| Ștefăneișăn a întrebat:

Buna, sunt intr o relație cu o fata de 1 an, dar încă ma gândesc la fosta. Ea a fost prima mea relație la o vârsta frageda, motiv pentru care cred ca încă mi-a rămas in suflet și nu mi pot lua gândul de la ea. Aveam 11-12 ani, am fost cu ea 7-8 luni și ne am certat pentru ca am înșelat-o. Eram un copil, nu știam ce voi pierde, timpul a trecut iar acum la 17 ani in timp ce sunt împreuna cu o alta fata, ma gândesc la ea. E o fata deșteaptă, a fost in top 5 cele mai mari note la examenul de capacitate și chiar îmi doresc sa o recuperez. Am mai încercat de câteva ori, ea dându mi peste bot cu replici de genul "o ciorba reîncălzită nu mai are același gust", asta acum vreo 2 ani. Acum câteva luni am mai vorbit cu ea dar la modul doar prieteni. Bun, uite ce vreau sa fac. Vreau sa o sun, sa ii spun direct ca vreau sa ne vedem măcar 5 minute. Dacă accepta, in acele 5 minute când ne vom vedea ii voi propune sa ieșim intr o seara undeva, după ce îmi cer scuze și ii spun sincer tot ce simt, pentru a începe sa ne cunoaștem iar, sa povestim ce am făcut fiecare cat nu am vorbit etc. Chiar nu mi o pot scoate din cap, m-a lovit super tare relația aceea și nu pot trece peste. Am așteptat, dar după vreo 7 ani am același sentimente pentru ea. Voi ce spuneti ca ar trebui sa fac?

2 răspunsuri:
| MihaiNicu23 a răspuns:

E normal, prima iubire nu se uita niciodata.

| Elena9328 a răspuns:

Sa ți asumi greșeala făcută.
Și să mergi! ai departe.
Viața nu se oprește în loc.