Dar chiar putem crede absolut orice lucru sau nu credem, unde este limita?
Ordonare:
După relevanţă
Credem in ce vedem si se poate demonstra, atat, acolo e limita, altfel cum sa credem ceva fara nici o baza? Doar nu suntem schizo. Cred ca esti foarte bun la mate daca vad ca ai note mari la olimpiade, e doar un exemplu. Cred ca ai succes la gagici daca vad si aflu de la ele ca mor dupa tine cel putin un 6 femei din 10 si asta frecvent.
Cred ca un om e bun daca faptele o arata.
De exemplu cand am vrut sa iau moderator undeva, am primit (printre altii), am primit pentru ca ma diferentiam de ceilalti prin doua chestii, unu aveam mult timp liber, doi mai important nu am zis "sunt serioos, nu fac prostii, ma ocup", am zis asa "cum sunt nu spun, timpul si faptele vor arata cum o sa fiu, iar daca nu o sa fiu in ordine voi suporta demn consecintele". Deci pe fapte! E satula lumea ca toti zic din gura ca-s sfinti, sa o arate. Daca ti se da credit, trebuie sa nu dezamagesti, deci la inceput poti crede si asa, dar daca nu arati niciodata, nu merge.
RăspundeMan a crede nu inseamna a se putea dovedi
Răspunde Pai atunci pe ce baza crezi?! Crezi ca eu sunt geniu, cum sa crezi asa aiurea? Sau ca vecinu e pedofil, cum sa crezi daca nu sunt fapte? Credinte fara baza reala stii cum se numesc. Nu stii, aia cu schizo cred ca-s urmariti, ca au microfoane in pereti, dar e fals, si e considerata boala.
Nu ai nevoie de nici o baza de a crede in ceva, eu pot crede ca Hitler e in spatele meu, dar nu pot spune ca stiu asta, a crede =credinta atat
In mod obisnuit in vocabularul oamenilor din popor,, a sti’’ este sinonim cu,, a crede ’’. In realitate este o diferenta foarte mare intre aceste doua verbe si relatia dintre cele doua nu poate fi decat o relatie de continuitate unul fata de celalalt, in sensul ca activitatea umana incepe cu verbul a cunoaste si poate ajunge la un moment dat la verbul a sti. Primul exprima ideea de continuitate in timp ce cel de-al doilea are in vedere rezultatul. Ca noi, cei de astazi suntem mai mult oamenii care stiu decat cei care cunosc, nu schimba cu nimic ordinea fireasca a celor doua verbe care in niciun caz nu ar trebui sa functioneze independent ci ar trebui sa fie mereu unul in continuarea celuilalt. Sa spunem ca asculti pe cineva care iti explica ceva, nu conteaza ce anume. La un moment dat ii spui te cred. Dar daca acel cineva iti ofera si mijloacele prin care tu sa verifici ca ceea ce-ti explica este adevarat, atunci tu vei sti. A crede s-a transformat in a sti.
A crede in ceva, orice-ar fi, nu este o gandire stiintifica. In stiinta nu credem in existenta atomilor, nu credem in teoria heliocentrica, nu credem in ADN etc. Si in general, nu credem in stiinta. A crede in ceva inseamna sa accepti acel ceva fara dovezi. Toate afirmatiile facute de stiinta sunt, in ultima instanta, numai ipoteze de lucru, temporare, cu o probabilitate mai mare sau mai mica sa descrie corect realitatea. Spunem de exemplu ca Pamantul este rotund, e practic o certitudine ca asa este si probabil concluziile viitoare ale stiintei nu vor constrazice afirmatia asta, ci cel mult o vor nuanta. Dar asta nu inseamna ca noi „credem in" rotunjimea Pamantului. Mai degraba constatam, observand realitatea si rationand spunem ca Pamantul e rotund.
Cand crezi ceva despre un lucru, despre o situatie, despre o persoana, despre un aspect, inseamna ca nu esti foarte sigur sau foarte convins ca ceea ce crezi este chiar adevarat. Cand crezi, inseamna ca mai ramane putin loc si pentru indoiala. Cand inca mai crezi despre ceva anume ca e asa sau pe dincolo, inseamna ca iti mai trebuie dovezi, argumente, pentru a capata certitudinea de a spune da, asa este sau nu. Afirmatiile stiintei nu trebuie crezute orbeste, asa cum sunt crezute afirmatiile religiilor. Daca unui credincios i se spune ca dumnezeu se va ocupa de sufletul sau, credinciosul nu cere dovezi, ci accepta „adevarul" in mod neconditionat. In stiinta nu se face asa. Nu credem neconditionat nimic din ce spune stiinta, nici macar atunci cand intre oamenii de stiinta pare sa existe un consens foarte solid. Absolut orice concluzie a stiintei trebuie considerata provizorie; candva ar putea fi contrazisa de noi descoperiri sau noi rationamente.
Cand ai la indemana mijloacele de a afla singur adevarul, inseamna ca ai ajuns la a sti. Sa ajungi la a sti fara a cunoaste este boala perioadei in care traim, toti avem raspunsuri la orice fie ca avem habar fie ca nu avem. Suntem generatia in care tacerea nu este o optiune pentru noi pentru ca noi credem ca stim in conditiile in care astazi mai mult ca niciodata ar trebui sa stam si sa ne intrebam inclusiv de ce avem atat de multe raspunsuri contradictorii la aceleasi intrebari.
Cum sa accept ceva aiurea fara dovezi? Pe ce baza accept? Pai daca crezi ca Hitler e in spatele tau vei primi repede niste antipsihotice! Ca zici ca stii sau ca, crezi, tot acolo se ajunge. Vei fi declarat schizo tocmai, ca, crezi ceva ce nu este real, adica accept ceva ce nu este cu adevarat.
Si in general e diferenta cand zici a crede in sens ca exista indoiala si a crede in religie care inseamna certitudine pentru religiosi, la ei este egal cu a sti, cand zic "cred ca bateria nu ar fi potrivita pentru chiuveta, dar poate fi, nu esti sigur". Si alta e "cred in dumnezeu adica stiu ca exista". In religie a crede = a sti. Ca ei niciodata nu pun la indoiala, nu spun ca nu-s siguri.
"Cred ca nu o sa iau examenul", dar poate il iau de fapt, tocmai de aia zic cred, daca eram sigur ca iau ziceam stiu ca il iau, dar in religie cred e stiu.
Avem raspunsuri contradictorii la aceleasi intrebari pentru ca nu cunoastem cum sta treaba, ca daca cunosteam aflam ca doar un raspuns e corect, ca realitate e doar una, de aia in multe cazuri "fiecare cu parerea lui", nu tine, ca doar una e corecta conform realitatii, dar asa cand nu stim, fiecare ne dam cu parerea fara sa stim care e corecta, adica care se confirma in real. Nu trebuie sa tacem ci sa socializam, sa discutam deschis, sa analizam, sa invatam ca sa cunoastem si sa avem raspunsuri corecte la n intrebari, ca apoi sa ne folosim de ele sa facem ce trebuie.
Nu trebuie sa accepti man, e credinta, e ca daca ai avea incredere in cineva
Pai nu, am incredere in cineva care nu m-a dezamagit, la inceput nu prea am, trebuie sa ma conving ca merita increderea mea. Tot pe fapte, trebuie sa castigi increderea! Cand cunosc pe cineva, din prima se discuta una, alta, dar partea sufleteasca nu se leaga din prima, sentimentele, increderea.
Pai nu stiu, poate nu am inteles, dar...eu nu cred (echivalent cu a sti ca in religie) aiurea, nu pot accepta ceva inainte sa vad ca acel ceva este.
Nici in religie nu este cu a stii, este credinta nu cunoastere, asta nu inteleg cei care vor dovezi pntru credinta nu exista asa ceva, a crede =credinta oarba in cv anume, eu cred ca exista viata pe jupiter dar nu stiu/nu pot dovedi, eu te cred dar nu stiu daca e adv ceea ce spui despre tine
Ai dreptate insa pe care am intrebat nu e asa, la religiosi ei zic cert ca este asa. Ei stiu ca e adevarat! Si-ar baga mana in foc pentru asta. Nu zice "ma cred ca ar fi, dar nu stiu daca chiar e".
Pentru ca e credinta oarba,sunt convinsi de asta,ei gandesc total diferit fata de noi,ei nu vor dovezi,stiinta,ratiune,cunoastere ei vor credinta,ei vor ca si tu sa crezi, indoiala te trimite in iadul vesnic, nu vezi ce spun trebuie sa simti biblia, sa ai credinta, este un fel de iubire orba care intuneca mintea rationala
Mda, pai psihoza asa se manifesta, nu stie de ratiune, stiinta, cunoastere, deci este in sfera medicala asta. Psihoza intuneca mintea rationale, corect. Ca dovada ca unii care au psihoze se afunda mai tare in religie deci li se agraveaza problema subtila pe care deja o aveau. Bine, daca ai trei crize de psihoza in 6 luni parca, e omu declarat schizo. Faptul ca religia a convenit, sigur ca oficial nu se considera psihoza, dar altfel aia e. Si ala care crede ca e urmarit si are microfoane are intunecata mintea rationala, tocmai aceasta intunecare e boala.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
