| Cr7adi a întrebat:

Buna am 19 ani, in data de 5 iulie am condus noaptea in jurul orelor 0:30-1:00, propriul meu autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice.Precizez ca arterele pe care am circulat erau libere, asadar pericolul nu a fost la un nivel foarte ridicat.Suflarea in etilotest a indicat o prezenta de 0, 56 alcool in aerul expirat, respectiv dupa sosirea probelor biologice, rezultatul a fost 1.3 in scadere la 1.2.In masina eram cu inca 2 persoane.Precizez ca am avut un comportament adecvat cu domnii politisti, lucru recunoscut si de acestia. Tinand cont ca este prima abatere si ca nu am alte antecedente penale, care credeti ca va fi finalul acestui eveniment mai putin placut. As dori sa apelez la Art 80. din codul penal, respectiv la anularea aplicarii pedepsei, deoarece nu am provocat accident, comportamentul meu a fost exemplar, iar in toamna incep ciclul studiilor superioare, unde sunt inregistrat cu nota 9.5, eu fiind un elev silitor, aceasta fapta fiind facuta mai mult din inconstienta.Intrebarile mele sunt, daca in cazul meu, credeti ca se va tine cont de articolul 80, si daca credeti ca permisul meu de conducere va fi anulat.O parere personala m-ar ajuta enorm, va multumesc.

5 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Asa cum ti-am mai spus, tinand cond de circumstantele cauzei si de faptul ca esti infractor primar, o sa-ti fie aplicata o pedeapsa cu amenda penala sau, cel mult, cu amanarea executarii pedepsei inchisorii sau suspendarea conditionata a executarii.
Indiferent ce pedeapsa ti se aplica permisul de conducere o sa-ti fie anulat, conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.114.(1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:  
  b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal;"
Conducerea sub influenta alcoolului este prevazuta la art.336 Cod penal, citez:
"ART. 336.Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

| alessia5158 a răspuns:

Este asa cum te-a informat userul Ioandelasal!
Spre informarea ta, citeste si Art.83 CP-Conditiile amanarii pedepsei, litera c) :http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-83

| mgtow a răspuns:

Nu ai cum sa apelezi la art 80 pentru ca e o abatere indisciplinara sa bei la volan, putin exercitiu sa mergi pe jos nu strica pana cand iti recuperezi carnetul

| DaniTDCI a răspuns:

Pana la urma ce ai mai rezolvat de atunci? au trecut 5 ani si sincer sunt curios tongue

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Meriti sa ajungi la inchisoare, din cauza oamenilor ca tine se provoaca atatea accidente si tragedii. Te ustura gatul daca nu bei, a?