| xPandorax a întrebat:

E cam urgent, deci dacă cineva se îngăduie să-mi răspundă e excelent. Am nevoie de o părere, căci sunt foarte debusolată. Sunt în ultimul an de liceu și trebuie să mă hotărăsc la ce facultate dau. Chestia e că am mers până acum pe principiul că voi da la medicină, dar brusc m-au cuprins tot felul de îndoieli și frământări. Sunt bună la biologie și am o capacitate mare de asimilare a informațiilor, dar stau prost cu chimia și nu-mi permit să mă meditez într-un timp atât de scurt. Mi-e frică și de biochimia din facultate, căci sunt capabilă să memorez niște chestii, dar de dedus singură nu pot.

M-am gândit că o altă facultate ar fi mai bună, pentru că știu că medicina nu-mi va putea acorda timpul necesar să-mi păstrez și pasiunea de a scrie cărți. Treaba este că, în principiu, caut ceva care să-mi asigure un loc de muncă încă de la absolvire și să fie suficient încât să-mi asigur traiul de viață pe cont propriu.

Acum, sunt bună la mai multe lucruri. În primul rând, româna pot spune că o stăpânesc foarte bine. În simulare am luat 9, 80 fără a revizui notițele despre subiectul trei. Sunt foarte bună și la limbi străine. Engleza o stăpânesc la nivel olimpic, franceza peste mediu și spaniola, deși nu am studiat-o în liceu, o știu aproape perfect, inclusiv gramatical. Am vagi cunoștințe și în limba rusă și italiană și nu mi-ar fi greu să învăț o limbă mai exotică, deoarece știu să cânt melodii în japoneză de la animeuri, și știu un minim de cuvinte în hindi și turcă. Psihologia mă pasionează, cum mă pasionează formularea unor argumente. Aș fi optat pentru drept, dacă nu aș fi știut cum e cu pilele pe care eu nu le am. La istorie și geografie mă pricep cât de cât. De fapt, aș putea spune că mă descurc la orice, în afară de fizică, chimie și informatică, cea din urmă nefăcând-o decât foarte puțin în liceu. Matematica nu îmi place, dar o înțeleg dacă fac eforturi. În plus, încep să iau meditații la matematică pentru bac.

Știind toate aceste lucruri, ce mi-ați putea recomanda, în așa fel încât să am un loc de muncă rapid și profitabil? Având în vedere că nu am pile sau relații, bineînțeles.

4 răspunsuri:
| Ramina a răspuns:

Daca iti plac atat de mult si te pricepi la limbi straine ai putea sa dai la facultatea de limbi straine din Bucuresti, poti face inclusiv limbi exotice si dupa ce o termini sa devii profesoara si sa predai una sau mai multe limbi straine.
In legatura cu medicina, sunt in aceeasi situatie cu chimia, pe care o urasc si o inteleg cu greu, eu am terminat liceul anul trecut dar am ramas acasa un an ca sa ma asigur ca intru anul asta la medicina pentru ca eu nu am facut in liceu nici biologie nici chimie si am nevoie de amandoua la admitere, iar presiunea ar fi fost prea mare avand in vedere si bacul. Nu e imposibila totusi chimia pentru admitere(depinde de fiecare facultate de medicina in parte). Iar biochimia din facultate 80% nu are legatura cu chimia din liceu/de la admitere, se bazeaza pe reactii chimice care au loc in corpul uman, formule, substante si in niciun caz chimia aceea organica unde trebuie sa rezolvi probleme cu care probabil esti obisnuita.
Daca chiar vrei la medicina, ai timp sa inveti daca te organizezi bine zilnic, dar daca ai indoieli in privinta medicinei alege orice altceva care te face fericita deoarece medicina este imposibil de dus la capat daca nu iti doresti suficient de mult sa fii doctor, in sensul ca asta ti-ai dorit dintotdeauna si te pasioneaza.
Iti doresc mult succes orice ai alege.

| DavidoffUser a răspuns:

Daca iti place cu adevarat medicina, ia anul asta liber ca n-o sa intri daca zici ca nu esti sigura pe tine la chimie.
Daca nu, ce iti place tie cel mai mult, nu ce se plateste, ce iti place.Cand iti place un lucru automat esti si bun la el, esti tanara si ai timp, fa ce ITI PLACE TIE, nu parintilor, nu vecinei de la 2, nu colegei din spate cu iphone 6s si guma in par, tu esti importanta, e viata ta.
Eu as zice asa, te hotarasti la ce-ti place, intri pe net si te informezi de fiecare meserie in parte si daca ti-ar surade x sau y si nu dai la nimic anul asta si te pregatesti pentru anul celalalt in care sigur iei.
Am o prietena careia i-a placut medicina, cand a dat prima data n-a luat, tot ca tine era,statea prost cu chimia.A venit acasa foarte dezamagita,dar a intrat in anul urmator la Cluj unde sunt niste medii de intrare... lesini.
Fa cum ti-am zis mai sus, gandeste-te ce-i mai bine pentru tine, nu pentru altii, si ia-ti anul asta liber pentru invatat daca trebuie si daca nu stii ce-ti place, nu-i nimic, stai singura pe o banca (oriunde) si uita-te la toti oamenii pe care-i vezi mai modesti/saracuti si gandeste-te "oare unde au gresit sau or fi avut oportunitati? " si atunci gandeste si la tine si la oportunitatile tale si cat esti de tanara si cred ca si frumoasa si la cat de multe alegeri ai pentru ca vine un timp cand n-o sa mai ai de ales si o sa faci ce n-o sa-ti placa toata viata.Iti spun ca te trece un fior pe sirea spinarii numai cand auzi "toata viata" si "nu-mi place" in aceeasi fraza.
Succes la BAC!

| Yinsho01 a răspuns:

Scuze ca nu am nici un raspuns legat de intrebarea ta, dar cred ca parintii sunt mandri de tine. Iti urez succes in viata si un job pe masura

| Monicass1 a răspuns:

Medicină este extrem de grea,iar un loc de muncă fiind la medicină,nu ti.l vei putea ține. Însă îți recomand să aplici la ASE-relatii publice sau limbi străine și optezi tu ce limbi dorești să studiezi. Eu sunt in alimentație publica,fac biochimie pe pâine și te asigur că nu e greu deloc,nu tine chiar de chimie,iar la cursuri faci si o parte laborator,adica îți explica totul în practică. Dacă dorești un job,sfatul meu este să nu dai la o facultate de stat,nu vei face fata, nu vei avea timp să înveți, iar dacă ai restanta, îți vei da un salariu să o iei, daca ai 3 restante, repeți anul. Îți urez succes in orice vei face!