anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Buna TPU

Mama mea și-a găsit un iubit, italian, iar acesta i-a schimbat complet modul de a gândi.

Mama, care ura înainte sa facă alt copil, care a jurat ca nu va mai face copii, și ca eu sunt sigurul ei copil, vrea acum UN COPIL CU ASTA!

Nu sunt de acord deloc cu tipul, îl urăsc, ma jignește din prima zi din care l-am văzut iar mama ii da dreptate!
Dacă ii cer ceva mamei, orice, când e el de fata, îmi spune sa ma duc la munca, wtf? Mama care îmi dădea tot ce ii ceream, niciodată nu i-am cerut lucruri de mare valoare, cum ar fi un pc sau un telefon nou, ci câțiva bani pentru dulciuri sau un tricou. Iar replica lui fiind "du-te la munca".
Dacă pe el tac-su îl bătea când era mic și îl punea la munca eu ce sa ii fac?
Dacă ii spun ca vreau sa fac facultatea de medicina zice ca sunt prost, bătut in cap, iar mama care spunea ca îmi va plăti facultatea acum mi-a spus sa mi-o plătesc eu, ca ea nu are de unde. De ce naiba crede asta? De ce pana și mama rade de mine ca nu învăț?

De ce? De ce nu mai e mulțumită de mine? Întodeauna am luat premiu la sfârșit de clas cu media peste 9, 40, a fost mulțumită dar de când îl cunoaște pe asta nu mai e cum era!

Momentan sunt in Italia iar Maine voi pleca in România cu bunica.
Bunica și ea face urat, i-am spus ca am nevoie de pantaloni noi pentru școala, ca ceilalți sunt mici, și mi-a spus sa ma duc sa muncesc și mi-a dat exemplu pe tipul asta...

De ce? Ce pot face?
Le-am explicat amândurora ca ma deranjează mult, iar mama spune "fă-o de dragul meu și suporta-l".
Pe dracu, e nesuferit. Rade de mine ca sunt gras, și ca mănânc mult! El nu se uita la el! Am fost aseară la pizza, a mâncat 2 pizza mari iar eu doar o felie și apa... doar pentru a nu ma face de ras și a început sa tipe la masa ca am mâncat prea mult, toată lumea se uita și am început sa plâng și tot el s-a supărat și a făcut figuri ca pleacă și apoi scandal!
De fe face asta? Ce i-am făcut? Are de gând sa vina și acasă in România sa se mute, eu cred ca o sa ma mut, plec, ma duc la orfelinat, ajutați-mă va rog, ce pot face?

De fiecare data când am asemenea probleme lumea îmi spune ca sunt răsfățat, nu sunt, nu cer imposibilul, am cerut o pereche de pantaloni la 20 lei! De ce ii dau toți dreptate? De ce mama imi spune ca eu sunt gras și ca nicio fata nu se uita la mine? Când el are peste 159kg și mama îl accepta!
Mama nu era așa acum un an, când l-a cunoscut! Nu e mereu așa, ci doar când e el prin preajma, e dura uneori și tipa la mine, dar cred ca asta e normal pentru un părinte... Dar cu ce drept el îmi spune ce sa fac și ma jignește in halul asta? Sa știu ca voi avea un nenorocit de frate ce seamănă cu el, mai bine ma sinucid! Nu mai suport!

Îmi vine sa plâng de fiecare data, e ridicol... dqr asta e adevarul, nu mai suport deloc sa stau aici, 3 luni a trebuit sa îl suport iar acum mama vorbește cu bunica ca va veni cu el acasă, doamne simt ca explodez, iar acum mama spune "nu are ce caută la mine acasă" iar bunica se cearta cu ea și spune "e băiat bun, dacă nu vrei te muți la el", doamne...

E normal ca acum sa îmi doresc sa ma duc la tatăl meu? Dar bunica ma amenință ca nu ma mai întorc inapoi... e normal sa ma simt mai liber spunându-i tatălui meu ce am pe suflet?
Înainte eram deschis cu mama, dar acum nu mai e așa...

Știu, ca trebuie sa își trăiască viața și ca are nevoie de un partener...
De ce toată lumea ii spune "fa un copil mama cu asta ca așa ai și tu un copil aproape, ca asta te lasă peste câțiva ani când se însoară"? Chiar nu își dau seama cât de mult ma deranjează asta? E ca și cum voi fi înlocuit pentru ca așa vor babele... Dacă asta au făcut copii lor, asta voi face și eu? Ma bucur ca mama nu crede chestia asta și are incredere in mine pentru asta, dar as vrea sa aibă incredere in mine si in cazul facultății..., și nu numai.

Simteam nevoia sa ma descarc... sfaturi va rog...

19 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Ce e dubios ca deja 3 adult spun de tine aceleas lucruri.Nu vreau sa le dau dreptate celor mari dar te-ai gandit ca poate fiind singurul copil ai fost un pic cam pupacit si acum cum a aparut altcineva in peisaj de simti putin dat la o parte si devi oarecum gelos.
Ei sunt mari si mama ta trebuie sa isi refaca viata sa fie fericita iar tu mereu vei fi copilul ei chiar daca te mai tachineaza.Trebuie sa vorbesti frumos cu ei si sa le explici ce nu iti convine nu sa te dai cu fundul de pamant, punete si tu si fa un sport sa te placa fetele si sa nu mai zica a tai ca esti gras, fa cate o curatenie in casa sa vada ca te intereseaza ca muncesti si nu te mai compara cu acel om ca el e mult mai mare ca tine deci poate avea 100 de kg deci tu fa fix din contra sa nu ajungi asa.
Iar daca mama ta va dori sa faca un copil este alegerea ei doar nu il vei creste tu si oricum ar fi nu iti va lua locu.Vei avea un fratior sau o surioara cu care sa vorbesti, intelegi etc

| Canndii a răspuns (pentru Freya1):

Într-un fel ai mare dreptate, sunt gelos pe acel copil care probabil va urma, deoarece fiind al lui nu se va comporta așa cu el...
Le-am explicat cât de calm și frumos am putut, degeaba, răspunsul bunici și al mamei a fost "FA-o de dragul meu..." Ok, fac asta, dar nu accept sa ma jignească cand și cum vrea el...

| Caro34 a răspuns:

13 anisori! Mai ai putin si vei deveni major. Pana atunci ai putina rabdare, concentreaza-te mai mult pe scoala, pe invatatura si fii calm. Cand cineva te jigneste, trage aer in piept, expira-l si incearca sa te detasezi de ceea ce ai auzit... Eu nu o vad pe mama ta foarte fericita cu tipul... Incearca sa-i spui mamei tale, cand este singura, ca nu va fi fericita langa un asemenea om, ca ea este o persoana valoroasa si oricand va gasi pe altcineva care o va aprecia si care te va accepta si pe tine. Daca nu va intelege, atunci aminteste-ti ca tu poti, mai tarziu, pleca insa ea va ramane mereu cu el, iar daca va mai face si un copil, va fi mereu unita cu el. Numai bine!

| AleexisViol3t a răspuns:

Ai putea sa vorbesti cu tatăl tau, nu neaparat sa ii spui de lucrurile astea, dar i-ai putea propune sa stai la el daca la bunica/mama ta nu te simti in largul tau. Nu sa te muti definitiv, o perioada, cât ai tu nevoie pentru "a te mai relaxa". Cat despre ceea ce spune bunica ta, ca daca te duci la tatăl tau nu te mai întorci la ele....ar trebui sa nu o iei in seama prea mult pentru ca aici e vorba si despre mama ta, iar daca ea isi doreste sa stați impreuna sau sa te vada, bunica nu are nimic de facut in privința asta.
Parerea mea e ca ar trebui sa te duci la tatăl tau fara sa te mai gandesti la ce spune x sau y, alta solutie mai buna pentru tine nu vad.
Sper ca te-am ajutat macar putin.

| Canndii a răspuns (pentru AleexisViol3t):

Mama mi-a sugerat asta, doar ca îmi e frica.
Când eram mic îmi spunea ca dacă ma duc la el sa nu ma mai întorc niciodată și ca el niciodată nu îmi va cumpara lucruri de care am nevoie...
nu pot sa o învinovățesc pe mama ca nu ma iubește, doar ca ii da prea multă dreptate ăstuia și de frica sa nu o părăsească nu ii spune nimic... aseară a fost ce a fost și s-au certat pentru ca a făcut urat și lumea se uita.

| AleexisViol3t a răspuns (pentru Canndii):

Da, dar pana la urma e tatăl tau. Poate cu timpul si mama ta isi va da seama de ce fel de persoana e tipul asta, dar cred ca ar trebui sa mai vorbesti cu ea despre situația asta, bineinteles cand nu e italianul pe langa voi.

| Buzi213 a răspuns:

M-ai impresionat. Sfatul meu e sa ii deschizi ochii mamei tale si poate se desparte de el, asa cum am facut cu mama mea, iar acum, ei sunt despartiti. Fa si tu la fel si o sa reusesti

| Chernobyl a răspuns:

Mama ta l-a luat pentru banii fara suparare.Da ca vine in Romania trateaza-l ca in Romania nu pizza nu spaghete da-i ciorba si slanina cu ceapa si mamaliga pana s-o satura de Romania si sa chinuie un roman. Acum serios suna la politie doar pentru ca e italian aia nu inseamna ca are voie sa calce in picioare un roman scoapa mai repede de el ca asa ceva nu se mai poate.

| Canndii a răspuns (pentru Chernobyl):

E foarte zgârcit, nu da niciun ban, prefera ca mama sa ceara bani altora decât sa ii dea el... lucrează cu romanii de 10 ani, deci e deja obișnuit și nu are rost, știe ce se mănâncă in România și spune ca de aia exista porci in lume... și ca toți țiganii vin din România.
Nu pot suna la poliție, cred, nu mi-a făcut nimic fizic, iar poliția din țara asta nu ar face nimic pentru un străin.

| goblinuldansatordincalcaie a răspuns:

In primul rand, vreau sa zic ca in lume sunt multe feluri de parinti, unii sunt niste nenorociti care ar merita impuscati in cap, unii si-ar da hainele de pe ei pentru copilul lor, crede-ma ca am auzit de tot felul de cazuri de la prieteni. Parintii mei sunt prea buni, prea perfecti cu mine, imi ofera tot ce vreau eu pentru ca ei nu au avut parte de ce isi doreau. (Nu vreau sa crezi ca sunt un copil rasfatat cu fite, primesc ce am nevoie dar stiu si ce e munca, pentru ca in familie lucarm toti pentru ca avem afacere de familie, dar in fine, deja deviez de la subiect laughing). Ce vreau sa zic e ca unii parinti stiu sa ii pretuieasca pe copii, un parinte adevarat ii da copilului mancare si el mananca resturile daca e nevoie (asta e un exemplu cam extrem, dar asta e un adevarat parinte). Parintii mei imi ofera ceea ce si-au dorit ei sa aiba cand erau mici. Nici nu il pot sa il numesc " bunic " pe tatal mamei pentru ca e un nenorocit care nici nu stiu cum arata. Nu tuturor le e dat sa aiba parinti devotati, dar noi trebuie sa invatam din greselile celor din jur. Daca nu ai avut parte de parintii pe care ti-i doresti, fii tu parintele cel mai bun pentru copilul tau, asta cred eu. Nu pot spune cat de "mama" e mama ta, dar gandeste-te ca sunt altii care au parte de rele mult mai mari.
In al doilea rand, mama ta e orbita de afectiunea pentru barbatul ala, insa parerea mea este ca dupa un timp iubirea va disparea, iar daca cei doi nu se potrivesc ca persoane, se vor desparti. Un lucru pe care il vad atat de des, este ca un fenomen si il voi explica : Doi oameni (un barbat si o femeie) se plac si ajung sa se iubeasca (ah iubirea asta, vai ), incep o relatie care daca nu se destrama intr-un timp, evolueaza la o casatorie. De la casatorie urmeaza un copil, unii chiar se grabesc sa isi mareasca familia. Dupa ce copilul se naste si creste, sa zicem ca copilul are cativa ani, deja cei doi isi dau seama ca au caractere diferite, ca nu se potrivesc. De ce isi dau seama abia acum ca au gandiri, credinte, insusiri morale si caractere diferite? La inceput toti sunt orbiti de iubire, SE GRABESC SA ISI OFERE AFECTIUNE INAINTE SA AFLE DACA SUNT COMPATIBILI CU PERSOANA ACEEA, la inceput toti vorbesc frumos, se comporta frumos, dar dupa un timp totul se schimba. E ca si cum ar avea lentile care ii fac sa nu vada totul asa cum este. Si cine sufera din fenomenul asta care se petrece cu toata lumea? Sunt doua cazuri : In primul caz sufera copilul pentru ca parintii divorteaza, iar in al doilea caz sufera adultii pentru ca suporta totul pentru copil. Pot spune ca eu am parte de al doilea caz in familie.

Poate am deviat putin de la subiect, poate putin mai mult... Vreau sa zic ca daca sa zicem ca mama ta se casatoreste si face un copil cu italianul, dupa cativa ani va disparea iubirea aia oarba si mama ta va avea de suferit. Zic ca pentru tine, daca simti ca poti, e mai bine sa te distantezi de mama ta, poate sa stai la tatal tau...

| Canndii a răspuns (pentru goblinuldansatordincalcaie):

Probabil unii dintre voi ați înțeles greșit sau nu m-am exprimat eu prea bine.
Mama mea îmi oferă totul, doar ca atunci când e el in preajma nu e de acord cu ce spun.
Ea vrea ca in fata lui sa para o mama dura. dar nu e așa.
"Tatăl" meu M-a abandonat la 2 ani, probabil la fel cum ai spus și tu, iubirea a dispărut, dar acum ma înțeleg bine cu ambii parinti. Și ei au început sa se înțeleagă între ei iar acum câteva zile mama mi-a spus "Ai vrea sa ma împac cu taică-tau?" Iar reacția mea era gen... wtf?
In legătura cu acel om, e un tip foarte dur și pretențios, nu vrea ca mama sa îmi ofere "totul" și eu cred ca de aceea procedează așa mama.
Faza cu jignitul... cum am mai spus, de frica, nu ii spune nimic. Doar ca a văzut și ea cât de mult ma afectează și într-un final i-a spus, iar el spune ca nu e cu intenție rea... pe naiba, descurajeaza-ma tu sau jignește ma cum îți vine la gura și spune ca îmi vrei binele prin asta.

| goblinuldansatordincalcaie a răspuns (pentru Canndii):

Normal ca tu cunosti situatia mai bine decat cei ce comenteaza, pentru ca tu esti singura persoana de aici care ii cunoaste pe cei de care vorbesti, eu doar spuneam cateva chestii in general. Parerea mea, dupa cum am mai spus e ca daca mama ta va avea un copil si se va casatori cu el, dupa un timp probabil va fi nefericita cand isi va da seama ca viata nu e plina de iubire. Din cate am inteles, nu ai parte de un "tata" minunat, poate nu il cunosti atat de bine, dar daca esti nefericit cu italianul ala in casa, iar daca mama ta va avea un copil cu el iar copilul va " fura " atentia adultilor, si vei suferi. Nu tuturor ne e dat sa avem frati sau surori mai mici ( eu ziceam ca daca as avea un frate mai mic l-as pune intr-un cos din papura, i-as scrie Moise pe frunte si i-as da drumul pe apa, bineinteles ca din gluma, sa nu se gandeasca cineva la prostii pe aici ). Poate ai putea sa te folosesti de " tatal tau " sa stai la el, asta daca e singur (o mama vitrega probabil nu te-ar ajuta deloc) si daca are o situatie buna, adica sa ai loc in casa lui si sa te poata intretine.

| goblinuldansatordincalcaie a răspuns (pentru Canndii):

Si ce mai voiam sa zic, in legatura cu faptul ca omul ala te jigneste, eu daca ar fi sa fiu mama unui copil si sa zicem ca doamne fereste as fi despartita si as avea un iubit (sincer mi se pare cam urat ca o mama sa aiba iubit) si iubi bubi ala sa imi jigneasca copilul, apai ****-l marele iorga ca ii dadeam cu ceva dupa cap sau ii treceam capu' prin perete. Cred ca depinde de caracterul fiecaruia, insa nu e prea ok ca ea sa taca si el, care nici nu e din sangele tau, sa te jigneasca.

| Mariaaaavev a răspuns:

Buna dragule happy In primul rând îmi pare extrem de rau pentru perioada aceasta cumplita. Nu meriți asa ceva. Nimeni nu merita un asemenea tratament. Sfatul meu este sa vorbesti cu EL! Nu cu mama ta happy deoarece mama ta e orbita de dragostea fata de el, după cum observi happy și nu ai vreo șansa sa te împaci cu ea. Dacă nu sunt indiscreta, câți ani ai? Ești major? Dacă da happy de ce nu te duci la tatăl tau? Dacă nu ești, nu ai de ales decât sa-i arați masculului "alpha" ca nu e in regula sa se comporte asa. Uite, mama mea in urma cu 7 luni a născut-o pe sora mea(eu am 18). Crede-Ma, e cumplit de greu..sunt in aceeași situație..doar ca sunt ambii părinți împreuna. Tata nu e prea iubitor de felul lui(asta e alta poveste trista). Și pe mama o enervează.dar când vad ca întrece limita și deja trece in alta extrema încerc sa-i aduc aminte ca eu am apărut din dragoste. Bun, in cazul tau el când a ales-o pe mama ta era conștient ca exiști și tu in acea casa(un suflet nevinovat). Din moment ce pe tine nu te accepta interesant este cum sta cu mama ta. Mu vreau sa acuz. Uite, dacă vrei sa faci ceva îți dau sfatul meu. Când vezi ca se ia de tine taci(e foarte dificil, stiu) și spune-i ca are dreptate(asta e aproape imposibil). Lasa-l sa creadă ca are puterea happy când de fapt tu ești cel care conduce. Gândește logic. Cine prostește pe cine? El te trimite la munca ca sa te vadă la salariul tau și sa nu mai țină o gura in pluswinking încearcă sa-i deschizi ochii mamei tale nu prin țipete sau vorbe..ci prin fapte. Retrage-te ușor, ușor când vezi ca nu mai ai loc in inima mamei tale :/ asa am făcut eu când am văzut ca nu Ma mai băgau in seama.și crede-Ma, mama ta i sa-tinduca dorul și o sa vadă cu ochii ei de ce te-ai îndepărtatwinking nu stiu ce pot sa-ți spun mai mult. când dorești sa te mai descarci da-mi mesaj in privat și îți răspund oricând happy

| Canndii a răspuns (pentru Mariaaaavev):

Am 13 ani... mereu am tăcut dar astăzi am pufnit in fata mamei, și i-am spus totul plângând și încercând sa ma calmez, iar ea a spus sa o fac de dragul ei. Mereu dau dreptate altor persoane chiar dacă e ca mine, nu îmi place sa ma contrazic dar atâta timp cât ma jignește asa...

| gshdyxdjs a răspuns:

Eu zic sa te duci la tatal tau. nu italianul. la tatal tau. poate asa mama ta o sa priceapa ce a pierdut.

| MasterLegend a răspuns:

Bate-l cand doarme laughing, baga-i faina in nas, pune-i apa fierbinte pe fata, baga-i scortisoara in nas/gura laughing

| Canndii a răspuns (pentru MasterLegend):

As vrea eu, păcat ca nu sta momentan in aceeași casa cu mine.

| AlessandraAle5 a răspuns:

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!