| evadarea a întrebat:

Când eram mică eram nervoasa mereu și îi mai dădeam cate o palmă surorii mele că era foarte enervanta.

Mă simt vinovată și responsabilă că ea e mai închisă în sine.
Nu știu dacă își amintește dar mă macină și îmi tot vine o imagine in minte când era prin clasa 1, era anxioasa și plângea în fiecare pauză și eu mergeam la ea și mă enervasem rău că în fiecare pauză se agata de mine și plângea și nu puteam sa plec și muream sa o las așa nu se oprea nicicum și am plesnit-o și a început să plângă și mai tare.
Acum îmi dau seama că ea a avut de mica anxietate dar noi nu știam ce e...
Mă gândesc că am făcut rău să o plesnesc într-un moment în care ea se simțea vulnerabila și abandonată și eu eram singura persoana in care avea încredere acolo.
O să aibă probleme în viața din cauza mea? Acum îi dau multă atenție și comunicam dar tot mă gândesc des ce jigodie am fost și acum nu mă pot opri din plâns

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| Miuletz a răspuns:

Nu e niciodata prea tarziu sa comunici. Sora mea este cu 7 ani mai mare, cand eram mica o iubeam super mult si mereu ma tineam dupa ea, ea ma ignora si impingea mereu. Am depresie de la 13 ani (si ea are, asta e alta poveste) dar cam pe la 14-15 ani a inceput sa vorbeasca cu mine si avem o relatie ok.

Eu zic sa vorbesti cu ea, ii spui ca iti pare foarte rau de cum te comportai cand erati mai mici (nu te justifica, nu intoarce discutia spre tine si problemele tale. Doar ii spui ca iti pare rau si ca acum te-ai schimbat si ca o sa fii acolo pentru ea mereu). Probleme probabil are, dar poti rezolva ce ai cauzat cu timpul. Arata-i ca esti acolo pentru ea acum, vorbeste cu ea. Incearca s-o impingi tu usor usor, sa iesi cu ea, sa va distrati, sa o asculti. Transmite-i ca o iubesti neconditionat (indiferent de ce religie si-ar alege, ce greseli a facut, sexualitate, etc.) si ca poate sa aiba incredere in tine.

Cum a zis alt comentariu, nu are rost sa te consumi pentru ce a fost. Inca poti repara ce ai facut.

Situatia voastra arata asemanator cu a mea si a surorii mele. Nu te invinui atata, crede-ma, e vina parintilor si tu ai fost la randul tau un copil nevinovat. Comportamentul tau, cat si problemele ei, se datoreaza parintilor. Comunica cat mai mult cu ea si ofera-i afectiune. Sigur te iarta si intelege. Se vede ca esti o sora buna si ca iti pare rau, toti gresim si ceea ce conteaza este sa ne indreptam greselile. Bafta

12 răspunsuri:
| wildthing a răspuns:

Nu are rost sa te consumi pentru ceea ce a fost, nu mai poti schimba nimic. Concentreza-te pe ceea ce poti face de acum incolo. Sunteti surori, sunteti familie si trebuie sa va bazati una pe alta, acum si pentru toata viata. La nevoie, vei fi intotdeauna acolo pentru ea sa o ajuti si ea va face la fel pentru tine. Arata-i ca o iubesti si cu siguranta va trece peste faptul ca i-ai dat o palma atunci cand era mica. Sangele apa nu se face.

| anonimg a răspuns:

Așa se întâmplă în mijlocul oamenilor care nu cunosc pe Dumnezeu.
În adevăr, sora ta va crește cu acest handicap, iar tu va trebui să îți dedici toată viața în slujba ei, suplinându-i nevoile. Așa este drept și corect.
Totuși, blestemul acesta se poate transforma în binecuvântare; vei găsi plăcere să o ajuți dacă vei căuta pe Dumnezeu. Veți trăi fericite amândouă, dacă vă veți îndrepta privirile către cer.
Aceste lucruri sunt valabile și pentru părinții voștri. Stă deci în puterea oamenilor să schimbe blestemul în binecuvântare, și întristarea în bucurie.

| Naty1 a răspuns (pentru anonimg):

Anxietatea nu e un handicap, sunt doar niște emoții pe care le simti mai puternic decât un om normal.
Nu trebuie sa aiba nimeni grija de ea, ca are mâini, picioare, gândește normal doar trebuie sa faca exercitii cu ea însăși sa nu ii mai fie frica de anumite situatii plus sa isi învingă temerile.
Iti dau exemplul meu.Am anxietate sociala si ma simt rau (ma doare burta, tremur, transpir) in momentul in care trebuie sa vorbesc in public, sa ma angajez etc.
Nu are asta nici o treaba cu dumnezeu.Ca si eu sunt ortodoxă si cred in el, dar sunt conștientă că nu e treaba lui sa ma faca sa nu ma mai tem de toate rahaturile inofensive.

| evadarea explică (pentru anonimg):

Părinții mei sunt extrem de religioși, nu vreau sa mai aud de așa ceva, religia mi-a distrus viata

| anonimg a răspuns (pentru evadarea):

Nu hotărăsc eu asta; dar după părerea mea, oamenii religioși și care nu au dragoste în ei nu ar trebui să trăiască.
Satana se bucură de oamenii religioși care nu știu ce este dragostea. Chiar dacă se numesc creștini, astfel de oameni nu sunt altceva decât agenții umani ai diavolului care împlinesc planurile lui de a aduce nefericire în lume. La fel erau și fariseii și catolicii din vechime. Nu dau doi bani pe astfel de oameni; pentru că prin viața lor ei ei schimbă imaginea lui Dumnezeu într-una după voia și plăcerea diavolului al cărui spirit locuiește în ei.

| Naty1 a răspuns:

Nu e vina ta, e vina parintilor ca nu si-au analizat copilul mai bine.Tu nu ai nici o obligatie in cresterea ei decat daca vrei.Si oricum, nu e ok sa pui copii sa se crească unul pe altul.
Daca vrei totusi sa faci ceva pentru ea, discută acum cu ea si vezi in ce stare e, dacă ii e frica de ceva, cum se manifesta in anumite situatii si de acolo daca e nevoie ofera sprijin.

| Mosotti a răspuns:

Nu are sens sa te simti vinovata, asa ai gandit atunci, nu aveai cum face altfel cu mintea de atunci
Nu mai gandi cu mintea de acum ce a fost atunci.

Si daca va avea sau nu probleme in viata, nu mai conteaza, asa a fost sa fie.

Nu mai ganditi ca aia "vaaai daca nu ii ziceam sa vina repede, nu mai facea accident de masina, sunt vinovat", de parca stiai atunci ca va face accident dupa aia!

Incetati in a va mai invinovati pentru orice, ca nu va face bine, e o prostie inutila.

| NLS a răspuns:

Nu mai repet ce au zis ceilalti, ca nu are rost.
Aplica ce au zis wildthing si Dintrebare, chiar si partea cu psihologul, insa in primul rand vorbeste cu ea, determin-o sa aiba incredere in tine, si sa se deschida.

| Invictusman a răspuns:

Nu e din cauza ta ci a părinților

| Dintrebare a răspuns:

Poti sa ii spui ce simti si ca regreti atitudinea pe care ai avut-o fata de ea in acele momente si ca ar fi important pentru tine sa stii ca te iarta. Oricum, responsabilitatea pentru faptul ca ea are anumite probleme emotionale inca de cand era mica este exclusiv a parintilor vostri. Tu erai un copil, la fel ca sora ta. Incearca sa nu te condamni si sa nu te judeci aspru pentru ca nu e cazul. Important e ca acum cand esti adult esti aproape de ea si ea de tine. Eu as zice sa mearga la psiholog, o sa o ajute.

| InYourPants a răspuns:

Amandoua ati avut probleme de mici si ati fost ignorate. Tu ai fost un copil nervos si ea unul anxios.
Numai parintii sunt de vina aici. Cere-i iertare si aveti grija una de altaa

| Rihanna20B a răspuns:

Nu e deloc bine ce ai făcut. Când ai un copil trebuie să-l iubești dar în același timp să-i și demonstrezi asta. Dacă nu o duci sa facă terapie sunt șanse sa rămână cu traume.