M-am gândit mult timp dacă să vorbesc sau nu cu voi, însă în seara asta aveam mare nevoie să vorbesc cu cineva despre care ştiu sigur că nu mă va privi cu alţi ochi, deoarece nici nu puteţi.Probabil că mulţi nici nu vor citi dar nu mă interesează. Mă simt foarte rău, din cauza tatălui meu. Îmi urăsc viaţa din tot sufletul şi asta pentru că el este un alcoolist cu probleme mintale. Părinţii mei au făcut un împrumut destul de mare la banca pentru a construi o casă la oraş. Plătesc o rată destul de mare, insă se descurcă deoarece amândoi lucreaza.Am rugat-o de multe ori pe mama sa divorţeze, însă tata o ameninţă că îi va lua casa şi o va pune să plătescă rata, iar mama are un salariu mic care nu ajunge nici măcar pentru jumătate de rată. Nu îmi place să mă plâng şi nu vorbesc cu nimeni despre asta.Nici măcar nu scriu pentru raspunsuri sau incurajări. Vreau doar să mi se termine viaţa.

Daca vrei sa ti se termine viata de ce te plangi aici, ca sa plangem dupa tine? Trebuie sa te descurci ca sa scoti beleaua si s-o remediezi dar acum rezisti pana vei pleca in chirie dupa ce iti termini studiile sau pleci la niste rude daca simti ca nu suporti beleaua parintilor.

Stai asa, care-i baiu cel mare?
El lucreaza, nu a plecat cu vreuna, nu a innebunit si a fost dat afara de la serviciu si nu a lasat-o pe mama ta singura sa se descurce cu tot. Daca s-ar intampla asta, ce ai mai zice atunci?!

Nu are cum sa ii ia casa, cum zici tu si sa plateasca ea rata. Bunurile se partajeaza la divort.
Asta e, tu vei fi mai bun decat el.Si sincer, in situatii din astea daca stai sa te plangi pentru greselile lui nu rezolvi nimic.Ar trebui sa nu lasi sa te afecteze, sa te gandesti ca greseala lui nu are legatura cu ce poti face tu, cum poti fi tu.Nu-ti ruga mama sa divorteze, nu o presa cu asta, ca nu are rost, mai mult ii aglomerezi constiinta, o faci sa se simta vinovata. Da dovada de intelepciune si fii mai optimist/a in toata porcaria asta, ca se va termina si ea.Si invata mult din ea.

Si eu sunt intr-o situatie asemanatoare si cred ca te inteleg.
Eu simt singuratate si o furie mare care i-a indepartat pe multi de mine si ma simt de parca sunt singur in intuneric.
Tu?

Spui ca nu scrii nici pentru raspunsuri, nici pentru incurajari. Dar pentru ce? Mai omule, stai putin. Tu cauti totusi un sfat. Vino-ti in fire. Viata e bunul cel mai de pret. E mai bun decat o piatra, decat un lemn, decat orice. S-a straduit evolutia asta miliarde de ani ca sa ne-o dea; si noi acum sa-i dam cu piciorul? N-ar fi frumos. Gandeste-te un pic. Lucian Blaga spunea ca daca viata noastra ni se pare ca nu are niciun sens, sa-i cautam unul. Si avea dreptate. Cauta si tu un sens pentru viata ta. Gasesti, cu siguranta.

Încearcă să afli ce se poate întâmpla d. p. d. v. legal în situația părinților tăi dacă divorțează. Eu nu cred că e posibil ca mama ta să fie obligată să plătească ratele, însă vorbesc în necunoștință de cauză, așa ca te rog întreabă pe cineva în măsură să-ți dea un răspuns corect, ioandelasal spre exemplu: http://www.tpu.ro/utilizator/scyw
Ar fi bine dacă mama ta chiar ar vrea să divorțeze, însă din păcate în majoritatea cazurilor soțiile continuă să trăiască un coșmar lângă cei pe care îi numesc soți din frică, având adânc înrădăcinată ideea că fără ei nu ar putea supraviețui, darămite să ducă o viață decentă. Susține-o pe mama ta, spune-i ori de câte ori ai ocazia că puteți să trăiți și fără el, că tu o să fii alături de ea și că o să vă descurcați. Datoria ei ca mamă este să te protejeze pe tine în primul rând, ori ea rămânând lângă el te distruge, și ce e cel mai grav e că nu conștientizează lucrul ăsta. Fă-o să conștientizeze!
Nu trebuie să te justifici în fața nimănui, nimeni nu poate ști ce e în sufletul tău și cât te doare. Viața o fi frumoasă pentru unii, pentru alții însă se poate dovedi al naibii de cruntă. Ți se spune să găsești puterea să treci peste, să strângi din dinți și să suporți. Însă uneori e de ajuns doar o clipă și ai pierdut. Tu nu îți permiți să pierzi, pentru că ai dreptul să cunoști și fericirea. Și trebuie să te agăți de speranța asta cu dinții și cu unghiile și cu fiecare celulă din corpul tău.
Iar dacă mama ta alege să trăiască un coșmar și nu reușești să îi deschizi ochii, atunci cu prima ocazie PLEACĂ! Fă cumva, dar pleacă. La facultate în alt oraș, la muncă în altă țară, la o rudă căreia îi pasă de tine și vrea să te ajute, dar pleacă.
Mulți nu avem încredere în noi și-n capacitățile noastre, dar te asigur că vei fi surprins/-ă de resursele tale.
Cumva când spui că îți urăști viața spui că de fapt te urăști pe tine, îți urăști neputința, urăști că ești în situația asta și simți că nu ai puterea să ieși din ea și ce e cel mai rău, te învinovățești deși nu ai absolut nicio vină.
Poți să treci peste asta, dar trebuie să lupți, nu o să vină nimeni să lupte în locul tău.
Ai grijă de tine și de mama ta :)

Nu trebuie sa urasti viata. Tu trebuie sa constientizezi ca parintii tai te-au facut pe tine din iubire. Sunt sigur ca tatal tau nu a fost asa tot timpul. Probabil a trecut printr-un moment greu, care l-a obligat sa consume alcool. Dat tu trebuie sa te gandesti ca oricat de grea ar fi viata, ea mai poate fi si frumoasa. Esti inca tanar/tanara, ai toata viata inainte, te vei indragosti, te vei casatori, vei avea propria familie, te vei bucura de copilul tau, de primele lui cuvinte. Tu vrei sa renunti la asa momente frumoase ale vietii prin care au trecut si parintii tai? Dumnezeu poarta de grija tuturor, nu trebuie sa cazi in depresie. Trebuie sa iti dai seama de un lucur: TOT RAUL SPRE BINE! Iti doresc mult noroc! Numai bine!

In cazul tau... Tu nu ai nici o putere..Nu ai ce sa faci..Suporti! intr-o buna zi poate spiritele din familia ta se vor calma. Dar iti pot da un sfat : Atunci cand parintii tai se cearta nu m-ai asista.Pleaca afara sau intr-un loc unde sa nu ii auzi certanduse. Daca ai rude la tara..Pleaca in weekend la ei, pentru a-ti mai face ordine in ganduri...incearca sa iesi cu prieteni in parc sau sa te concentrezi pe scoala. Alte sfaturi nu pot sa iti dau! In cazul de fata parintii sau tatal tau este de vina ca tu iti doresti ca viata ta sa nu mai continue. Fi rabdator, totul o sa treaca.

Am spus că nu am nevoie de oameni care să-mi plângă de milă şi că nu aştept răspuns pentru că lucrurile sunt oricum mai complicate decât par.Nu am cerut nimănui să plângă după mine.