| Mirela347 a întrebat:

Bună! Am o întrebare, sunt disperată, acum aproape o săptămâna, miercurea trecută în 13 Septembrie mi-am început viața sexuală(am 21 de ani), la începutul penetrării a fost neprotejat( cam de 2 ori), apoi am continuat cu prezervativ. Când am pus mâna înainte de a fi protejat am simțit un lichid pe mine, lângă vagin, mi-a fost rușine să-l întreb, dacă era de la el sau de la mine.
După contact l-am întrebat si a zis că nu a scăpat nimic, dar nu am avut încredere pentru că si la el era pentru prima data( tot 21 de ani are si el), așa că joi dimineața, la aproximativ 12 ore de la contact, am luat pastila de a doua zi( Escapelle). Totul bine și frumos pana azi dimineața când am observat o sângerare vaginală, după 6 zile de la contact, nu e flux ci așa o mică sângerare mai închisă la culoare față de menstruație, menționez că menstruația trebuie sa vina peste 2 săptămâni.
Oare să fie din cauza pastilei sau e posibil sa fie o sarcina și din cauza implantării?

6 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Acum experimentezi efectele negative ale acestei "bombe sexuale" pe care ti-ai introdus-o in corp, escapelle.
Timp de 6-12 luni ciclul tau NU mai vine normal, ci aleator (cand vrea el).
Ca atare, nici ovulatia si perioada fertila nu vor mai veni normal si nici un calcul, aplicatie sau calendar nu le mai pot stabili.

| mihai69 a răspuns:

E de la pilulă. O să ai tot felul de neplăceri cam 6 luni de acum încolo. Dereglarea ciclului, sângerări etc.

| dullcat a răspuns:

Buna.Daca nu vreti copii e recomandat sa folositi prezervativ, mereu, pe durata intregii partide, nu sa va jucati asa.

Citeste aici:
https://www.sfatulmedicului.ro/......cina_17592

Pilulele acestea iti dau organismul peste cap si reprezinta masuri de luat numai in caz de urgenta.Nu putem sti sigur care posibilitate e: de la dezvirginare, de la pastila (care provoaca sangerari intre menstruatii, daca vei citi articolul de mai jos), de la sexul prea dur etc.

https://www.medic.chat/medicamente/pastila-de-a-doua-zi/

| FindMyName a răspuns:

Acea sângerare poate fi provocată de vagin, odată dezvirginată, îți curge sânge că ți s-a rupt himenul.
Poți face un test de sarcină după 21 de zile de la contactul sexual.
Sfat: folosește prezervativul, menționez ca prezervativul trebuie sa stea exact și fix pe penis, ca să nu exista șanse sa se rupă. Prezervativul te ajută să eviți bolile cu transmitere sexuală și sarcinile nedorite!

| VadimIvanov a răspuns:

Fă un test de sarcina, si vei vedea daca ești însărcinată sau nu!

| Roxette909 a răspuns:

Bună!

Respectiva sângerare este o reacţie ADVERSĂ la "pilulă" - ea poate să apară în primele 5-10 zile după administrarea tabletei şi poate fi mai abundentă ( poate dura chiar 3-5 zile ) - motiv pentru care este des CONFUNDATĂ cu menstruaţia!

Această sângerare ( efect advers ) NU are nici o legătură cu efectul contraceptiv al pilulei!

De obicei, menstra vine la data obişnuită.

Pentru SIGURANŢĂ, poţi face 2 teste de sarcină CORECTE, la 28/31 de zile de la administrarea Escapelle!


Atunci când „presupui" că ai rămas însărcinată, pentru mai multă siguranţă POŢI face un test de sarcină - dar, ATENŢIE : la momentul testului TREBUIE să ai cel puţin 3 săptămâni de la ultimul contact sexual neprotejat!