Bună!
Dupa naștere m-am simțit foarte obositã si am cam uitat de acest site unde obișnuiam să-mi aștern gândurile.
Am născut o fetiță perfect sănătoasă la sfârșit de septembrie, pe 29 mai precis și am numit-o după mama mea, Gabriela.
Problema este că mama trebuie să aibă grijă de ea când eu învăț pentru un examen sau sunt la liceu și este foarte greu, mai ales pentru că trec a 12a...mi-e mila de ea și incerc sa fac mâncare, să fac curat si alte treburi casnice când pot și chiar dacă mama se străduiește să nu o arate, știu că e cam obositã din cauza mea și a locului de muncă unde e nevoită sa lucreze peste program.
Încep să-mi fac griji pentru ea, are 45 de ani...
Și știu ca am făcut o prostie făcând un copil, când eu însumi sunt încă un copil, dar acum
fapta e consumată și sincer fetița mea m-a maturizat foarte mult, când am văzut-o prima data am realizat că vreau să-mi dedic viața creșterii ei și să o învăț să nu facă ca mine, de aceea vreau să ajung să am un loc de muncă bun, pentru că o voi lua si pe mama să trăiască cu noi dupa ce termin facultatea, vreau să o răsplătesc pentru ce a făcut pentru noi
Întrebarea e:
Cum sa fac sa nu mă mai simt vinovată de faptele mele?
Încerc să gândesc pozitiv, dar uneori am gânduri ca n-am să reușesc.

Buna,
Nu ai de ce sa te simti vinovata,nu esti nici prima nici ultima!
Vinovate se pot simti cele care fac avort.
De munca gasesti,trebuie doar sa cauti.
La fel si in viata, poti reliza multe, doar sa faci ceva si sa nu stai sa speri cum fac unii cu vise mari.
Daca pleci cu gandul ca nu reusesti, e posibil sa fie asa si sa te demoralizezi la primul esec.
Daca pleci la drum optimista si cu capu sus, fiecare esec ar trebui sa te ambitioneze.
Succes!

Vinovată ești și o să rămâi toată viața ta.
Dacă îți vezi mama obosită de ce o mai chinui să-ți crească plodul?
Realitatea nu e la fel cu ce vedeai tu în filme, corect?
Oricum dacă ai așa mamă de te-a lăsat să c**i un copil tu încă fiind la liceu...e clar ce părinte ai.

Daca te incalzeste cu ceva, indiferent de varsta la care nasti, tot te bazezi super mult pe bunicii copilului. Asa ca...

Nu ar trebui să regreti ce ai facut. Nu ai avut intentii rele si nu ai cauzat in rau voit nimănui dand viata unei fiinte,în loc să o avortezi, căci e păcat sa ti bati joc de ce a lăsat natura.
Tu nu esti un copil. Esti matura fizic pentru a creste un copil iar odată cu creșterea lui, devii si tu mama. Nimeni nu s-a nascut invatat. Încearcă să faci lucrurile din plăcere, nu din vinovăție, căci nu ti ai gresit cu nimic nici tie, nici mamei tale. Responsabilitatile ne maturizeaza iar ocupația ne da sens. Sunt lucruri normale.

Wow, ce sa spun! Felicitari ca ai avut curajul sa iti asumi greseala si ca nu ai avortat. Imi imaginez ca este greu si pentru tine si pentru mama ta, dar tinand cont de imprejurari cred ca lucrati ca o echipa ceea ce este excelent. Este obositor si pentru tine si pentru ea cu un bebe mic, dar fetita va creste, iar voi va veti bucura de ea in ciuda oboselii. Timpul va trece, tu lupta in continuare pentru ceea ce ti-ai propus avand in vedere sustinerea mamei tale, ceea ce este mare lucru, si vei reusi in ciuda sentimentelor de vinovatie pe care le ai. Aceste sentimente sunt normale in contextul de fata, insa ai grija sa nu te doboare. Succes!

Felicitări! Să-ți trăiască!
Să te ierți! Acum, să-mi fie cu iertare, sunt fete și femei care avorteaza fără măcar să schițeze o față tristă. Tu chiar ai făcut un lucru minunat! Ai adus pe lume un suflet, l-ai purtat 9 noua luni in pântece.
Eu în locul tău nu mi-aș aloca timp să mă învinovățesc.
Bucură-te de fetița ta!
Va fi puțin mai greu 2-3 anișori, pentru că încă este mică.
Încearcă să rămâi cu tatăl fetiței tale, pentru binele ei! Are nevoie in egala măsură de amândoi.

Toți o felicitați de parca ar fi descoperit leacul pentru cancer.E la liceu si deja are un copil si voi mai aveti puțin si îi ridicați o statuie,totul pentru ca a stiut cum sa-si expună problema intr-o maniera care sa înduioșeze si s-o facă pe ea sa para victima inocenta,cum ambiție nestrămutată. In realitate, nu e decât o fata naiva, credula, nu prea inteligenta, care o făcut o tâmpenie care o sa-i afecteze permanent viața. Ipocrizia asta e fantastica.In alte circumstanțe, tipa ar fi intrat in depresie la ce răspunsuri ar fi primit, dar de data asta o ridicați toți in slavi.
Revenind.E normal sa te simți vinovata.Asa se simt majoritatea oamenilor după ce fac o greseala.Si acum ai sa-mi spui ca nu-i adevarat, ca bebelușul tău nu e o greseala.Dar având in vedere circumstanțele, cam asta e.Deci e normal sa te simți vinovata.Dar ținând cont ca pari sa te fi maturizat, sa fi inteles consecintele faptei tale si sa fi luat cea mai buna decizie(sa-ți crești fiica, sa-ți continui studiile, sa ai o cariera), ai reușit sa faci mai multe decât multe alte femei care au dublul vârstei tale.Deci nu e totul pierdut.
Ideea e sa știi cum sa-ți canalizezi vina. Poti s-o lasi sa te doboare sau poți sa accepți ca trecutul nu mai poate fi schimbat, dar viitorul tine doar de tine, chiar dacă ți l-ai stricat din multe puncte de vedere.Inca mai poți invata, obține un job decent si poți sa-ți continui viața.Nu ești singura mama tânăra si singura.Nici prima, nici ultima. Poti avea o viața mai buna decât a multor alte persoane, dacă te străduiești si depui tot efortul necesar.

Tie de copil ți-a ars la vârsta ta? De eram mama te băteam pana făceai avort spontan )))))))
Pai copil îți trebuia tie la vârsta asta? Îți trebuia p***? Îți era frica ca nu mai ajunge p*** la tine? Vai de capul tău.
Nu știu, eu am rămas însărcinată dar am făcut avort de 2 ori și asta odata la 18 ani și odata la 20 acum o luna. Pentru ca pur si simplu mi se pare o povara un copil și inutil. Și tu ai liceu și îți arde de așa ceva? Ești o disperata de p***

Bună! Cosmina, asa cum ai spus si tu,"fapta e consumata". Viata ta e deja plina, nu mai ai timp de regrete. Atat tie cat si mamei tale va este greu si e normal. Nu are rost sa te invinovatesti. Oricum cresterea unui copil e una dificila, dar roadele pe care le veti culege mai tarziu vor fi pe masura. Sunt sigura ca mama ta o iubeste la nebunie pe Gabriela si cel mai probabil, statul alaturi de ea nu reprezinta o povata. Spre exemplu, bunicii mei erau extrem de ocupati, iar eu eram o rasfatata, faceam numai prostii. Pana la 6 ani m-au crescut ei si nu pentru ca ai mei nu aveau timp ( ca in cazul tau) ci pur si simplu pentru ca bunicii mei isi regaseau tineretea in mine.