anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am inchiriat un apartament, prin contract personal, (de aia care se preda la fisc) nu din aia care se face la notariat
Insa nu am facut flotant in orasul respectiv, din cate mi s-a zis nici nu trebuie sa fac flotant
Iar intrebarea mea: este conform legii trebui sa fac mutatie la noua adresa, tinand cont ca stau numai periodic acolo?

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform legii, in speta OUG 97/2005, rep. in 2011, cu md. si compl. ulterioare, este obligatoriu sa obtii viza de resedinta (flotant), cu unele exceptii, citez:
„ART. 30.Reşedinţa este acolo unde persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu.  
  ART. 31.(1)Menţiunea privind stabilirea reşedinţei se înscrie la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară.
(2)Menţiunea privind stabilirea reşedinţei se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, şi are valabilitate pe timpul cât persoana locuieşte în mod efectiv la adresa declarată ca reşedinţă. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi menţiuni privind stabilirea reşedinţei.
  ART. 32.(1)Pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate şi cu unul dintre documentele prevăzute la art. 28.
(2) De la obligaţia de a solicita înscrierea în actul de identitate a reşedinţei sunt exceptate:  
a) persoana care locuieşte la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;
b) persoana internată într-o unitate sanitară/medicală.  
  ART. 33.Menţiunea privind reşedinţa se înscrie pe un document, denumit dovada de reşedinţă, care va însoţi cartea de identitate, cartea electronică de identitate şi cartea de identitate provizorie."

| anonim_4396 explică (pentru Ioandelasal):

Persoana de la care am luat in chirie, mi-a spus ca nu trebuie sa fac, Si ca este nevoie de acordul LUI pentru a ma primi la domiciliul respectiv.
Iar contractul nu este unul facut la notariat anaf/ ci un contract personal care se preda numai la fisc, pentru declararea veniturilor

| Ioandelasal a răspuns (pentru anonim_4396):

Pentru viza de flotant nu ai nevoie de primire in spatiu, este destul sa mergi cu contractul de inchiriere. Primirea in spatiu este doar pentru schimbarea domiciliului. Ti-am citat prevederile legale.