| ℓυℓυ a întrebat:

Sunt si eu curioasa daca toata lumea care traieste in aceasta tara Romania este mandra de tot ceea ce se petrece pe aici.deci va pare bine ca v'ati nascut in aceasta tara? considerati ca sunt unele lucruri care trebuiesc schimbate si la care toata lumea ar trebui sa contribuie? sau pur si simplu recurgeti la cea mai usoara solutie-parasiti tara

Răspuns Câştigător
ÉrotiqueConseils
| ÉrotiqueConseils a răspuns:

Regret enorm că m-am născut în ţara asta!
Chiar dacă ar contribui toată lumea la schimbarea ţării, nu s-ar fi întâmplat nimic. Totul porneşte de sus, vinovat este sistemul, conducerea de care mi-e şi scârbă să vorbesc având în vedere economia vraişte pe care o avem, având în vedere gafele lui Băsescu pe care nici măcar Vanghelie nu "a fost în stare" să le facă şi sistemul educaţional patetic!
Ca să părăseşti ţara şi să te duci într-o altă ţară care are mai multe avantaje decât dezavantaje,trebuie să ştii limba care se vorbeşte acolo, trebuie să ai cunoştinţe într-un anumit domeniu, să ai o bază.
Exemplu : Norvegia (libertatea cuvântului care este respectată, e un stat secular consolidat,nivelul salarial este de o sută de ori mai bun faţă de cel din România, legile ţării nu se schimbă aşa, când are chef oricine, iar sistemul educaţional este foarte bine pus la punct).
Canada (salariile mult mai mari, incomparabile cu cele din România, este o ţară total consolidată, sistemul educaţional la fel de bun ca cel din Norvegia, etc., etc.)
Un alt exemplu bun ar fi Japonia însă un dezavantaj ar fi limba, care este foarte greu de învăţat şi de vorbit, dar să nu uităm că un mare avantaj ar fi acela ar sistemului de sănătate care este bun şi oarecum accesibil.
În încheiere, vreau să menţionez că NU sunt unele lucruri care trebuiesc schimbate, ci 99% din lucruri ar trebui să fie schimbate în ţara asta.
Mă intrigă faptul că în unele ţări socialiştii se deşteaptă în anumite privinţe, iar noi ne complacem în starea de blazare.
Aşa cum Lyuben Kornezov a depus la Parlamentul bulgar un proiect de lege care propune legalizarea eutanasiei, ar fi putut să facă şi la noi cineva acelaşi lucru. Dar cum ziceam, mentalitatea idioată a unora, care nu sunt de acord cu moartea frumoasă (eutanasierea), ne face să rămânem întotdeauna ultimii cretini de pe planeta Pământ.
O zi bună!

4 răspunsuri:
| Broadband a răspuns:

Cu siguranta daca imi voi face un viitor voi parasii tara, dar nu voi uita de unde am plecat,
pur si simplu te uiti la alte tari, vezi legi care se respecta, oameni inteligenti la conducere ( parlament etc), si multe altele, pe cand la noi: suntem un fel de : epoca contemporana, in urma cu tehnologia.

| fluturas2 a răspuns:

Eu nu sunt mandra ca m-am nascut in aceasta tara si cred ca cei care conduc nici macar nu le pasa de suarta oamenilor care nu au conditi pentru a traii.Da eu as pleca din tara

| babyblue a răspuns:

Nu sunt multumita pentru ca in ziua de astazi nu este pus in valoare un copil destept, ci mai degraba toate "pitipoancele" si toti "cocalari" care nu stiu nici tabla inmultire. Eu ca si copil, ma simt descurajata de chestiile astea: ce viitor voi avea eu intr-o tara ca asta? Faci o facultate si dupa, stai pe acasa fara nici un viitor. Ce?! Mai bine angajezi pe cineva gen "Bianca Dragusanu"(aici ma refer strict la fizic) decat pe cineva cu creier.

Eu inca sper ca va veni Vlad Tepes sa faca el sa fie bineoh go on.

| ByaNot4youu a răspuns:

Ideea e ca, tata-l meu este arab. Mama mea este romanca, iar eu sunt jumi jumalaughing. Nu am stat niciodata in Romania destul sa vad cam cum este, dar mai aud, vad la emisiuni TV. cum se plange lumea. Chiar imi este mila! ASta este, pe viitor poate se mai schimba lucrurile!:* Puphappy