| farafizicapls a întrebat:

Buna! Sunt la facultate si vreau sa-mi fac dosar de bursa sociala pentru venituri mici, veniturile calculandu-se pe perioada iulie, august și septembrie. Tata nu are loc de munca, iar mama urmeaza sa se angajeze pe 25 septembrie. Mai e necesara ancheta sociala (e ceruta atunci cand veniturile sunt 0), chiar daca mama nu o sa primeasca efectiv salariu in septembrie pentru acele 5 zile lucrate? Eu m-am gandit ca trebuie sa o iau si o sa se speficice acolo ca e angajata. Dar cum demonstrez ca nu a primit salariul, ca nu a avut venit pe luna septembrie? (nu cred ca exista o adeverinta care sa demonstreze ca nu ai primit salariul pe 5 zile lucrate sau daca exista, m-ar ajuta sa-mi spuneti)

1 răspuns:
| Hyperion7 a răspuns:

Pai pe aceea de la primărie sau ANAF ar fi.
Cât despre bursa socială cu venituri mici, amintesc următoarele:
"c) studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie."
Așa că daca venitul obținut în acele 5 zile nu depășește un salariu minim, stai chill, nu pățești nimic.
Bafta multa!