Hey! Nu știu ce sa mai fac, am niște părinți nebuni rău de tot. În fiecare dimineață, când plec la școală mă îmbrac și ei mă dezbracă ca să ma îmbrac cu ce vor ei, tata în fiecare zi ma urmărește cu mașina cand ies de la școală și oriunde ies e în spatele meu, ma suspectează din orice. Cum p**** mea frate, parca as trai într-o pușcărie în care sunt urmărită 12 cu 24.Cand fac crize de nervi îmi iau telefonul și machiajele, tata ma bate, ma amenință că îmi arunca toate hainele pe geam etc. Nu exista zi sa nu ma supere, ma fac curva și în tot felul, ca ma machiez ca o curva și umblu pe drumuri (dacă ies odată pe săptămână și aia 20 de min și îmi dau 10 telefoane înseamnă că umblu baganoanta...) nu știu ce sa mai fac nu ii mai suport, am 15 ani și vreau sa fac cât mai repede 18, daca as avea unde sa plec as fugi și acum în momentul asta, va rog sa îmi spuneți ce sa mai fac cu asa niște părinți?

La cum te exprimi, nici nu mă miră. Mai ales ca nu ai decat 15 ani. Mai tarziu vei realiza că nu este așa cum gândești acum.

Să fii fericită că îi ai. Alții nu au deloc și cresc la orfelinat. Crezi că e mai bine așa?
3 ani nu-s o veșnicie. O să vezi dacă pe urmă o să te poți ține singură pe picioare și să pleci de lângă ei. Totuși, îmi permit să-ți dau un sfat: nu rupe punțile în urma ta când pleci. E posibil să te dea viața de pământ și numai la ei te vei putea întoarce în siguranță, nimeni altcineva nu te va lua în grijă necondiționat!

Îți trece. Am trecut toți prin astea. Și băieți, și fete. Fa cum zic ei pana la 18 ani, după dacă consideri muta-te și aia e, dar eu zic sa nu rupi relațiile pentru ca cine știe când mai ai nevoie de ceva de la ei.

Oh,old days.
Aveam 14-15 ani si acum imi aduc aminte cum mamicutu meu statea ca Ernest dupa mine

Ar trebui să ai o anumită libertate. E bine că ai scris aici întrebarea, deoarece și tu ai dreptul la fericire, ca orice om. Cred că cei care văd întrebarea o să te ajute să găsești soluții pentru problemele tale. Ce pot să spun eu e că trebuie să fii mai diplomată cu cei din jur, să vorbești frumos, să lupți pentru dreptul la viață personală, dar pe cât posibil cu vorba bună.