsevaoth a răspuns:

Daca folosesti cumva amulete de orice gen sau cineva din familie practica spiritismul, ai probleme serioase care necesita ajutor, ai grija si debaraseaza-te de orice obiect care ar avea legatura cu misticul.

| Deny14 a răspuns:

Gndeste te la ceva frumos sau stai cu cine te inte intelegi tu cel mai bine (o prietena, o verisoara) sau fa o activitate care iti place atat de malt incat sa uiti si incearca sa dormi cu becul aprins

| tulipenoir1996 a răspuns:

Parerea mea este ca ar trebui sa iti lasi o lampa in camera aprinsa, si ar trebui sa discuti cu parintii tai, sau de ce nu cu un psiholog(nu te fac nebuna). Acesta te--ar putea ajuta foarte mult, si nu trebuie sa iti fie rusine daca vei merge.Pana si eu m-am gandit sa ma duc la unul, deoarece si eu am cosmaruri in fiecare noapte(nu este la fe de grav ca si la tine)!
bafta!

| DragonuAK47 a răspuns:

Inchina-te! Asa faceam si eu rolling on the floor visam noaptea ca ma urmareste un monstru cu toporu sa ma omoare si ma sculam si ma inchinam...asa timp de 3 zile. si dupa mi-a trecut n-am mai visat nimic

| FirstCookie a răspuns:

Buna! S-ar putea sa ai cosmaruri din cauza filmelor Horror [ in cazul in care te uiti inainte de culcare ]. Referitor la ce ai zis mai sus. cu fata care te striga pe nume, totul este in subconstientul tau. Noapte ti se poate parea orice ciudat. Nu esti singura care se teme de intuneric blushinghee hee. Eu am 15. si mie mi-e putin teama. In schimb eu imi pot controla visele [ de ex. inainte de culcare daca vreau ft mult sa visez ceva, pana adorm ma gandesc numai la lucru` ala iar in vis pot face ce vreau. Este ca o a doua viata. :d].
Incearca si tu sa te gandesti la ceva frumos inainte sa te culci si lasa ceva aprins [ o lampa. thinking] Poate vei putea visa ce vrei :d. Sper ca te-am ajutat ^^ Byee.`