Sa va spun problema cu care ma confrunt!

Am un prieten de 3 ani (23 ani). El este dintr-un sat si a venit la oras sa faca o scoala, un job si ca toata lumea o familie. El sta in chirie cu mai un var.Incep problemele, sa treaca prin viata, sa dea de greu. Eu incerc sa-l ajut cum pot (eu nu lucrez, el lucreaza pe un salar de 850RON + bonuri), dar asa cum pot incerc sa-l mai ajut: ii mai fac o mancarica, la o curatenie, mai cu o vorba buna! Ideea e ca parintii lui nu vor sa-l ajute deloc, nici cu un ban cand are mai mare nevoie, nici cu un sfat, nimic! SUNT NISTE TARANI INCUIATI MINTAL, CARE AU RAMAS BLOCATI IN SATUL ALA SI ACOLO VOR SA FIE SI SG COPIL AL LOR. Prietenul meu vrea si el o garsoniera, sa fie numai al lui si al persoanei cu care isi va face o viata. Parintii lui ii spun sa se insoare si va avea si apartamentul lui si masina lui si etc. el nici nu vrea sa auda de asa ceva + ca deja i s-a acrit de mentalitatea parintilor lui si de faptul ca nu il ajuta cu absolut nimic (ca sa se duca inapoi la tara si nu ca nu ar avea posibilitatea sa-i cumpere o garsoniera). Acum nu mai vorbeste cu ei, nu le mai raspunde la telefon, nu mai merge acasa, vrea sa le deschida ochii si mintea ca e greu in zilele de astazi, daca parintii tai nu te ajuta sa te ridici pe picioare, pana iti faci casa ta si rostul tau, ATUNCI CINE?

Ceea ce ma ingrijoreaza este ca, tot gandindu-se de ceva timp la chestia asta, ca nu are o locuinta a lui, un job nici macar stabil, azi poate fi maine nu mai poate fi, il cuprinde groaza, a inceput sa se deprime, nu mai e baiatul glumet, mereu pus pe sotii si cu zambetul pe buze. El spune ca are impresia ca nu e in stare sa judece, ca nu il duce capul sa faca cumva bani, se SUBPARECIAZA F MULT. E tanar, s-ar si distra, si-ar mai cumpara si o haina, dar nu isi permite, iar ai lui nu vor sa-l inteleaga si nici sa-l ajute cu vreun ban (decat daca se insoara...mentalitatea p**ii). Acum cateva zile m-a sunat plangand, spunandu-mi :sa am grija de mine, ca nu stim cum ne vom mai vedea daca ne vom mai vedea ca el vrea sa plece undeva departeeee si sa nu-l judec sau sa-l urasc pentru ce o sa faca" si ma ingrijorat, pentru ca a ajuns intr-o stare dinaia de are uneori idei sa-si puna capat zilelor. Va dati seama, mie cand mi-a zis vorbele astea si multe altele mi sau inmuiat picoarele am zis ca mi se opreste inima in loc!

Sa schimbat mult, nici macar el nu se mai recunoaste, a slabit (de la 80 de kg a ajuns la 66), nu mai mananca, ar sta toata ziua in pat (a zis ca parca ceva il leaga de patul ala) si s-a gandit ca poate fi vorba de ceva "facaturi" daca ma intelegeti, sa nu-i mearga bine Si o banuieste pe o fosta de-a lui (motivul fiind ca noi ne-am despartit odata 3 luni, el a stat cu fata aia, apoi ne-am impacat, el spunandu-i ca pe mine m-a iubit cel mai mult tot timpul, iar ei sa nu-l mai caute si sa-i stearga numerele de telefon) va dati seama cum ia picat tipei, iar acum se gandeste ca poate eu fi facut aia ceva

Ce parere aveti? Cum e posibil sa ai asa brusc ganduri negre sa-ti pui capat zilelor? Nu mai e in stare sa judece, sa gandeasca, nu mai mananca, vrea sa faca multe dar mai mereu parca il opreste "ceva" oare chiar e vorba de vreun farmec facut? Sau pur si simplu il deprima enorm atitudinea parintilor lui fata de el (pentru ca nu se poate descurca singur si cu o chirie si cu cheltuieli si cu mancare si cu distractii + haine dintr-un salar de 850 RON, iar ai lui ii tot bat apropouri sa se mute la tara ca acolo nu duce lipsa de nimic, are casa are masa etc.)

VA ROG AJUTATI-JE CU UN SFAT, CU O INDRUMARE, CUM SA ABORDAM PROBLEMA ASTA, CUM SA NE DAM SEAMA DACA ESTE LA MIJLOC VORBA DE VRAJITORII SAU CUM SA LE DESCHIDEM MINTEA PARINTILOR LUI?

este un subiect f serios pentru noi va rog tratati-o cu respect si seriozitate!

MULTUMESC, O ZI BUNA VA DORESC!

Suna a depresie, pina sa te gindesti la dezlegare de vraji mai intii sa se duca la un psiholog. ca a slabit atit de mult nu e normal, nu cred ca o vraja poate sa faca asta, cel mai probabil sufera de o depresie puternica.

Laura multumesc de sfat. Eu am 22 el are 23. Am incercat cu toate metodele posibile si pe care eu le cunosc sa-l fac sa gandeasca altfel, sa fie ceva mai optimist ca face mult o gandire pozitiva in astfel de vremuri, si a recunoscut ca il fac sa se simta mai bine si parca uita de toate e totul bine, dar peste cateva zile iar incepe calvarul si sincer mi-e frica sa nu faca vreo nebunie I-am zis ca are ceva grav la cap, din moment ce se gandeste la asemenea prostii, dar cateodata pare ca nu-l misc cu absolut nimic, ramane tot la ideile si starile lui Nu stiu ce sa mai fac, pe cuvant Imi voi gasi si eu un loc de munca, dar astept sa treaca Sarbatorile iar din ianuarie sa lucrez, noi nu locuim impreuna, el stau nu parintii, iar el in chirie cu varul sau, si nici nu vrem sa ne mutam impreuna deocamdata

ĄnDrEEa mersi de sfat, eu cu el am vorbit pe toate partile nu stiu ce sa mai incerc. Ma consider o persoana foarte rabdatoare, dar de data asta ma simt la capatul rabdarii. El a terminat scoala, acum are un servici, iar cu parintii lui nu poate vorbi, cum ziceam SUNT INCUIATI MINTAL nu are cu cine vorbi. Ei o tin una si buna pe a lor, iar un timp in plus petrecut cu ei nu l-ar ajuta cu absolut nimic, eventual cu mai multi nervi. Ai lui nu inteleg ca e o hcestiune de timp cu casatoria asta, in 304 ani s-ar petrece si asta, lor una peste alta si direct vorbind, LE E FRICA SA NU MOARA IN 3-4 ANI au doar 43 si 47 de ani ai lui

Scuze am vrut sa spun mai sus ca "eu stau cu parintii"

Ai dreptate crinu :* doar ca nu stiu cum sa-l scot din depresia asta, nu mai am nici o forta asupra lui

Vai crinu deci ma crezi ca am incercat faza cu palmele? Sau cu vorbele precum ca e un las, un egoist si asa mai departe? Si faza cu "batutul mort" i-am zis-o, nu a parut sa reactioneze in niciun fel Recunosc mai putin faza cu tamaia si lumanarile dar o sa ma gandesc mai mult la asta, poate poate il aduc la realitate. Vorba aia ori la bal ori la spital

Anonim...habar nu am poate o povestesti tu

HAHAHAAAA buna asta chiar buna! Cam asa e si al meu iubit doar ca acum se pare ca ia am trecut Nu prea stie pe ce lume traieste cateodata din pacate la cei 23 de ani ai lui, iar eu in calit de prietena/iubita/ nu stiu ce sa-i mai fac, poate nu am aa mare putere de convingere Bine ca mi-e doar iubit SI ATAT! Ce va fi, om trai si om vedea

PY NU?

Si noi trecem cam prin aceias situatie si tot ce conteaza este sa ramaneti impreuna. Este foarte greu, dar trebuie sa nu abandonati.Eu una nu cred ca este vorba de farmece, pur si simplu treceti printr-o perioada mai grea a vieti. Nu ai mentionat cati ani ai tu? Ai putea sa incerci sa iti gasesti un loc de munca pentru al ajuta cu bani. Incearca sa fii alaturi de el si sa ii scoti gandurile negative din cap. Cu dragoste si incredere veti trece peste orce.

Eyogrl.foloseste psihologia inversa.mergi la el si spune-i ca daca tot nu e in stare sa traiasca, il vei ajuta sa faca saltul cel mare. du-te cu niste lumanari, cu tamaie, si roaga-l sa-si faca un biletel pentru posteritate.intreabal amanunte despre cum vrea sa-l inmormantezi si despre cat de mult ne bucuram ca pleaca intr-o lume mai buna, ca un las.are atatea de oferit si ne pare extrem de bine. la urma ii frigi doua palme peste ochi, si pleci.sau ii promiti asa.ma daca faci ceva nasol, te bat si mort auzi tu? scoal dreak de acolo ca nu ai 89 de ani.

Povestea cu drobul de sare o stie?

Povestea suna cam asa (pe scurt): o femeie era asezata pe o lavita, langa un dulap pe care era un drob de sare, un drob foarte mare de vreo 4 kilograme.
Femeia tinea in brate un bebe si il legana sa doarma mai bine, la un moment dat se uita in sus si vede pe marginea dulapului drobul cel mare de sare... si in loc sa plece EA cu BEBE de langa dulap, incepe si se vaicareste si plange, ce nenorocire se va intampla daca drobul de sare va cadea exact pe capul bebelusului... asa si amicul tau! Se plange de ceva ce ar putea sa nu se intample niciodata daca ar lua masurile cuvenite.

Http://www.neamt.ro/cmj/Creanga/Prostia_omeneasca.html

Prostia omenească

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vreo două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor.

Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.

— Ce este? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.
Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:

— Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea toată! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.

Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ia ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om!
Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru, nedumerit, zise:

— Bună ziua, om bun!
— Mulţămesc dumitale, prietene!
— Da' ce faci aici?
— Ia, mă trudesc de vreo două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am lumină, şi nici că-l pot...
— Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vreun topor la îndămână?
— Ba am.
— Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va intra singur înlăuntru.
Îndată făcu aşa, şi lumina soarelui întră în bordeiu.
— Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc cărând soarele cu oborocul.
"Încă un tont", zise drumeţul în sine şi plecă.

Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.
— Foarte mulţămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învăţat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de casă din pricina carului...

De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.
"Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine.

— Da' ce te frămânţi aşa, om bun?
— Ia, vreau să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-o treabă...
— Că degeaba te trudeşti, nene! Poţi să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are ţăpoiul de scârbă. Ai un oboroc?
— Da' cum să n-am?!
— Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr şi suie-le frumuşel în pod; ţăpoiul e pentru paie şi fân, iar nu pentru nuci.
Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată.
Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob.

Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...

— Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci?
— Ce să fac, mă-ntrebi? Da' nu vezi?
— Ba văd, numai nu pricep.
— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vrč nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân...
— Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ič fânul şi-l dă jos la vacă!
— Da' nu s-a irosi?
— Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină.
Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă.
— Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca!

Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!"

Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.

Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa.
Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată.
Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!

Am cea mai buna solutie doar pentru tine! vezi aici: http://adv.justbeenpaid.com/? r=rh2h7V6zGi&p=jssbooster14 mult noroc!

Daca nu ai gasit inca un job perfect.......mai ai o sansa! http://adv.justbeenpaid.com/? r=rh2h7V6zGi&p=jssbooster14 poti simplu sa lucrezi de acasa. nu trebuie sa stii calculator, decat sa tastezi! BAFTA!