| adiionescu66 a întrebat:

Dupa cit timp se sterge un cazier din oficiu fara a face reabilitarea?

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform L.290/2004 privind cazierul judiciar, republicata in 2009, cu md. ulterioare, citez:
"ART.15.(1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au fãcut notãri provizorii se scot din evidenţã dacã se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) faptele pe care le-au sãvârşit nu mai sunt prevãzute de lege ca infracţiuni;
b) a intervenit reabilitarea judecãtoreascã sau de drept;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la o pedeapsã privativã de libertate de cel mult 3 ani şi au trecut 20 de ani de la data rãmânerii definitive a condamnãrii;
e) au decedat;
f) au fost scoase de sub urmãrire, s-a dispus faţã de ele încetarea urmãririi penale ori s-a pronunţat o hotãrâre definitivã de achitare sau de încetare a procesului penal;
g) au executat mãsura educativã a libertãţii supravegheate, a internãrii într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ;
h) a trecut un an de la data aplicãrii mãsurii educative a mustrãrii.
(2) În cazul când în cazierul judiciar al persoanelor prevãzute la alin. (1) lit. a)-d) şi f) existã şi alte menţiuni, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţã.
ART.16.(1) Persoanele juridice înscrise în cazierul judiciar se scot din evidenţã dacã se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) faptele pe care le-au sãvârşit nu mai sunt prevãzute de lege ca infracţiuni;
b) a intervenit reabilitarea;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii şi au trecut 20 de ani de la data rãmânerii definitive a condamnãrii;
e) au fost dizolvate şi radiate şi au trecut 10 ani de la data rãmânerii definitive a condamnãrii;
f) au trecut 5 ani de la executarea pedepselor complementare, cu excepţia celei prevãzute la lit. e).
(2) În cazul când în cazierul judiciar al persoanelor prevãzute la alin. (1) existã şi alte menţiuni, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţã." Numai bine!

| BiuL a răspuns:

Eu am vrut sa spun ca depinde de infractiune laughing dar raspunsul anterior e mult mai cuprinzator.