| Nic1 a întrebat:

Bună tuturor. Am o situație mai dificila. Va rog sa ma ajutați într-un fel cu o părere, fără a arunca cu răutate, toți suntem oameni, toți greșim la un moment dat în viata. Am o relație de 4 ani, el are niște ani în plus fata de mine. La început el era totul pentru mine, eram oarba, îl vedeam doar pe el în fata ochilor. Nu-i vedeam greșeli, nu-i vedeam defecte. După un timp, lucrurile s-au schimbat, el a plecat într-o alta tara, un timp lucrurile au mers bine cât de cât, apoi cred ca s-a obisnuit cu relația și totul s-a schimbat, a început sa devina nervos, adresându-mi cuvinte foarte, foarte urate, de multe ori ma durea foarte tare și plângeam fără ca pe el sa-l intereseze. Am avut multe certuri, devenind chiar violent la un moment dat. După un timp s-a potolit, mai mult forțat, dar mai exista o problema simt ca nu îl interesează, petrece mult timp la bar, nu ma baga în seama, zice ca îl stresez, ca sunt nebuna, prefera sa stea acolo decât cu mine, eu as vrea sa stau cu el, sa ieșim, sa simt ca îmi da aripi sa zbor, dar din păcate el mi le taie și ma descurajează în orice etapa din viata mea, mereu ma face sa ma simt prost. Îmi spune ca sunt grasa, sa slăbesc. La un moment dat am slăbit doar pentru ca mi-a spus :"sa nu te mire faptul ca o sa ma uit la una mai slaba decât tine". El a a avut și relație de o noapte cu o alta femeie, recunoscându-mi el singur. Aici vine partea proasta din partea mea, mi-am făcut și eu o relație în paralel cu relația pe care o aveam deja, am o reținere și îmi pare rău... Am făcut-o din răzbunare, din dorința de a avea afecțiune și înțelegere din partea cuiva, nu-l iubesc pe cel numit "amant", nici măcar nu știu dacă îl mai iubesc și pe iubitul meu... Nu mai simt fericire, nu mai simt absolut nimic. Îmi cer scuze de roman. Ce părere aveți?

8 răspunsuri:
Salontanul
| Salontanul a răspuns:

Acum stai cu el din obisnuinta. Apoi s-ar putea sa vina un copil si vei sta cu el ca este tatal copilului si va incepe sa te si bata. Ce crezi ca se va intampla? Daca in tinerete este nervos ce crezi ca se va intampla dupa ce va implini 40 de ani? Mergi si vezi-ti de drumul tau! Lasa-l!

| dullcat a răspuns:

Buna.Nu ne cere scuze noua pentru o relatie esuata.In schimb ar trebui sa iti ceri tie scuze pentru ca te injosesti in asa maniera si inca mai esti alaturi de aceasta persoana. Cere-ti scuze tie celei din viitor care cel mai probabil va rade cand is va aminti de tine cea de acum.

Lucrurile stau destul de simplu de obicei: cand nu mai simti nimic, e clar ca e timpul sa rupi pagina sau sa arunci cartea cu totul si sa incepi alta, sa incepi o alta etapa in viata cu alti oameni si alta perspectiva noua. Daca ramai alaturi de el doar va otraviti reciproc. Sper sa faci alegerea corecta pentru tine.

| johnnny123 a răspuns:

"Am o relație de 4 ani"
Nu, nu ai. Ceea ce aveți voi nu se mai numește demult "relație".

Lui nu-i pasă de tine, ba chiar pare să aibă o plăcere sadică să te rănească. Iar tu încerci să ții "în viață" o carcasă care a început să miroasă și pe care ar fi trebuit să o îngropi demult.

| Marius22222222222 a răspuns:

Ați greșit amândoi.nu trebuia nici el sa insele nici tu

| haileewatson a răspuns:

Ce parere sa avem? Ala e un dobitoc iar tu esti masochista si iti place sa isi bata joc de tine. Daca ai avea putina demnitate si iubire de sine nu ai sta cu un asemenea om care e clar ca nu te iubeste.

| Miruna333 a răspuns:

Partea proasta din toata povestea nu e ca ti-ai facut o relatie in paralel, e ceva normal, ai simtit si ai facut asta.
Partea proasta e ca inca mai stai cu acel individ.
Normal ca nu mai simti nimic, e si normal. Vei trece peste dupa ce o termini cu el. Nu duce la nimic bun. El este toxic pentru tine. Alege-te pe tine.

| Sistemulxxl a răspuns:

,Ce părere aveți?'' Proasta. Ai sarit din lac in put. Incheie ''relatiile'' si casatoreste-te. O sa fie jenant sa-i povestesti sotului ispravile tale, o sa fie multa neincredere dar poate sa treaca. In viata orice se plateste.

| hipotronic a răspuns:

Hei. Cu "riscul" de a suna dur ceea ce urmează să îți spun, consider că doar fiind sincer te pot ajuta

Din toată povestea pe care ai descris-o aici reiese și felul în care gândești repsectiv te raportezi tu la toată situația în care te afli

Pentru mine personal e limpede că ai o mulțime de lucruri nerezolvate tu cu tine și ai nevoie să te detașezi și să vezi ce anume a declanșat toate lucrurile pe care le simți și de ce te mai afli într-o relație cu un bărbat cu care trebuia să o închei de mult

Îți recomand să cauți mai multe despre rana de respingere sau capcanele mentale precum capcana abandonului

Recomand cartea lui Gaspar "suflete de sticlă" dar și podcastul ăsta:

https://youtu.be/KkIHI05JCs4