| AlexGeo12321 a întrebat:


Eu sunt împreună cu o fată de 12 zile(poate pare şi puţin amuzant de pe 1 aprilie), problema este că eu sunt din Brăila iar ea este la Bucureşti (dacă vă întrebaţi cum ne-am cunoscut, pe Facebook, nu ştiu pe unde m-a văzut ea şi i-a plăcut de mine şi mi-a dat cerere şi după mesaj), ce mă bucur foarte mult este că din atâţia care mi-a arătat că i-au zis că o plac şi că vor să fie cu ea, m-a ales pe mine în ciuda distanţei, eu sunt clasa a 8a și sunt mari şanse să mă duc la liceu la Bucureşti şi o să stau la o mătuşă, ceea ce ar fi şi foarte bine pentru relaţia noastră pentru că o să putem petrece mai mult timp împreună, problema este că mama ei nu o lăsa până acum să stea pe telefon deloc în timpul şcolii (luni, marţi, miercuri, joi) şi de abia a reuşit să o convingă acum să o lase doar 15 minute care sunt bune şi ele deşi ne-am fi dorit să putem vorbi măcar 1 oră, o iubesc atât de mult încât eu care sunt total paralel cu făcut poeziilor sau al compunerilor pentru ea am scris vreo 5 poezii în doar jumătate de oră
Întrebarea pe care vreau să v-o pun, voi ce părere aveţi, se merită să aştept câteva luni şi după să ştiu că am lângă mine o fată care mă iubeşte foarte mult şi pe care eu o iubesc?
Eu sunt dispus să aştept pentru că ştiu că aşteptarea o să merite

Răspuns Câştigător
| artemidak a răspuns:

Eu zic ca merita dacă esti convins.
Deși ai grija sa nu te atașezi extraordinar de mult pana nu va vedeți fata-n fata...

| AlexGeo12321 explică (pentru artemidak):

O să am grijă să nu fac chestia asta, am făcut-o o dată în trecut şi după am avut de suferit şi mi-am învăţat lecţia, cel mai probabil o să ne întâlnim luna viitoare pentru că verişoara mea de la Brăila are nunta şi o să merg şi eu şi o să vorbesc cu ea ca să ne întâlnim şi să stăm într-un parc şi vedem după ce facem mai departe

| artemidak a răspuns (pentru AlexGeo12321):

Ma bucur dacă te-am ajutat!

6 răspunsuri:
| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Sunt doar 12 zile! Ce naiba iubire sa simti cand nici nu v-ati vazut? O consideri perfecta si esti atat de disperat dupa ea din cauza ca n-ai avut pana acum pe nimeni. Nu-ti mai crea iluzii ca totul o sa fie roz, o sa va vedeti pe saptamana la matusa ta la Bucuresti. Prostii!
In cazul in care ceva merge prost, ce solutie ai?
O sa dispara la fel de spontan precum a si aparut.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Îți dai seama ce o să se merite când după câteva luni ai să realizezi în sfârșit că 1 Aprilie nu degeaba e 1 Aprilie?

laughing

| AlexGeo12321 explică (pentru anonim_4396):

Poate că 1 Aprilie o fi ziua păcălelilor, dar cine naiba şi-ar petrece 12-13 ore dintr-o zi vorbind la telefon cu o persoană pe care nu o place, într-o seară am vorbit de la 20:00 până la 4 şi ceva dimineaţa, plus ce am mai vorbit şi ziua, nu cred că cineva ar face asta pentru o farsă, ea şi-a pierdut aproape toată noaptea în care ar fi putut să doarmă vorbind cu mine

| MistocarulSRL a răspuns:

Da.Iubirea este foarte importanata in viata cuiva.Stiu ca am doar 10 ani si nu o sa ma asculti dar serios, eu stiu.Asteapata.Cine stie cand mai gasesti alta ca ia.