| Radandam a întrebat:

Sa va povestesc, va rog sa îmi spuneți părerea voastră.De aproape 2 săptămâni vorbesc cu o fată, ea nu a mai avut niciun prieten pana acum, e genul care nu iese din casa, decât foarte rar pentru ca și învață mult. Am ieșit prima data vreo 5 minute, doar cât coborâse pana jos sa nu se prindă părinții ei ca se întâlnește cu cineva, iar a doua zi a ieșit spunând ca e singura și se plimba, și a stat cu mine vreo ora și jumătate, timp în care am luat-o și în brate, la final am pupat o și pe obraz iar când a vrut sa o pup și pe buze s - a ferit, aici m-am panicat puțin și am pupat o pe obraz încă o data. Când a ajuns sus m-a blocat doar pe insta, i-am scris pe alta rețea de socializare și mi-a spus ca s-a panicat puțin și de aia a reacționat asa, pentru ca părinții ei s-au supărat ca nu i-au spus cu cine iese, pur și simplu nu știu dacă este doar asta sau nici ea nu ar mai vrea mai mult, după ce ne-am văzut prima data alea 5 minute când am vorbit după prin mesaje era încatata, zicea ca am vrăjit o, dar nu știu ce sa zic după întâlnirea asta mai lunga. este și puțin timida, nu a mai ieșit cu nimeni pana acum și ii este frica și de părinții ei pentru ca nu o lasă să iasă, acum doar atât mi-a spus, eu I am mai scris dar vede mesajul dimineața, pentru ca adormisem când mi-a scris, iar după a adormit ea. I am lăsat un mesaj în care i-am spus ca îmi pare rău, ca nu voiam sa se termine asa, ca ma doare ca s-a încheiat asa și ca m-a blocat., acum aștept sa vad ce o sa îmi scrie. Fata este majora. Va rog sa spuneți o părere...

19 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Chiar vrei să stai duop sălbatica asta? laughing doamne să blochezi pe cineva că încearcă să te sărute

| CravataAlbastra a răspuns (pentru Adry05):

De ce sa judecam si sa ne dam cu parerea? In ziua de azi o fata la locul ei si mai timida e salbatica? Da ce vrei sa sara pe tine de la prima intalnire?
Da asta a fost reactia ei, ok, daca a-i fi tu mai inteligent a-i avea capacitatea de a intelege stii... Ca oricum ar fi fata mai indrazneata sau timida nu mi se pare ok sarut de la a doua, a treia intalnire.

| Adry05 a răspuns (pentru CravataAlbastra):

Bă ce ipocrit/ă ești laughing))) îmi zici că ce o judec și după tu îmi zici mie că nu-s inteligentă, păi tu ce faci deșteapto/deșteptule acum? nu mă judeci?
dacă ție ți se pare normal că încearcă un băiat să te pupe să-i dai block de parcă ar fi sărit pe tine să te violeze, n-ai decât să vă luați de mână să mergeți în pădure amândouă că la societate nu prea vă adaptați

| Adry05 a răspuns (pentru CravataAlbastra):

Există comunicare, nu știu dacă ai auzit de ea, și putea să-i zică frumos „nu sunt pregătită" sau pur și simplu evita și gata că uite băaiatu e înțelegător și nu mai insista și o acceptă și așa sălbatică, nu să facă ca ultima neadaptată.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Adry05):

Si ce mare lucru ca i-a dat block?

| CravataAlbastra a răspuns (pentru Adry05):

Mai trebuie sa treaca niste ani buni ca sa ne putem intelege, sunt departe...

| Adry05 a răspuns (pentru CravataAlbastra):

N-am ce să mă înțeleg cu tine cu gândirea asta laughing ești departe de afundată în pădure

| Adry05 a răspuns (pentru anonim_4396):

Pentru că a încercat s-o pupe? ăsta e motiv? laughing mai ales că nici n-a deranjat-o gestu așa tare din moment ce dupa l-a și scos și și-a cerut scuze că dacă o deranja așa rău nu-l mai scotea deloc laughing

| CravataAlbastra a răspuns (pentru Adry05):

N am spus niciun moment ca a procedat sau nu corect fata cand i-a dat block. Din punctul meu de vedere nici nu as da block chiar daca m as certa cu o pers pe o tema grava, mi se pare un gest copilaresc asta cu block ul. Eu ma refeream la altceva...

| ania a răspuns:

Daca si tu esti major si iti place suficient de mult si te vezi atat de resoonsabil incat sa poti planifica o casatorie in viitorul aprooiat, merita sa insisti si sa ai rabdare cu ea, altfel nu- i incurca vista.

| FantasyBoy a răspuns (pentru ania):

Serios, dumneata faci propaganda pentru martorii lui iehova pe aici?! Numai "responsabil" nu ar fi, daca s-ar...casatori(!) cu o fata care-i da block pe whatsapp, si e evident ca saraca are mici(sau mari...) probleme emotionale.

floresdemayo
Userul Lunii
| floresdemayo a răspuns:

Cu atât mai bine, ți-ai găsit în sfărsit una, care să-ți semene.

| sierra1 a răspuns (pentru floresdemayo):

Da, cine se-aseamănă, se-adună!

(mă rog... dacă 5 minute se numește adunare)

| alexalx1234 a răspuns:

Doar vrea sa scape de tine. Ce ai mentionat acolo nu e motiv pentru block.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu asculta de nimeni, fa ce crezi tu. Daca tie chiar iti place fata merita sa mai insisti, dar nu la modul disperat, din ce mi-ai zis e o fata cuminte, merita sa stai si 6 luni dupa ea.

| Radandam explică:

"iar când am vrut sa o pup și pe buze s-a ferit"

| Radandam explică:

M-a blocat pe wapp de fapt, sunt obosit, scriu la 3 noaptea. Trebuia sa verific înainte.

| CravataAlbastra a răspuns:

Daca iti place cu adevarat de ea, ar trebuie sa fii atent si galant, sa iti creezi cu ea o relatie de prietenie, de amicitie nu sa fortezi lucrurile si deja de la a doua a treia intalnire sa o pupi sau sa o saruti, mai ales ca ea e mai timida asa cum spui si ca are parinti mai restrictivi. Oricum ar fi ea sau parintii ei nu e ok apropierea asta fizica din prima, nici macar un sarut.
Un lucru important ar fi sa creezi si o conexiune cu parintii ei pentru ca acestia sa nu si faca probleme in privinta ta si sa nu puna totodata presiune pe fată nestiind cu cine se intalneste. In felul asta nu s-ar mai ferii cand iese cu tine, ar fi mai relaxata si nu si-ar creea indoieli in privinta ta din cauza parintilor.
Vorbeste cu ea, spune-i ce simti, fii sincer, atent la nevoile si starile ei, cel mai important NU grabi lucrurile, castiga-i increderea, fii un bun prieten cu ea iar lucrurile vor evolua, o sa isi doreasca ea la un moment dat sa grabeasca lucrurile daca te place si te vede baiat serios.
Apropo ce varste aveti?
Bafta!; )

| FantasyBoy a răspuns:

Majora, adica peste 18 ani? "Nu o lasa parintii sa iasa"?
Prietene, am impresia ca bati un cal mort...e fascinanta o "speriata"de peste 18 ani, dar e f.f. greu de scos din zona de comfort, de lichidat dependenta ei de parinti. Vorbeste cu ea, daca ai posibilitatea sa te muti impreuna cu ea, cere-i asta, apoi vezi ce si cum.