anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Se dă următorul scenariu: tu ești profesor de liceu. Ei bine, într-una din clasele unde predai, există o elevă model: cuminte, bună la învațătură, politicoasă, dintr-o familie bună (nu neapărat bogată dar cu reputație bună), care nu fumează, nu bea, nu umblă cu anturaje rău famate.
Această elevă are permis de conducere (să zicem că de câteva luni, ea având 18 ani împliniți) iar într-o zi, după ore, pe o șosea pe care nu se mai află la acel moment nicio mașină, dai curba și pe contrasens pe cine vezi? Pe eleva model, la volan, purtând o bluză și o șapcă neagră pe cap, dar elementul surpriză fiind...o țigară aprinsă în mâna acestei eleve, în același timp ea expirând fum pe gură. Când te vede și realizează cine ești, face o expresie din acea de persoană prinsă în fapt. Să zicem că lângă ea, pe banchetă, se află prietena ei cea mai bună.
Eleva model nu a fost văzută niciodată fumând înainte și chiar ea afirmă tuturor că nu fumează, iar la liceu are o atitudine mai mult sfioasă decât degajată.
Ei bine, dat fiind această fază, ce ai crede după ce ai văzut pe acea elevă fumând și cu acea atitudine dezinvoltă?
Ce impresie ți-ar face?
De ce ai crede că minte că nu fumează?

Răspuns Câştigător
| BumiWolfie15 a răspuns:

Hai că fumatul nu e chiar o catastrofă, mai rău ar fi fost dacă s-ar fi drogat. Nu aș judeca-o pentru că nu există om fără de păcat. Fiecare avem plăcerile noastre interzise.Un obicei nu definește complet personalitatea unui om, nu aș percepe-o din acel moment ca pe o "bad girl".Și de ce te-ar surprinde că ar fi degajată, până la urmă ar fi în timpul ei liber.S-ar relaxa și ea după toată chinuiala de la școală. Poate ar minți pentru că n-ar vrea ca părinții ei să afle. De obicei bârfele din școală se răspândesc și în afara ei. Nici nu aș confrunta-o, deoarece nu ar fi problema mea.

13 răspunsuri:
| danbnz a răspuns:

Bravada adolescentina... nu as baga in seama asa ceva.

| sierra1 a răspuns:

~Ce impresie ți-ar face?~

nota zece pentru interpretare (teatrală)

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Observ ca ai capatat o oarecare... obisnuinta, sa ii zic asa, legata de persoanele cu o atitudine si un comportament dublu. Este?



Revenind, ce impresie mi-ar face mie? Posibil as rade putin ironic si surprins, m-as gandi ca nu ma asteptam si apoi mi-as continua drumul.

| Simpatic a răspuns:

Mie imi lasa impresia ca cele care vor sa para cuminti azi sunt de maine. Nu urasc nimic mai tare pe lumea asta decat oamenii prefacuti.
Iti place sa fumezi fumeaza, iti place sa bei bea, ce rost are sa te ascunzi? Nu esti oare un ipocrit care nu are veridicitate?
Eu totdeauna cum am fost bun, rau asa m-am prezentat, nu am fost un gunoi de om prefacut care azi e rau maine e bun, azi e baiat cuminte maine e rau.
Pentru cine trebuie sa mentii aparente pentru lume? lumea nu iti e frate.
Pentru scoala? Imi vine sa rad.

| anonim_4396 explică (pentru Simpatic):

Poate că vrea să păstreze aparențele. Să nu fie blamată de colegi sau părinți și își permite să fumeze doar în compania prietenei celei mai bune prietene. Să fumeze și să facă și alte lucruri "interzise", deoarece știe că ea nu ar blama-o și nu ar da-o de gol.
Dar reacția ta, dacă ai fi în locul profesorului, care ar fi?
Ai da-o în vileag în clasă după aceea?
Dacă da, de ce?

| Simpatic a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca eu as fi profesorul nu m-as baga, ai zis ca e majora deci e problema ei, poate sa fumeze.
Sa nu-mi zici ca tu esti fata din cauza laughing

| anonim_4396 explică (pentru Simpatic):

Nu.

| Freya1 a răspuns:

Nu mi-ar pasa.
Adică mai sunt zeci de copii ce încearcă să fie ok in cadrul școlar sau familial pentru a nu supăra sau a nu face probleme.
Atâta timp cât nu imi face probleme mie, e treaba ei ce face cu viata ei privată.

| CostinAlamariu a răspuns:

Nu cred că m-ar interesa. În general adulții au probleme mai mari pe cap: căsnicia, banii, datoriile, copiii, etc.
Daca un adult se va gândi la eleva asta și cum fumeaza său nu fumează înseamnă ca are o viata complet lipsita de griji

| GPA a răspuns:

Nu mi-aș forma nicio părere negativă în afara perimetrului instituției, este strict treaba ei ce face, când face și cu cine face în afara orelor sau după program. Atâta timp cât ea îmi sclipește la oră și este extraordinară în ceea ce privește disciplina/disciplinele, jos pălăria (adică, e de remarcat faptul că fata învață). Dacă fumează, cel mai probabil a fost anturajul de vină, sunt fel și fel de grupuri în care te integrezi, fel și fel de persoane cu care socializezi. Și eu ajungeam deseori în aceeași situație, la matematici. Când terminam orele, ieșeam la țigară, chiar dacă mă vedea profesoara, chiar dacă se încrunta când mă vedea, nu mă interesa părerea ei, părerea altor profesori care poate m-ar fi considerat (model), n-am depins de părerea nimănui. E sănătatea mea (ei) până la urmă, nu este sănătatea profesorului. Dacă vrea, conștientizează că fumatul aduce în timp riscuri, dacă nu, măcar să se țină de învățătură.
Nu înseamnă că trebuie să fiu răzbunător (ca profesor) pe acea elevă, este o gândire jalnică, n-am de ce. In afara orelor de curs sau la finalul programului, profesorii nu mai răspund de tine. In timpul cursurilor, da, profesorul are răspundere maximă când un elev absentează "strategic". În plus, fata este majoră, deja a pierdut "dădăceala" din partea profesorilor sau a părinților.

| Feri5 a răspuns:

Aș tinde să cred că totul a fost o minciună și prefăcătorie.

| IgnatVictor a răspuns:

Bună!
Impresia pe care mi-ar da-o ar fi de surpriză fără margini. Pentru că e un șoc să vezi o schimbare bruscă, la care nu te așteptai.
În legătură cu mințitul și fumatul... probabil nu aș avea ce să îi reproșez. Poate doar să nu mai fumeze, pentru că nu este bine pentru sănătatea ei. Și chiar dacă eleva ar insista că nu fumează, i-aș spune că ce-i în mână nu-i minciună, iar ea ținuse o țigară în mână.

| SeniGo a răspuns:

Nici o impresie, e viata ei, poate face si videochat, nu ma priveste pe mine, nu priveste pe nimeni. Poate sa joace orice rol are ea chef, oriunde are ea chef, la scoala poate fi model, pe strada "bagaboanta". De ce sunteti cu totii atat de surprinsi cand vedeti ca o persoana care si-a aratat doar o singura fata in preajma voastra, se comporta si altfel cand nu este in preajma? rolling on the floor
Usor oamenilor, toata lumea are mai multe fete de care nu stiti, nu mai fiti asa surprinsi cand le vedeti celelalte fete.