| JustMeMyselfAndI a întrebat:

Bună,sunt pe cale sa-ți povestesc ceva personal, ceva ce nu as putea povesti oricui în persoana. Povestea mea începe asa. Cunosc un băiat, numele sau începe cu litera R, nu-ți voi spune tot numele lui, sper sa nu te superi, il cunosc de când aveam 5 ani, eu acum am vârstă de 17 ani și el de 28, noi ne cunoaștem familiile, ma înțeleg bine cu mama lui și el cu a mea. Și anul trecut (2017) ne-am întâlnit în octombrie și am petrecut câteva momente bune și frumoase împreună. Am fost în locuri romantice, ma lua de la școală, mâncăm cina și după ne plimbam prin diferite locuri. Dar bineînțeles din moment ce sunt mica mama îmi dădea ora sa fiu înapoi acasă. Și am discutat multe cu R. ne-am văzut doar 4 zile după care el a plecat în Germania unde lucrează. Și începeam încet, încet sa ma îndrăgostesc de el,vorbeam aproape zilnic, despre viata, despre lucruri minunate. Dar într-o seara am pus cărțile pe fata și i-am spus: " R, eu chiar am simțit multe cât timp am fost lângă tine, am simțit lucruri pe care nu credeam ca sunt capabila sa le simt pentru cineva" iar el mi-a răspuns ca el nu poate sa ma aștepte, ca am o școală de terminat, după facultate și în timpul asta el ar putea avea o familie,mi-a mai spus și : "eu nu sunt atât de emancipat ca să nu iau în seama diferența de vârstă dintre noi doi, țin la tine dar într-un mod cu totul și cu totul diferit." Si atunci am înțeles. Dar, la începutul lunii august, s-a întors în tara. M-a ținut în suspans câteva zile ne văzându-l, dar când l-am văzut am fost undeva în natura și am făcut un foc, am băut niște vin și am fumat putina iarba. Dar înainte sa fumam m-a sarutat. Am avut primul sărut cu el, a fost foarte romantic. Seara a trecut și a doua zi a venit, m-a dus acasă în apartamentul lui, am terminat sticla de vin începută cu o seara înainte, ne-am sarutat, ne-am atins, și l-am excitant foarte tare, el atingându-ma și-a dat seama ca eu sunt virgina și a zâmbit, nu se aștepta, și i-am spus ca încă nu sunt pregătită sa trec la pasul următor. Doar cu o seara înainte am avut primul sărut, chiar dacă îl cunoșteam de o viata, nu mi s-a părut a fi lucrul corect de făcut. El a inteles, si am stat în pat unul în bratele altuia. Dar era atât de excitant și tot se ruga de mine sa-l ajut asa ca i-am făcut un blowjob, mi s-a părut scârbos eu făcând asta pentru prima oara, când și-a dat drumul, am fugit imediat la baie, asta cred ca l-a jignit. Tu ce părere ai?
Ziua a trecut, au mai trecut 2 zile și știam ca o sa vina timpul sa plece, o sa plece în insulele Baleare sa muncească. Și nu știu când se mai întoarce și ma simt de parca m-as sfârși, nici nu știu ce sunt eu pentru el, nu mi-a propus sa fiu prietena lui și ne vorbim rar, când ne-am luat la revedere m-a sarutat. Și aia a fost. Am nevoie de păreri, ce sa fac, cum sa ma port, cum sa rezist neștiind cât timp nu îl voi vedea, sa ii dau mesaje în fiecare zi, sa nu ii dau, va rog, am nevoie de ajutor. Mulțumesc ca ți-ai făcut timp și m-ai ascultat! Voi aprecia fiecare sfat, cât de mic

12 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Sfatul meu este sa-ti cauti unul de varsta ta, care iti este aproape. Tu esti la aproape jumatate din varsta lui, vezi diferit lucuruile, esti inca copila, este este barbat in toata firea.
Inca un sfat: niciodata sa nu mai oferi sex oral, daca nu vrei sa fii tratata ca pe o femeie usoara.
Sexul oral vine mai tarziu in cuplu, cand relatiile sunt stabile si se incepe sexul, dar nu incepi o relatie cu sex oral, ca un baiat serios isi schimba imediat parerea despre tine.

| alina2k18 a răspuns:

Ehh ce sfat sa iti dau... te-ai ales cu moo it za si cam atat laughing
Treci pestewinking
PS: iti dai seama ce jignit s-a simtit dupa ce si-a facut el treaba si tu ai fugit la baie sa scuipi laughing il durea in pl laughing

| ywar a răspuns (pentru alina2k18):

Dureros, dar asa este. Din pacate e credula si amesteca lucrurile din lipsa de experienta - si de viata si sexuala. Valori scazute si false...

| ywar a răspuns:

As vrea sa trec peste gramatica ta precara, si chiar o s-o fac. Nu pot sa trec peste faptul ca ai recurs la drog si bautura, pentru ca mai apoi sa-i faci sex oral? Nu stiu de ce cred eu ca initiativa a fost a ta, nu a lui in privinta sexului oral. Ce-ai zis tu. e teapana, e belita, e excitant - ce-ar fi sa fac eu exact ce fac alea in filmele erotice? Nu te judec pentru ceea ce ai facut. Tu crezi ca el te poate astepta? Nu, categoric nu! El a vrut in seara aceea sa-si goleasca instalatia si tu ai fost acolo. E bine si cu asta. Cred ca e inutil sa-ti spun ca el te-a uitat imdeiat ce a plecat de langa tine. Imi cer scuze de duritatea expunerii dar cam asta-i adevarul!

| JustMeMyselfAndI explică (pentru ywar):

Da, ma rog, nu ai motiv sa îmi jignești gramatica, acest mesaj a fost publicat la 3 dimineața. Eu nu ți am cerut sfaturi despre gramatica mea, și apreciez ca ai rupt puțin din timpul tău și mi ai răspuns. Apreciez sinceritatea.

| anonim_4396 a răspuns (pentru JustMeMyselfAndI):

Daca ți-ai expus "povestea" trebuie sa îți asumi criticile. Nu sării ca arsa dacă cineva îți vorbește pe un ton mai acid! Te poti supăra dacă vrei, dar @ywar, chiar are dreptate în ceea ce ți-a spus.
Și da. Ai greșit procedând asa. Dă-ți seama: ai 17 ani, el 28 (tu ești o copila, el e deja bărbat, deci nu te aștepta să aibă vreun gând serios cu tine) 2, ai consumat droguri și alcool. Știi la câte riscuri te-ai expus? Dacă asa zisul tău iubit îți făcea o surpriza și te viola? Sau mai aducea vreo 2 prieteni și te "încărcau" cu surprize? Ca doar na, e bărbat, era e citat, după cum zici și voia neapărat sa se descarce. Si apoi, cum doamne iartă-mă sa fii virgina și sa faci sex oral, sau sex de orice fel, unui bărbat cu 11 ani mai mare ca tine? Deci asta și dacă te implora nu ar trebui sa accepti. Supărate dacă vrei, dar e inadmisibil ceea ce ai făcut! Și nu. Nu îl aștepta, nu îl cauta și ia-ți ai gândul de la el ca nici tu nu faci de el (ești încă copil) și nici el nu ar trebui sa te caute sau sa încerce sa fie cu tine

| JustMeMyselfAndI explică (pentru anonim_4396):

Mda, în fine, e foarte ușor sa judeci de pe banca, e foarte ușor sa spui un lucru, greu e sa l faci. Well wherever, pana la urma fac ce cred de cuviință, e viata mea, voi sunteți doar niște oameni care își dau cu părerile în sus și în jos, dar niciodată nu va puneți în pielea celui care suferă, dar na, eu nu am cerut păreri, am cerut sfaturi, și el nu e genul l de băiat cum vezi tu în filmele porni sa zici ca vrea un trio. El e altfel. Deci fără păreri d'astea aiurea ca efectiv te ai grăbit sa scrii rânduri și ai făcut o degeaba. Pana la urma știu ca el are o vârstă și știu cum funcționează chestiile astea. Mulțumesc, dar era mai bine dacă nu comentați, n am nevoie de critici ci de înțelegere.

| anonim_4396 a răspuns (pentru JustMeMyselfAndI):

Dacă nu te interesează părerile noastre, nu mai posta, nu mai întreba! Și dacă ai citit ce am scris, n-am zis nimic de filme porno. Poate tu îți dorești să trăiești unul... De fapt, l-ai trăit deja

Răspuns utilizator avertizat
| GabriielCatalin a răspuns:

Eu din punctul meu de vedere am sa iti dau multe sfaturi nu il stiu pe el personal dar intr-un fel ti-a dat de inteles ca nu vrea sa fie cu tine de la partea respectiva "eu nu sunt atât de emancipat ca să nu iau în seama diferența de vârstă dintre noi doi, țin la tine dar într-un mod cu totul și cu totul diferit" aceasta fraza poate de de inteles multe lucruri, poate tine la tine ca la o prietena buna sau ca la o prietena cu beneficii intelegi tu ce e aia sunt barbat si nu cred ca s-a simtit jignit la faza cu blowjobul el cred ca si-ar fi dorit sa obtina mai mult decat un blowjob dar gandeste-te bine la ce faci este o diferenta de varsta intre voi intr-adevar tu il iubesti pe el din cate am inteles eu dar el din cate ai zis nici el nu stie ce simte pentru tine parerea mea este sa incerci sa aflii ce vrea cu adevarat de la tine nu sa fie o bataie de joc sa o aventura incearca sa fii indiferenta sa vezi cum reactioneaza el sa vezi daca tine cu adevarat la tine nu il stresa dupa o sa creada ca esti o disperata fii echilibrata cam asta este sfatul meu sper ca te-am ajutat. Baftta!

| alina2k18 a răspuns (pentru GabriielCatalin):

Asta cu ''eu nu sunt atât de emancipat ca să nu iau în seama diferența de vârstă dintre noi doi, țin la tine dar într-un mod cu totul și cu totul diferit'' e cardeala coclitawinking stil mafiot, la fel ca-n 98 laughing))

| GabriielCatalin a răspuns (pentru alina2k18):

Ce stil are pe el laughing ce directa esti laughing si ai dreptate sincer asa sunt astia in ziua de azi mangleala obosita laughing