| AndrewR a întrebat:

Salutare!
Pentru indemnizatia de cresterea copilului cam cat trebuie sa astepti, dupa ce ai depus dosarul? Multumesc

1 răspuns:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform OUG 111/2010, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 14.(1)Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
(2)Până la data de 5 a fiecărei luni, primăriile au obligaţia de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară, însoţite de documentele justificative, la agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale.
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenţia teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.
(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii."
Fata de aceste prevederi trebuie sa primesti decizia in cca o luna de la data depunerii cererii.