anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună deci vorbesc cu un băiat pe care l-am cunoscut acum o lună cam așa pe o aplicație de dating și îmi vorbește frumos si îmi spune că sunt specială si ca i-am intrat în suflet multe vorbe din acestea si pare un băiat chiar bun adică nu ca restul doar ca este mereu on pe whatsapp sau pe Instagram iar mie îmi răspunde greu uneori fiind on si este on mereu deci am început să cred ca vorbeste cu mai multe fete pentru că altfel,cu cine ar vorbi?
Eu am mai trecut printr-o dezamăgire maxima recent și am dubii de atunci, am ieșit cu un băiat o perioadă apoi m-a întrebat dacă vreau să fiu iubita lui, părea foarte interesant și îmi vorbea frumos apoi am aflat ca avea relație de 5-6 ani...am rămas șocată efectiv
Si revenind la băiatul acesta cu care vorbesc, el este din București si eu sunt din Severin si am hotărât să ne vedem în august sa merg eu la el si sa stau câteva zile, doar că nu știu...am impresia ca joaca la mai multe capete cum făcea celălalt si nu vreau sa mai trec prin asa ceva, stiu ca unii vor spune ca trebuie să vina el dar nu am unde sa îl aduc pentru că nu am frumos în casa este un apartament mai vechi, el are frumos în casă din câte mi-a arătat si mi-a spus ca a vorbit cu mama lui despre mine si ca vrea să îi cunosc familia atunci când voi veni să stăm la părinții lui.
El are 24 de ani, iar eu 18 ani.
Nu știu dacă merită să mă mai risc sau ce să fac, vorbesc cu el dar fiind distanța...e nașpa.

15 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Cam dai vrabia din mana pe cea de pe gard. Ai ales pe unul tocmai din Bucuresti, cand poti gasi si pe la tine din oraș.
Dar e bucurestean.(ironic)!

| Evans3110 a răspuns (pentru darrio2007):

Nu înțeleg la ce te referi, ce anume dau?happy

| darrio2007 a răspuns (pentru Evans3110):

Of, of! No comment!

| Violleta2022 a răspuns:

Asta-i metoda Lover-boy de a cucerii fetele si apoi a le scoate peste hotare, pentru a le vinde pe piata de pprostitutie.
Nu te risca, ca aia nu-i iubire si nu esti tu speciala, intentia lor este sa te impresioneze si sa-ti spuna ceva care sa te maguleasca, cu scopul sa cazi in plasa lor si sa fii rapita, apoi vanduta peste hotare ca pprostituata.

Ia de vezi realitatea:
https://editiadedimineata.ro/......-de-cifre/

https://www.youtube.com/watch?v=TIMUOuzWmJI
https://www.eliberare.com/2017/02/metoda-loverboy/
https://click.ro/......45452.html

| Evans3110 a răspuns (pentru Violleta2022):

Chiar nu m-am gândit la așa ceva, nu pare genul care să facă asta.
Adică am vorbit mult cu el și este un băiat cu principii, tocmai ce a terminat o facultate.

| Violleta2022 a răspuns (pentru Evans3110):

Nu are nici o importanta ca-i cu facultate sau nu, ca toti interlopii si proxenetii din ziua de azi isi iau examenele si diplomele de la facultate pe bani, nefacand o facultate "pe bune', fiindca asta nu le aduce bani ei scaotandu-si banii din pacalitul fetelor, vanzandu-le apoi peste hotare, la produs bani multi.

Principiile lui pot fii minciuni sfruntate, invatate pe de rost ca sa agate si sa faca impresie buna si foarte buna, la toate fetitel naive, ca sa le poata cadea in plasa.

Daca este un baiat destept asa cum crezi tu, de ce nu-si gaseste nici o fata in Bucuresti, si-si cauta din provincie?
Iti spun eu: fiindca in provincie nu-l cunoaste nimeni si nu-i pot da de urma, daca te rapeste si te scoate din tara.

Pana si invitatia lui, sa te duci in bucresti este tot o capcana!
De ce nu vine el, ca barbat la tine, sa te cunoasca, asa cum ar face orice barbat normal cu principii in cap?

Totul, dar absolut totul in povestea ta este descrisa pas cu pas, in povestile de "lover boy" cu rapiri si prostitutie.

| ReddY25 a răspuns:

Îți scriu din capul locului, lasa-l balta si vezi-ti de drumul tau

| StoicAnalysis a răspuns:

Cel mai probabil face grooming cu tine. Adica poate fi un peste care sa te racoleze. Nu crezi ca e dubios sa te cheme la el acasa dupa doar o luna de vb pe net? Adica nici macar nu l-ai vazut fata in fata.

Cel mai probabil, baiatul respectiv are peste 30 de ani si se ocupa cu seducerea fetelor tinere pentru racolat sau pentru interes personal de abuzuri sexuale. Eu zic sa nu te complici cu el si sa il ignori.

Poti incerca sa ii ceri o poza cu el ( cel mai probabil o sa-ti dea una fake ), apoi daca vrea sa va intalniti, mergi intr-un loc public cu banci si inainte cu 30 de minute de intalnire, urmareste o banca pe care sa stea o fata pe care nu o cunosti si cand il suni, sa ii zici ca tu esti pe banca aia. Tu sa stai dupa un copac ceva ascunsa, si sa vezi daca intr-adevar el este.

| Miruna333 a răspuns:

Omul asta poate sa iti spuna cele mai frumoase cuvinte, barbatii cunosc lucruri despre femei si mai ales, stiu ca femeile se indragostesc de ce aud, si de aici, iti va spune tot ce vei dori sa auzi.
Oricine te poate vraji cu vorbe dulci, astea sunt cele mai usor de aruncat. Una e cand vezi actiuni, efort, si alta e sa vorbesti pe internet si sa iti raspunda la cateva ore. De aici se vede si efortul lui in relatia cu tine.
Din moment ce nu si-a luat vreun angajament fata de tine, poate vorbi cu tot orasul si nu vei putea afla.
Te detasezi din alte relatii ocazionale atunci cand vezi ca ai gasit pe cineva care merita acest lucru. Iar tipul asta nu iti poate garanta asta.
Nimeni dintre noi nu vrem sa fim dezamagiti, insa durerea este inevitabila. Insa, ai putea sa eviti aceasta situatie daca simti inauntrul tau ca ceva scartaie. Intuitia nu te insala niciodata. Indiferent de alegerea facuta, fii pregatita de repercursiuni.

| MuatafaonurContInchisDeTot a răspuns:

Stai cuminte și nu fi inconștienta sunt mulți traficanți de orice fel în ziua de azi și nu ști pe mâna cui cazi și te vezi nu fi inconștienta. Uita-te câte sfaturi bune ai primit de la atâta oamenii care îți vor binele nu fi Orbă nu te lăsa păcăli și influențată de niște promisiuni false și vorbele goale fi conștientă ascultăi pe oamenii ăștia îți vor binele.

| Sistemulxxl a răspuns:

,am hotărât să ne vedem în august sa merg eu la el si sa stau câteva zile,''?
Ce spui tu acolo?
Nu merge nicaieri. De metoda lover boy ai auzit? Sa vina el la Severin ca nu-i departe sa-l cunosti. Te intalnesti cu el in loc public si central si vii insotita de cea mai buna prietena. Dupa aia mergi sa-i cunosti mama si neamurile.
Nu te duce in gura lupului.

| Smmo a răspuns:

De vreme ce l-ai cunoscut pe o aplicatie de dating inseamna ca isi cauta pe cineva si normal ca vorbeste cu mai multe fete. In plus este mai mic decat tine si s-ar putea sa aiba cineva ceva de comentat la asta pe la el pe-acasa daca vrei ceva serios. In privinta dubiosilor, da, lucrurile sunt cam tulburi pe net. Eu nu m-as duce...

| nevermind1234 a răspuns:

Eu iti recomand sa va vedeți pe teren neutru și un loc cât mai public. Nu trebuie sa mergi nici pe ideea ca sigur nu e de încredere, nici să te arunci in brațele necunoscutului. Ofera-i o șansă dar in condiții de siguranță pentru tine. Atat fizic cat si psihic.

| Aleeqq001 a răspuns:

Dacă urmărește multe femei sau fete pe Instagram, lasa-l!
Nu te du la el acasă, se vede ca e dezinteresat și cel mai probabil vrea sa profite de tine.
Stai acasă și ai grijă să nu mai găsești dubioși

| Evans3110 a răspuns (pentru Aleeqq001):

Urmărește multe da... chiar foarte multe dar îmi este nașpa sa îl întreb de ce urmărește atâtea fete, cred că vorbește cu ele