| Ionut912389 a întrebat:

E adevarat ca daca nu platesc amenzile covid se transforma in puscarie? Ma contrazic cu cineva eu zic ca nu

9 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu este adevarat.
Dacă nu plateşti amenda aceasta va fi trimisă la serviciul de impozite şi taxe de la domiciliul tău şi va fi luată când te vei duce să plateşti un impozit. Dacă nu eşti plătitor de impozite se va încerca executarea silită, în primul rând prin poprire pe salariu sau conturi din bănci.
Dacă nu ai bunuri executabile silit atunci se poate sesiza judecătoria, pentru transformarea amenzii în ore de muncă în folosul comunităţii, conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.39^1.(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.  
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării."

| Simpatic a răspuns:

Doar in timp se cumuleaza penalitati si cand acestea ajung la un anumit cuantum se va trece la executarea judecatoreasca adica se cauta bunuri care sa se vanda ca sa se plateasca prejudiciul, daca nu se gasesc bunuri atunci se merge catre pedeapsa cu inchisoarea.
Dar sfatul meu e sa platesti (vorbim ipotetic, am inteles ca doar e o supozitie si vorbeai cu cineva), cu cat mai repede cu atat mai bine.
Mie imi e sila ca tot romanul s-a nascut japcar si vrea el sa fie cu mot sa se dea mare ca daca el nu plateste o amenda sau ceva ce o sa i se intample.
Inca avem un sistem juridic slab spre foarte slab, in alte state nu se discuta si daca bunurile tale sunt trecute pe numele lu mamaia si aia are casa de 1 milion de euro la 90 de ani atunci e cheamata si ea in instanta sa se vada de unde a avut ea bani de acea casa, la noi gata nu ai ceva pe numele tau scapi basma curata...pentru ca politicienii noistri au facut toate astea posibile sa scape ei de probleme.
De asta tara e cum e, ne plangem ca avem cele mai mici salarii si pensii din UE si cele mai mizere conditii, dar nu s-a facut nimic in niciun domeniu.

| Ionut912389 explică (pentru Simpatic):

Nu au ce sa imi ia oricum o sa plec iar din Romania cand se termina cu vacinu

| mi25 a răspuns (pentru Ionut912389):

Legile se aplica in toata UE.

| mi25 a răspuns (pentru Ionut912389):

Daca o sa-ti dea drumul, deoarece munca in folosul comunitatii se stabileste prin hotarare judecatoreasasca, deci exista o hotarare care poate pune oprelisti.
In plus, de ce a spus Jassmina, nu ti se va elibera nici un document - nici chiar o adeverinta - de primarie (nu de ANAF, ca amenzile merg la primarie), iar daca vrei sa platesti ceva, intai iti va lua banii pentru amenda. Daca deschizi un cont, un card ti se va pune poprire pe acestea. Prescrierea se face doar dupa 5 ani impliniti, adica datoria din 2021 se va prescrie la 01.01. 2027.

| Violleta2022 a răspuns:

Poti fii executat judecatoreste prin luarea banilor din contul bancar, sau poprire pe salariu.
Nu mai spun ca, nu poti beneficia de imprumuturi bancare sau alt fel de ajutor de la stat, daca nu-ti platesti amenzile si datoriile la ANAF.

| mi25 a răspuns:

Orice amenda se poate transforma in munca in folosul comunitatii sau zile de puscarie.

| Ionut912389 explică (pentru mi25):

Cata puscarie? eu nu vreau sa fac munca in folosul comunitatii

| mi25 a răspuns (pentru Ionut912389):

Cred ca am gresit eu in exprimare. Trebuie facuta diferenta intre faptele pentru care ai fost amendat. Amenzile pot fi contraventionale si penale. Puscarie se face pentru neplata amenzilor penale.
DPentru amenzile contraventionale se aplica art. 391 din O.G. 2/2001, care spune: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, dupa caz, şi de partea din amendă care a fost achitată".

Întrebări similare