| xyz12309 a întrebat:

Salutare, parchez zilnic într-un loc public, neamenajat, dar car nu încurcă circulația pe drumurile publice, m-am trezit zilele trecute cu o amendă de la poliția locală sector 5 întocmită în februarie, am achitat această amendă, ca azi să mă trezesc cu o alta amendă la câteva zile distanță în aceleași condiții, e legal ca amenzile astea să îmi fie comunicate doar printr-un proces verbal fără să primesc nimic in parbriz?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Da, este legal sa primesti procesul-verbal de contraventie la domiciliu si nu era nevoie sa-ti puna vreo instiintare in parbriz.
Problema este ca ai fi putut face plangere contraventionala, daca ti-au trimis p.-v.c. cu depasirea termenului de 2 luni de la data aplicarii sanctiunii contraventionale, avand in vedere prevederile OG 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, citez:
"ART. 14.
(1)Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.
(2)Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale."
Plangerea contraventionala trebuie depusa la judecatorie in maximum 15 zile de la data primirii p.-v.c.

| xyz12309 explică (pentru Ioandelasal):

La acest aspect m-am gândit și eu, dar procesul e întocmit acum 3 săptămâni, deci înțeleg că sunt în termen.

| Ioandelasal a răspuns (pentru xyz12309):

In intrebare spuneai ca este din februarie, de aceea ti-am spus de plangerea contraventionala.

16 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Da.
In multe locuri din lume, primesti acasa amenzile doar pentru faptul ca te-a prins camera radarului.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Daca ai primit procesul verbal ce mai vrei

| xyz12309 explică (pentru suntserios):

Mi se pare deplasat să nu am cunoștință cu am primit amenda decât 2 luni jumate mai târziu, pai așa pot să primesc zilnic și îmi sunt comunicate la nu știu cât timp...

| suntserios a răspuns (pentru xyz12309):

Daca nu incalci legea nu te amendeaza.
cu ce te ajuta ca te instiinta mai devreme? tot amenda primeai
poti plati jumatate chiar daca a durat 3 luni sa primesti procesul verbal la fel cum poti contesta

| xyz12309 explică (pentru suntserios):

O să o plătesc și pe asta, e o sumă mică și e vina mea, dar nu mi se pare corect, poți să primești n amenzi fata să știi și apoi să te trezești cu toate...

| suntserios a răspuns (pentru xyz12309):

Pai da, dar intrebarea ramane. Cu ce te ajuta ca aflai mai repede de ele?

| xyz12309 explică (pentru suntserios):

Dacă aflam mai repede de ele nu mai parcam acolo, am primit 2 până acum, după 2 luni jumătate, daca mai sunt n care urmează să vina nu mi se pare corect...

| suntserios a răspuns (pentru xyz12309):

happy
legea nu conteaza, doar amenda. Funny

| xyz12309 explică (pentru suntserios):

Legea e gândită prost. Și să îți ia 2 luni jumătate să întocmești și să comunici un proces verbal e și mai prost.

| suntserios a răspuns (pentru xyz12309):

Legea e gandita proasta ca ai luat tu amenda.

Cand despre cele 2 luni jumate, total de accord.

| LisaJulie a răspuns:

Da! Este perfect legal! Data viitoare sa parchezi doar în locurile special amenanjate

| eliancodrut a răspuns:

Ti-a spus Ioandelasal ca daca ai primit procesul verbal dupa 60 de zile, il poti contesta si va fi anulat. DAR... in lege se prevede ca sanctiunea se poate aplica in cel mult 6 luni de la constatarea ei, Daca nu se intocmeste procesul verbal in cele 6 luni, fapta se prescrie. Apoi cel care a intocmit procesul verbal mai are la dispozitie inca 60 de zile pana la care trebuie sa primeasca procesul verbal. Deci in total, de la constatarea faptei pana la primirea procesului verbal pot trece 8 luni de zile. Se intampla acest lucru la amenda pentru rovinieta.
Data maxima este data primirii. Daca esti prieten cu postasul, acesta iti lasa cateva anunturi sa ridici corespondenta de la posta, dar tu "nefiind acasa" nu le citesti si in acest caz nu ajunge procesul verbal in timpul legal la tine.

| eliancodrut a răspuns:

Vezi daca nu te incadrezi in prevederea legii privind contraventia continua.