| Silvia a întrebat:

Daca Iisus a fost botezat in religia iudaica, botezul lui Ioan Botezatorul a creat o noua religie? [tata a pus intrebarealaughing]

Răspuns Câştigător
| zorialbi a răspuns:

Ioan Botezatorul boteza cu apa.
Dupa Invierea Sa, Iisus Hristos le-a spus Sfintilor Apostoli sa boteze neamurile in numele Sfintei Treimi (acesta fiind botezul adevarat)
Uite aici:
"18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. " [Matei 28, 18-20]
Ioan Botezatorul a spus:
"11.Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
12. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.
13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
17. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". [Matei 3, 11-17]

2 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da. Cea veche a suferit modificarile pe care Iisus le-a adus, ramase sub forma Noului Testament, in completarea celui Vechi care ramine alaturi de cel nou carte de capatai a crestinismului.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da .Cea veche a suferit modificarile pe care Iisus le-a adus ,ramase sub forma Noului Testament , in completarea celui Vechi care ramine alaturi de cel nou carte de capatai a crestinismului .