| Krisstina26 a întrebat:

Vă rog să mă ajutați cu un sfat deoarece am făcut un lucru urât iar acum regret... Sunt într-o relație cu un băiat de 3 ani și urmează să ne căsătorim dar l-am înșelat și îmi pare rău și mă simt oribil. Totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână când mă aflam la cumpărături iar el se afla la serviciu și nu a putut să vină să mă ia plus că eram certați din cauză că, cu o seară înainte au avut loc niște discuții între noi doi iar eu eram nervoasă pe el așa că am sunat un băiat ce face curse cu mașina personală ca să vină să mă ia. A venit tipul, iar în drum spre casă, nu știu ce a fost în capul meu dar, după câteva discuții mai intime dintre mine și el, am început să ne sărutăm și din cauză că eram nervoasă pe iubitul meu din cauză că ne certasem cu o seară înainte, tipul respectiv m-a atins într-un punct sensibil, emoțional vorbind, iar dintr-una în alta, am făcut sex cu el în mașină după care, am pornit spre casă. Pe moment a fost plăcut deoarece a fost ceva diferit, ceva ce nu am mai simțit în toți acești ani de relație dar îmi dau seama că am făcut un gest urât iar acum am intrat în depresie, plâng și iubitul meu mă întreabă într-una ce am, de ce mă comport așa iar eu simt că nu pot să-i spun de teamă să nu aibă vreun șoc și să nu pună capăt relației. Eu țin la el foarte mult și nu vreau să-l pierd, el nu m-a înșelat niciodată și e un băiat foarte educat și bun din toate punctele de vedere, niciodată nu m-a criticat, nu mi-a spus măcar o vorbă urâtă. Discuția din acea seară în care noi ne-am certat a fost legată de faptul că el a văzut pe telefonul meu niște mesaje mai picante trimise de către un băiat iar el a văzut și de acolo a început să-mi spună cine este acel bărbat și de când primesc eu astfel de mesaje din partea bărbaților iar de acolo a plecat totul. Oare cum aș putea scăpa de starea de anxietate ce o am și cum aș putea trece peste faptul că l-am înșelat? Oare dacă i-aș spune ar fi mai bine? Ce ați face în locul meu?

27 răspunsuri:
Brigaela
| Brigaela a răspuns:

Trebuie neaparat sa ii spui. Pentru el va fi sigur mai bine. Si pana la urma, daca il iubesti,. iti pasa de el, nu te gandesti la nimic altceva. Apoi va decide el ce aveti de facut in viitor, iar tu te vei supune decizie lui.

| mgtow a răspuns:

Spune-i si termina treaba cu el. O vei face din nou in alte ocazii daca ai gresit atunci, eu de cand am fost inselat ultima oara nu am mai acordat vreo sansa la nici una in viata mea poate tu ar trebui sa faci la fel sa iti traiesti viata in alt mod

| Violleta2022 a răspuns:

Daca ai inselat odata, o vei mai face si pe viitor, pentru simplu fapt ca iti place sa faci asta.
"nu stiu ce a fost in capul meu" nu este o scuza si nu poti fii iertata, pentru ca lumea se asteapta la seriozitate si maturitate din partea ta, ori tu tocmai ai demonstrat ca nu esti nici serioasa si nici matura. Relatiile cu alti posibili iubiti cu care te comunici pe site-urile de socilizare denota ca nu esti facuta pentru o sngura relatie, ca-ti cam place viata si saritul din barbat in barbat.
Pacat ca dai cu piciotul si-ti bati joc de barbatul asta, pe care ai dovedit din plin ca nu-l meriti.
Nu-i nimic, viata iti va oferii ceea ce meriti!

| Freya1 a răspuns:

Eu cred ca tu te plictisesti in relatia respectiva.
De ce nu ai vorbit cu el sa ii spui ca sunteti monotonim? (ca altfel nu vorbeai cu altul prin mesaje si nici nu te iubeai cu ala in masina ca tot omul mai are o cearta da nu face din astea). Acuma ai ajuns intr-un punct critic si nu mai e cale de intors.Ai de ales ori treci peste taci din gura si reglementezi situatia cat de bine poti ori mergi ii spui si aia e.
Orcum greseala pe care ai facut-o te va ajunge din urma si te va urmari si nu neaparat pentru ca vei avea constiinta incarcata ci pentru simplul fapt ca tu nu ai ce sa cauti lanaga omul ala, nu esti pregatita de maritisi, nu este genul tau de om si nu esti pe deplin implinita.Tu vrei aventura, distractie, nou si nu o sa poti sa stai mult timp cuminte.Nu stiu de cat timp esti cu omul asta dar se vede ca v-ati cam saturat unul de altul...

| Emilian65 a răspuns:

Dacă îl iubeai, nu il înșelai. Eu, nu te-aș ma tine la casa mea. Ți-aș face bagajele și te-aș trimite la părinții tăi, iar eu as găsi o înlocuitoare cu care sa ma căsătoresc.

| SG1995 a răspuns:

I-as spune o greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, iar daca te iarta e clar fraier.

| alina2k18 a răspuns:

O data nu se punewinking

| Lawliet14 a răspuns:

Daca e destept, clar nu te iarta. Iar tu esti o hoata neprinsa, un negustor "cinstit". Spune totul despre caracterul tau!

| Necunoscut112 a răspuns:

Voi chiar nu recunoaşteţi scriitura? laughing E acel obsedat sexual care postează pe aici sub diferite conturi. A expus fantezia asta cu sexul în maşină de vreo 10 ori.

| Krisstina26 explică (pentru Necunoscut112):

Am expus-o pe mă-ta de 10 ori...

| Lawliet14 a răspuns (pentru Necunoscut112):

laughing)) Nu il stiam. tongue

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| ParradiSs a răspuns:

Ce sa faci, inchei relatia si gata, tipu nu merita o parasuta ca tine (ca majoritatea.) si asa ai facut-o o data, care sunt sansele sa n-o faci si a doua oara..hmh cica s-a *** cu ala dintr-o cearta pe care tot ea a cauzato... pai ce, inseamna ca la fiecare cearta tu te *** cu altul.

| Ether a răspuns:

Oricat de rau iti pare, cu siguranta nu va fi ultima data. Cel mai bine e sa il lasi in pace sa isi vada de viata chiar daca poate ii va parea rau la inceput. Nu esti pregatita de casatorie. Cu siguranta vor fi si alte certuri poate si mai mari, iar tu la prima ocazie poate vei face acelasi lucru. Nu e neaparat sa se intample asta, dar probabilitatea e foarte mare. Ai spus ca el nu ti-a gresit cu nimic si mai mult, s-a si comportat frumos cu tine. Gandeste-te ce se va intampla daca el va avea o perioada mai proasta si nu va mai fi asa de dragut cu tine. Te vei duce la primul pe care il intalnesti pe strada? Casatoria nu e doar lapte si miere, e si multe certuri si sa stii sa treci peste ele. Intr-un fel bucura-te ca s-a intamplat asta inainte ca sa poti sa iti dai seama ca nu esti pregatita sa fi fidela unei singure persoane toata viata.

| Ioanafreeyourmind1995 a răspuns:

Intrebarea e: de ce l ai inselat? Ce te a determinat sa faci asa ceva, doar o simpla cearta? Nu inteleg... daca tu insati afirmi ca nu te a criticat niciodata, nu te a jignit, s-a purtat mereu ok cu tine, de ce ai recurge la asa ceva? Nu te simti iubita? Parerea mea este sa ii marturisesti pentru ca altfel te vei simti din ce in ce mai rau; te vei gandi tot timpul la ce a fost si vei avea sentimentul asta de vinovatie.

| Lawliet14 a răspuns (pentru Ioanafreeyourmind1995):

E o fiinta cam naiba, poate ca de aia. Uneori nu gandeste bine.

| Apollo007 a răspuns:

Daca ii spui ai sa il pierzi sigur mai devreme sau mai târziu. Daca e baiat bun de ce ai făcut asta? Fa-i o favoare si lasa-l. Maine poimâine te certi iar cu el din cine stie ce si ai sa gasesti alta consolare?

| LilPeep a răspuns:

Il inseli cu mine lol

| IonutP22 a răspuns:

Ai facut un lucru urat ce s-ar putea sa te coste, asa ca arata-i ca il iubesti si marturiseste ce ai facut si ca regreti, doar asa vei avea pace si vei scapa de remuscari. Pregateste-te sa accepti despartirea si daca chiar il iubesti, ai rabdare si nu te grabi sa sari intr-o alta relatie. S-ar putea sa ai noroc, sa te ierte si sa va impacati dupa un timp. Daca nu, accepta consecintele si mergi inainte si nu mai face greseli
Asta e sfatul meu pentru tine. Decizia e in mainile tale. Bafta!

Răspuns utilizator avertizat
| RoxanaRamona96 a răspuns:

Spune-i adevarul. fi sincera, adevarul intotdeauna va iesi la iveala, si nu poti trai cu un sentiment de regret. si adevarul e mai bun, daca va accepta va intelege daca nu stai linistita asa cum ai putut face sex cu tipul ala in masina, asa poti gasi si alti barbati...sunt atatia, ai de unde alege. nimeni nu va fi perfect. toata lumea inseala la un moment dat, indiferent de sex, si el la fel, daca nu a facut-o pana acum( nu fi asa sigura ca nu te-a inselat) nu este timpul pierdut si nu inseamna ca va pofti si el la alta pasarica vreodata tongue

| YDEmi a răspuns:

Avand in vedere ca sunt baiat eu personal nu as accepta asa cv.nush ce sa faci eu as fi sincer distrus si nu stiu ce as face..bft

| George90 a răspuns:

Sunt curios... ti-a mai cerut ăla care te-a dus cu masina bani?